Sari la conținut

stranger

Premium
  • Număr conținut

    2.366
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    29

Orice postat de stranger

  1. Mirel Rădoi, selecţionerul echipei naţionale U21 a României, a susţinut o conferinţă de presă, vineri, în care a vorbit despre Campionatul European din Italia şi San Marino la care tricolorii vor debuta marţi, 18 iunie, împotriva Croaţiei. Joi, tricolorii U21 s-au reunit complet în cantonamentul din Italia, însă au apărut probleme medicale pentru Denis Drăguş (19 ani), atacantul venit de la FC Viitorul. Fotbalistul a acuzat dureri la călcâi şi a fost preluat de staff-ul medical pentru analize amănunţite. În cazul în care problemele nu îi vor permite să evolueze la Campionatul European, Rădoi va efectua o schimbare în lot. "Drăguş are o afecţiune la călcâi şi ca să fim siguri că nu este ceva foarte grav s-a dus cu medicul echipei să facă încă o investigaţie. Încă nu ştim dacă este de la o lovitură , de la o pereche de ghete nouă şi atunci să fim siguri că nu vom fi probleme. Se apropie meciul şi trebuie să fim în formaţie completă pentru că va fi foarte greu după aceea. Dacă un jucător se va accidenta, vom apela la altcineva. Singura problema este cea a lui Denis. Ne bucurăm că am adus majoritatea jucătorilor la acelaşi nivel din punct de vedere fizic. Sperăm ca până la ora jocului să-i capacităm şi pe cei care au fost la echipa mare", a declarat Mirel Rădoi, potrivit Telekom Sport. Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru Campionatul European U21 din Italia şi San Marino Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB) Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul) Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Denis Drăguş (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia) Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena) Program EURO 2019 GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria GRUPA Anglia, Franţa, România, Croaţia Programul grupei 18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30*), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00) 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00) 24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)
  2. Fostul mare fundaş Paolo Maldini a fost numit director tehnic la AC Milan, a anunţat vineri gruparea italiană, în timp ce croatul Zvonimir Boban s-a alăturat conducerii clubului ca şef operaţiuni fotbal. Paolo Maldini deţinea anterior funcţia de director de strategie sportivă şi dezvoltare în cadrul clubului. "Paolo întruchipează calităţile şi valorile necesare clubului nostru. Sunt foarte fericit că îl avem alături. Cu el aproape, vom reuşi să construim un club modern, format din profesionişti de cea mai înaltă calitate. Sunt încrezător că Paolo va putea să-şi proiecteze experienţa, viziunea şi calităţile de lider asupra grupării. Paolo este o parte integrantă din AC Milan şi cunoaşte bine drumul către succe. Este un reper important pentru noi toţi", a declarat administratorul delegat Ivan Gazidis, într-un comunicat postat pe site-ul clubului. Paolo Maldini, în vârstă de 50 de ani, a jucat timp de 25 de ani la gruparea "rossonerilor", câştigând nu mai puţin de 25 de trofee cu această echipă. El va lucra alături de administratorul delegat Ivan Gazidis şi de fostul său coleg de la AC Milan, Zvonimir Boban, care a fost numit în funcţia de şef operaţiuni fotbal.
