Sari la conținut

stranger

Premium
  • Număr conținut

    2.366
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    29

Orice postat de stranger

  1. Rafael Nadal a intrat în istoria tenisului mondial prin reuşita sa spectaculoasă. Duminică, 9 iunie, s-a impus din nou în finala de la Roland Garros şi a ajuns la al 12-lea titlu câştigat la turneul de Grand Slam din Paris. Iubitorii, dar şi oamenii din "sportul alb" nu au rămas indiferenţi în faţa jucătorului din Spania. Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, cunoscut pentru comentariile lui pe conturile de socializare, a oferit o nouă părere, de data această despre campionul Franţei. "Dimineaţa de după şi încă îmi este greu să înţeleg cum un jucător a reuşit să câştige de 12 ori acelaşi Grand Slam. Nu vom mai vedea acest lucru vreodată şi spun asta de 3 ani. Felicitări Rafa. Au dat peste cap matriţa când te-au creat. Dominic, efort superb. Va veni şi timpul tău", este mesajul pe care l-a scris Darren Cahill pe contul lui de Twitter. Rafael Nadal a încheiat în lacrimi finala jucată în faţa sportivului din Austria, Dominic Thiem, pe care l-a învins în patru seturi după trei ore şi patru minute de joc, scor 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. E ceva deosebit. Mi-e greu să explic. E un vis. Mi-aduc aminte când am jucat aici prima oară, în 2005, nu-mi imaginam că voi reuşi aşa ceva, să câştig turneul şi în 2019”, a spus sportivul iberic, la interviul oferit pe teren, imediat după finală. Pentru Nadal, acesta este al 18-lea trofeu de Grand Slam al carierei. Roger Federer conduce clasamentul cu 20 de titluri, în timp ce, pe locul trei, se află Novak Djokovic. Sârbul a câştigat 15 trofee de Grand Slam.
  2. În clasamentul dat azi publicităţii de către WTA, privind câştigurile, Simona Halep e pe locul cinci. Pentru performanţa din acest an de la Roland Garros a primit 478.056 dolari şi a ajuns astfel la suma de 30.155.925 de dolari, obţinută în toată cariera. Iată top 10 al celor mai bogate din circuitul WTA 1. Serena Williams (USA) 88.856.834 dolari 2. Venus Williams (USA) 41.415.498 3. Maria Sharapova (Rusia) 38.560.323 4. Caroline Wozniacki (Danemarca) 33.896.584 5. SIMONA HALEP (ROMÂNIA) 30.155.925 6. Petra Kvitova (Cehia) 29.909.556 7. Victoria Azarenka (Belarus) 29.884.861 8. Angelique Kerber (Germania) 28,316,827 9. Agnieska Radwanska (Polonia) 27.683.807 10. Martina Hingis (Elveţia) 24.749.074 De altfel, în 2018, Simona Halep a câştigat cel mai mult din circuit: 1. Simona Halep 7.409.564 dolari 2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.657.719 3. Naomi Osaka (Japonia) 6.394.289 4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.737.247 5. Angelique Kerber (Germania) 5.686.362 6. Sloane Stephens (SUA) 5.068.099 7. Serena Williams (SUA) 3.770.170 8. Karolina Pliskova (Cehia) 3.539.050 9. Petra Kvitova (Cehia) 3.301.389 10. Kiki Bertens (Olanda) 3.163.688
  3. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, o atenţionare cod galben de ploi, vijelii şi grindină, valabilă pentru 33 de judeţe şi pentru Capitală, până marţi noaptea. Potrivit ANM, de luni, de la ora 10.00, până marţi, la ora 23.00 vor fi perioade de instabilitate atmosferică în 33 de judeţe şi în Capitală. Astfel, în sudul, estul şi local în centrul ţării şi la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp, iar izolat 40...50 l/mp.
  4. Mai mulţi protestatari, printre care şi Cristian Mihai Dide, au aruncat, luni, cu vopsea în sediul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), manifestanţii montând şi un lacăt pe uşa de acces. Mai mulţi protestatari #rezist, printre care s-a numărat şi Cristian Mihai Dide, au aruncat, luni, o cutie de vopsea în faţa porţii de acces în curtea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie. Manifestanţii au montat şi un lacăt pe poarta de acces pentru maşini, astfel că nu s-a mai putut intra în sediul Secţiei fără să se treacă prin balta de vopsea. Ulterior, la faţa locului au fost chemaţi jandarmii, care au reuşit să deblocheze poarta.
  5. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod portocaliu de grindină şi vijelii, valabilă până la ora 17.00 în trei judeţe din Moldova. Potrivit ANM, mai multe localităţi din judeţele Bacău, Galaţi şi Vaslui sunt sub atenţionare Cod portocaliu de grindină şi vijelii. Aceasta intră în vigoare la ora 15.40 şi este valabilă până la ora 17.00. Se vor semnala grindină de dimensiuni medii, vijelie, descărcări electrice, iar aversele torenţiale vor cumula 40-50 l/mp, anunţă meteorologii. ANM a emis, luni dimineaţa, o atenţionare Cod galben de ploi, vijelii şi grindină, valabilă pentru 33 de judeţe şi pentru Capitală, până marţi noaptea. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp, iar izolat 40...50 l/mp.
  6. Şeful DNA Constanţa, Andrei Bodean, a declarat după ce a fost audiat două ore de procurorii Secţiei pentru anchetarea magistraţilor, că acuzaţiile care i se aduc sunt abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, însă nu a fost plasat sub control judiciar. „Acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, represiune nedreaptă. Sunt două instanţe (care au vorbit despre probe şi ancheta - n.r.), şi au spus că persoana respectivă se făcea vinovată de infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată. (...) Nu pot să comentez (denunţul, n.r.) pentru ca fac obiectul procedurii judiciare”, a declarat Andrei Bodean, la ieşirea de la audiere. Potrivit şefului DNA Constanţa, procurorii Secţiei pentru anchetarea magistraţilor nu l-au plasat sub control judiciar. Surse apropiate anchetei au precizat, pentru MEDIAFAX, că şeful DNA Constanţa, Andrei Bodean, a fost chemat de procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru a fi audiat în calitate de suspect. Dosarul în care este vizat procurorul este deschis la sesizarea avocatului Sorin Calaigii, care îl acuză că ar fi falsificat probe în cauza prin care cel din urmă a fost trimis în judecată. De altfel, Andrei Bodean a formulat, în 2017, o cerere de apărare a reputaţiei profesionale privind unele afirmaţii dintr-un articol de presă, unde scria că magistratul şi-ar fi îndeplinit atribuţiile cu rea credinţă