  3. Italianul Fabio Fognini, austriacul Domininc Thiem şi germanul Alexander Zverev au fost incluşi în echipa Europei pentru Laver Cup, potrivit ATP. Organizatorii Laver Cup au anunţat că finalistul de la Roland Garros Dominic Thiem, germanul Alexander Zverev, locul 5 ATP, dar şi campionul de la Monte-Carlo Fabio Fognini li se vor alătura campionului de la Roland Garros Rafael Nadal şi marelui campion elveţian Roger Federer în echipa Europei, pentru Laver Cup, competiţie care are loc în luna septembrie, la Geneva. Un singur loc a rămas neacoperit în echipa lui Björn Borg. "Să fiu parte din echipa Europei la Laver Cup în Praga a fost o experienţă incredibilă. Este ceva unic să fiu într-o echipă când de regulă noi ne confruntăm de cealaltă parte a net-ului. Când am jucat în 2017 la Praga, Rafa şi Roger m-au încurajat continuu şi m-au sfătuit ce tehnici să adopt. A fost incredibil să am asemenea legende care să mă ajute. Abia aştept să joc din nou la Laver Cup", a declarat Dominic Thiem. Cel care a ajuns pentru prima oară în carieră în echipa Europei este italianul Fabio Fognini, recent intrat în Top 10 ATP. "Sunt nerăbdător să joc la Laver Cup în septembrie. Să joci într-o echipă e ceva aparte în tenis, pentru că noi suntem obişnuiţi să ne ducem meciurile singuri. Abia aştept să joc alături de cei mai buni jucători în echipa Europei", a spus italianul. Echipa Europei va fi condusă şi anul acesta de Björn Borg. Echipa Lumii, condusă de John McEnroe, îşi va anunţa componenţii săptămânile viitoare. Cea de-a treia ediţie a Laver Cup va avea loc la Palexpo, Geneva, între 20-22 septembrie 2019. Primele două ediţii ale competiţiei, care au avut loc la Praga şi Chicago, au fost câştigate de europeni.
  4. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale pentru localităţi din judeţul Alba, valabilă până la ora 15.30. Meteorologii avertizează că în mai multe localităţi din judeţul Alba aversele vor cumula local 35...40 l/mp. Localităţile vizate sunt Câmpeni, Bistra, Lupşa, Vidra, Albac, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărişoara, Gârda de Sus, Arieşeni, Vadu Moţilor şi Poiana Vadului. Se vor semnala grindină de dimensiuni medii, intensificări de scurtă durată ale vântului şi descărcări electrice. Sub cod galben de ploi, grindină şi vijelii se află anumite zone din Maramureş, Caraş-Severin şi Bistriţa-Năsăud până la ora 16.30.
  5. Traficul se desfăşoară cu dificultate pe DN1. Pe Valea Prahovei s-au format coloane de maşini pe sensul de urcare spre munte, în zona Comarnic şi Buşteni. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că la această oră se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti – Braşov, pe raza localităţii Comarnic, pe sensul de urcare, între kilometrii 100 şi 105, şi în staţiunea Buşteni, în ambele sensuri, între kilometrii 128 şi 131. În cele două zone s-au format coloane de maşini care se deplasează cu viteză redusă. Se circulă cu 30-40 km/h în zonele centrale, iar poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să conducă prudent.
  6. Mai multe localităţi din Bistriţa-Năsăud sunt sub avertizare cod roşu de ploi şi grindină, vineri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Potrivit ANM, se vor semnala grindină de dimensiunii mari şi medii, intensificări puternice ale vântului, vijelie, averse torenţiale care vor depăşi 50 l/mp, frecvente descărcări electrice. Localităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud vizate sunt Telciu, Târlişua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra şi Negrileşti. Avertizarea este valabilă până la ora 17.45.
  7. Un vatman de la Societatea de Transport Bucureşti a aruncat cu suc într-un călător, anunţul find făcut pe Facebook de către Vlad Gheorghe, consilier USR de la Camera Deputaţilor. Reprezentanţii STB au precizat ulterior, într-un comunicat, că vatmanul va fi cercetat disciplinar. "Un vatman de la STB aruncă cu suc într-un călător. Motivul? Îi reproşase că nu porneşte ventilaţia în tramvaiul în care erau 40 de grade. Victima mârlăniei, o doamnă, avea bilet şi plăteşte şi taxe în capitală. Oamenii lui Firea ne umilesc, ca şi ea, pe banii noştri. După episodul surprins zilele trecute de Tudor Chirilă, acesta e încă un caz de abuz al angajaţilor lui Firea. Tudor a fost chiar mustrat de administraţie că şi-a permis să atragă atenţia asupra înjurăturilor auzite de el. Pregătim nişte plângeri împotriva vatmanului dar şi a STB. Şi eu am suportat zilele acestea sauna din transportul public, dar umilirea unui cetăţean nu o suport. Abia aştept să îşi apere iar Firea căţeii. O scoatem la un suc, fără sârmă", a scris, pe Facebook, Vlad Gheorghe. Consilierul USR a postat şi trei fotografii în care poate fi observat vatmanul care aruncă cu lichid, însă nu se vede călătorul. Ulterior, Societatea de Transport Bucureşti a anunţat că vatmanul va fi cercetat disciplinar.
  8. Un planor a aterizat forţat, vineri, într-un lan de porumb din judeţul Braşov. Aparatul era pilotat de o femeie, care nu a fost rănită, anunţă reprezentanţii IPJ Braşov. Incidentul s-a produs vineri, în judeţul Braşov. Un planor care plecase de la Sânpetru a aterizat forţat într-un lan de porumb, între localităţiile Ghimbav şi Codlea. „La ora 16:45 un planor care decolase de la Sânpetru a aterizat forţat între localităţiile Ghimbav şi Codlea intr-un lan de porumb”, au anunţat reprezentanţii IPJ Braşov. Potrivit acestora, planorul era pilotat de o femeie, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
  9. stranger

    xxhevvoxx

    Blană lucrările, bravo.
  10. În momentul în care îți urci pozele pe Google Photos, ele pot fi accesate din Drive. Cu anumite setări, ajung să-ți ocupe spațiu din Drive, fără să fie foarte clar de ce sau cum. Compania vrea să elimine confuzia printr-o actualizare a serviciilor. Din momentul în care s-a lansat Photos, serviciul de backup al fotografiilor de la gigantul din Mountain View a fost integrat cu Drive. Google a decis să încheie colaborarea implicită dintre cele două, pentru a-ți face ție viața mai ușoară și pentru ca lucrurile să fie un pic mai clare pentru utilizatorii mai puțin tehnici. În principiu, Google vrea să simplifice experiența utilizării serviciilor sale online și, într-o oarecare măsură, a și reușit. Oficialii gigantului din Mountain View insistă pe blogul oficial al companiei pe faptul că schimbarea semnificativă vine ca rezultat al feedback-ului din partea utilizatorilor. Ca urmare, începând cu luna viitoare, se va realiza o schimbare pentru a elimina confuzia și posibilitatea de a șterge ceva din greșeală. Din luna iulie a acestui an, fotografiile urcate pe Google Drive nu vor mai apărea automat în Google Photos. Reversul este de asemenea valabil și nu-ți vei mai vedea fotografiile din Photos în Drive, fără niciun fel de intervenție din partea ta. Partea mai importantă a acestei ruperi ține însă de modul în care sunt șterse fișiere media. Începând de luna viitoare, când ștergi clipuri video sau imagini din Drive, nu vor mai dispărea și din Photos. Același principiu se aplică în cazul conținutul șters din Photos. Dacă nu era evident, acest sistem a fost introdus pentru a preveni ștergerea accidentală. Dacă vrei să-ți urci poze din Google Drive în colecțiile din Google Photos, mecanismul este acum un pic mai precis. Accesând photos.google.com, poți alege cu precizie imaginile pe care să le transferi dintr-o parte în alta. Handicapul masiv derivat din acest update ține însă de spațiu. Dacă nu profiți de uploadul nelimitat gratuit în Google Photos, imaginile și clipurile tale video care se regăsesc atât în Drive, cât și în Photos, îți vor ocupa spațiu de două ori pe serverele Google și s-ar putea să te cost în plus.
  11. Mai multe imagini cu noul BMW Seria 8 Gran Coupe au apărut pe un forum german cu câteva săptămâni înainte de lansarea oficială a noului rival al lui Mercedes-Benz CLS și Porsche Panamera. BMW a confirmat la începutul lunii mai prin intermediul unui teaser că va lansa în curând un nou model care se va alătura versiunilor coupe și cabrio ale lui Seria 8. Acesta va primi numele Seria 8 Gran Coupe, iar germanii au publicat ulterior și un teaser video. Totuși, misterul cu privire la formele exacte ale noului model au fost risipite în această săptămână după ce pe forumul german Bimmerpost au apărut câteva imagini cu BMW Seria 8 Gran Coupe. Fotografiile publicate confirmă că designul exterior este preluat practic integral de la versiunea coupe a lui Seria 8, iar principala diferență este că Seria 8 Gran Coupe va crește considerabil în dimensiuni pentru a putea acomoda patru pasageri. De asemenea, gama de motorizări va fi preluată de la actuala gamă Seria 8. Astfel, clienții vor avea de ales din două unități pe benzină (3.0 litri cu 340 CP și V8 de 4.4 litri cu 530 CP) și un propulsor diesel (3.0 litri cu 320 CP). Cel mai probabil, BMW Seria 8 Gran Coupe va fi prezentat oficial în cadrul evenimentului #NEXTGen care va avea loc la Munchen în perioada 25-27 iunie, înainte ca publicul larg să îl admire la Salonul Auto de la Frankfurt din luna septembrie și, ulterior, și în showroom-uri. Seria 8 Gran Coupe înlocuiește practic Seria 6 Gran Coupe și îi va avea ca rivali direcți pe Mercedes-Benz CLS și Porsche Panamera.
  12. Volkswagen și BMW se numără printre investitorii care vor contribui la construcția celei mai mari fabrici de baterii pentru mașini electrice din Europa. Suedezii de la Northvolt au strâns un capital de un miliard de dolari și sunt cei care vor începe construcția uzinei în luna august 2019. Fabrica a primit deja comenzi pentru baterii în valoare de peste 13 miliarde de dolari până în 2030. Europa se pregătește de construcția celei mai mari fabrici de baterii pentru mașini electrice. Pe lista investitorilor se numără Volkswagen, BMW, fondurile de pensii AMF și Folksam sau IMAS Foundation (IKEA). Fabrica va fi construită în orașul suedez Skelleftea, începând cu luna august 2019, de către compania locală Nortvolt, care a adunat un capital de un miliard de dolari de la investitorii menționați. Cu o capacitate inițială de 16 GWh, producția fabricii va fi extinsă ulterior la 32 GWh. Potrivit datelor oficiale, producția planificată a bateriilor litiu-ion a fost deja vândută pe următorul deceniu, fiind înregistrate comenzi totale de 13 miliarde de dolari până în 2030. Pe lângă această investiție la nivel european, VW a anunțat separat un joint-venture cu Northvolt, care va da naștere unei fabrici similare de 16 GWh în Salzgitter (Germania). Producția în cadrul uzinei germane este programată să demareze la sfârșitul lui 2023 sau cel târziu începutul anului 2024.
  13. Huracan Sterrato, conceptul off-road bazat pe Lamborghini Huracan, ar putea intra în producție în 2021, potrivit unor informații neoficiale. Producția ar urma să fie limitată la cel mult 1.000 de exemplare, cu un preț de pornire de circa 240.000 de euro. Lamborghini a dezvăluit de curând Huracan Sterrato, un concept off-road care iese în evidență în special prin garda la sol mai mare decât cea a lui Huracan. De asemenea, conceptul a fost echipat cu jante de 20 inch dezvoltate special pentru condiții dificile de off-road și beneficiază de modificări la suspensii, dar și de tracțiune integrală și direcție integrală. Potrivit unor informații neoficiale, conceptul Huracan Sterrato va intra în producție în următorii doi ani sub forma unei ediții limitate a modelului Huracan. Producția ar urma să fie de 500-1000 de exemplare, iar prețul să pornească de la aproximativ 240.000 de euro. Oficialii Lamborghini nu au confirmat informațiile, însă au menționat că este posibil să construiască o astfel de mașină și chiar să aibă profit în acest caz. Din punct de vedere tehnic, Huracan Sterrato împrumută unitatea de propulsie V10 de 5.2 litri de pe Huracan, care generează 640 de cai putere și un cuplu maxim de 600 Nm.
  14. Noua generație Hyundai i10 va împrumuta o serie de elemente de design de la i30 și va avea o gardă la sol mai coborâtă, în timp ce unele motorizări vor fi preluate de la "fratele" Kia Picanto. Actuala generație Hyundai i10 este pe piața europeană din 2013, motiv pentru care constructorul sud-coreean pregătește o serie de îmbunătățiri. Un prototip al noii generații a fost deja văzut în timpul unor teste sub camuflaj, iar acestea scot în evidență că designul părții frontale va suferi o serie de modificări. i10 va prelua astfel elemente estetice de la modelul compact i30 și, în același timp, va avea o lățime mai mare decât în prezent, în timp ce garda la sol va fi mai coborâtă. Pentru moment nu există informații concrete despre interior, însă presa britanică anticipează o creștere a calificații materialelor și introducerea unor elemente noi cum ar fi încărcarea wireless a telefonului sau câteva sisteme de asistentă. În schimb, nu vor exista surprize majore în privința gamei de motorizări. Cel mai probabil, noul Hyundai i10 va utiliza în continuare motorul de 1.0 litri cu trei cilindri și unitatea de 1.2 litri cu patru cilindri, iar la acestea s-ar putea adăuga un propulsor turbo de 1.0 litri care va fi împrumutat de la Kia Picanto. De altfel, i10 și Picanto sunt dezvoltate pe aceeași platformă, ca parte a parteneriatului dintre Hyundai și Kia. Detalii concrete despre noua generație Hyundai i10 sunt așteptate mai aproape de lansarea oficială, care va avea loc în cursul anului viitor.
  15. Ferrari a renunțat la intenția de a face apel la penalizarea suferită de Sebastian Vettel în cursa din Canada, însă strânge dovezi noi prin care să anuleze sancțiunea în urma căreia germanul a ratat victoria. Ferrari a anunțat la sfârșitul Marelui Premiu al Canadei că intenționează să facă apel la penalizarea de cinci secunde primită de Sebastian Vettel în timpul cursei, în urma căreia pilotul german a pierdut victoria în favoarea lui Lewis Hamilton. Cu toate acestea, Ferrari a decis să renunțe la ideea formulării unui apel, în condițiile în care termenul limită expiră joi. Potrivit unor surse neoficiale, decizia Scuderiei are la bază o prevedere din Codul Sportiv Internațional, potrivit căreia o echipă nu are dreptul de a face apel la o decizie care a fost luată în timpul cursei. Cu alte cuvinte, un apel făcut de Ferrari urma să fie respins înainte de a fi judecat. Pe de altă parte, o serie de surse apropiate Scuderiei susțin ca Ferrari caută noi dovezi prin care să anuleze penalizarea. De altfel, regulamentul FIA prevede că o penalizare toate fi contestată în cazul în care apar dovezi noi cu privire la nevinovăția acesteia, chiar dacă a fost dictată în timpul cursei. Prin urmare, inginerii caută date telemetrice prin care ar putea convinge forul mondial că Vettel a primit pe nedrept penalizarea de 5 secunde în urma căreia a pierdut victoria. De asemenea, o altă veste bună pentru Ferrari este că echipa poate depune contestația respectivă în maxim 14 zile de la publicarea rezultatelor finale, adică până în ziua cursei de pe circuitul de la Paul Ricard. Un purtător de cuvânt al Ferrari a confirmat că echipa caută noi dovezi. "Încă lucrăm la asta și colectam mai multă dovezi", a declarat un purtător de cuvânt al echipei italiene.
  16. Marius Şumduciă (48 de ani) este noul antrenor al lui Gazisehir Gaziantep. Clubul turc a anunţat că s-a ajuns la un acord între cele două părţi şi că, tot joi, va fi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă. Şumudică este, astfel, la a doua aventură din Turcia, după ce a antrenat-o pe Kayserispor. Românul a semnat pe doi ani cu noua lui echipă. ”Gazisehir Gaziantep a ajuns la un acord cu Marius Şumudică. Îi urăm lui Marius Şumudică bun venit la clubul nostru. Conferinţa de presă prin care acesta va fi prezentat va avea loc la ora 17:00”, se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial al clubului. Şumudică era liber de contract de la începutul lunii mai, când s-a despărţit de arabii de la Al Shabab. Dorit de FCSB, antrenorul a semnat în cele din urmă cu Gazisehir Gaziantep, pe doi ani, şi a fost prezentat oficial. Antrenorul român vrea să ia cu el şi doi fotbalişti din Liga 1: pe Denis Alibec (Astra Giurgiu) şi pe Junior Morais (FCSB). Gazisehir a terminat pe locul cinci sezonul trecut din a doua ligă turcă, dar a obţinut promovarea după ce s-a impus la baraj. De la plecarea din România, din 2017, Marius Şumudică a antrenat două echipe în străinătate. În Turcia, la Kayserispor, unde a stat un an, şi la Al Shabab, în zona Golfului, unde a activat tot timp de un sezon. Şumudică a câştigat titlul şi Supercupa României cu Astra, în 2016, şi i-a dus pe giurgiuveni în primăvara europeană din Europa League.
  17. Liga Profesionistă de Fotbal din Spania a fost amendată cu 250.000 de euro în urma scandalului care a afectat peste 50.000 de utilizatori ai aplicaţiei oficiale "La Liga". Potrivit The Guardian, aplicaţia activa automat microfonul pentru a afla dacă utilizatorul se află într-un bar unde meciuri din prima ligă spaniolă ar putea fi transmise ilegal, fără a avea licenţa necesară. Folosindu-se şi de locaţia utilizatorilor, oficialii spanioli aflau dacă restaurantul sau barul respectiv are o licenţă plătită pentru astfel de meciuri de fotbal sau este o trasmisie piratată. Agenţia pentru Protecţia Datelor din Spana (AEPD) a amendat Liga din Spania cu 250.000 de euro, după ce telefoanele a peste 50.000 de utilizatori au fost afectate, mai scrie sursa citată: "La Liga a comis o greşeală forte mare prin încălcarea protecţiei datelor, neinformând utilizatorii de activarea microfonului". Potrivit The Telegraph, strategia La Liga a dat roade, peste 600 de cazuri de transmisie ilegală fiind descoperite cu ajutorul aplicaţiei oficiale. Într-un comunicat oficial, Liga Profesionistă de Fotbal din Spania anunţase că a avut pierderi de aproximativ 400 de milioane de euro anual din cauza celor aproximativ 60.000 de restaurante sau baruri care nu cumpără un abonament pentru a transmite în mod legal partidele din campionatul spaniol. "Dezaprobăm total decizia aceasta şi considerăm că amenda este una incorectă. Credem că AEPD nu a depus îndeajuns de mult eforrt pentru a înţelege cum funcţionează această tehnologie. Astfel, vom contesta această decizie pentru a arăta că am acţionat legal şi responsabil", a fost reacţia La Liga.
  18. Au mai rămas cinci zile până la debutul echipei naţionale de tineret a României la Campionatul European 2019, care se va desfăşura în Italia şi San Marino. Tricolorii lui Mirel Rădoi şi-au ales deja numerele cu care vor evolua pe spate în meciurile cu cele mai tari selecţionate din Europa U21. Căpitanul tricolorilor mici, portarul formaţiei Genoa, Ionuţ Radu va purta numărul 1, în timp ce decarul Viitorului, Ianis Hagi, va avea acelaşi număr ca la echipa de club, dar şi aşa cum a fost şi tatăl lui la prima reprezentativă, 10. Lista completă cu numerele alese de jucători: 1. Ionuţ Andrei Radu 2. Radu Boboc 3. Florin Ştefan 4. Alexandru Paşcanu 5. Ionuţ Nedelcearu 6. Cristian Manea 7. Florinel Coman 8. Dennis Man 9. George Puşcaş 10. Ianis Hagi 11. Adrian Petre 12. Cătălin Căbuz 13. Denis Drăguş 14. Vlad Dragomir 15. Virgil Ghiţă 16. Dragoş Nedelcu 17. Alexandru Cicâldău 18. Adrian Rus 19. Andrei Ivan 20. Andrei Ciobanu 21. Tudor Băluţă 22. Darius Olaru 23. Andrei Vlad Primul meci al României la EURO 2019 va fi pe 18 iunie, de la ora de la 19:30, în confruntarea cu reprezentativa Croaţiei. În aceeaşi zi, de la 22:00, se joacă celalalt meci din prima etapă a Grupei C de la Euro U21 2019, confruntarea Anglia - Franţa.
  19. Fanii sporturilor de contact sunt răsfăţaţi în această perioadă, iar joi, 13 iunie, de la ora 21:00, aceştia vor avea parte de un nou show de senzaţie. În Club Bamboo din Bucureşti se va desfăşura a doua ediţie a Galei ”SAS GYM”, eveniment care va reuni în premieră în ţara noastră 3 luptători de top din circuitul Glory. Astfel, Dylan Salvador, Christian Baya şi Khayal Dzaniev se vor alătura “fenomenului” din România, Sorin Caliniuc, câştigătorul primei ediţii a Galei ”SAS GYM”, şi vor oferi publicului un spectacol total. Pe tabloul competiţiei se vor mai regăsi 3 dintre cei mai renumiţi sportivi români: Alexandru Irimia, Amasio Paraschiv şi Nino Pattvean, care îi vor înfrunta pe Mohammad Ghaedi, Edye Ruiz şi Nikola Todorovic. În plus, merită amintit faptul că această gală sponsorizată de City Insurance, Superbet, Bigotti şi Tantastic şi transmisă în direct de Pro X va oferi cele mai mari premii din istoria galelor de contact din România.
  20. Primăria Capitalei anunţă că UEFA a scos la vânzare biletele pentru EURO 2020, cu un an înainte de debutul turneului final. Preţurile biletelor care se vând online începând de miercuri sunt cuprinse între 30 şi 125 de euro. „Cu un an înainte de debutul turneului final EURO 2020, UEFA a deschis vânzările de bilete. Începând de astăzi (miercuri -n.r.), acestea se pot cumpăra exclusive online de pe platforma www.euro2020.com/tickets . UEFA EURO 2020 va debuta pe 12 iunie 2020 şi se va desfăşura în 12 oraşe europene, printre care şi Bucureşti. În perioada 12 iunie - 12 iulie 2019, se pot achiziţiona bilete la toate cele 51 de meciuri ale turneului final de anul viitor. Ediţia cu numărul 60 este una specială, de celebrare a EURO, şi va avea o desfăşurare fără precedent. Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor, însemnând că mai mulţi suporteri că niciodată vor beneficia de şansa de a trăi pe viu această”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei. Potrivit sursei citate, Bucureştiul va găzdui pe Arena Naţională patru meciuri: trei în grupa C (pe 14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală pe 29 iunie 2020. În cazul calificării la EURO 2020, Naţionala României va juca cel puţin două meciuri pe Arena Naţională. „Biletele pentru partidele de pe Arena Naţională din Bucureşti s-au pus în vânzare la următoarele preţuri: Categoria 3 (peluze) 30 euro; Categoria 2 (colţurile stadionului) 75 euro; Categoria 1 (tribunele I şi II); 125 euro. Înscrierea pentru achiziţionarea de bilete în perioada 12 iunie – 12 iulie 2019 este cea mai bună posibilitate pentru români să-şi asigure intrarea lEURO 2020 organizat la Bucureşti. UEFA a ţinut cont de puterea de cumpărare mai mică din Azerbaidjan, Ungaria şi România, astfel încât biletele sunt mai ieftine cu 40% la Baku, Budapesta şi Bucureşti decât în ţările occidentale. În plus, biletele la meciul din optimi au acelaşi preţ că la meciurile din grupe. În cazul foarte probabil în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul biletelor, se va apela la o loterie organizată de UEFA” se mai arată în comunicatul PMB. Municipalitatea mai transmite că o a două perioadă de vânzare de bilete va fi programată în decembrie 2019, pentru suporterii echipelor calificate la turneul final.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.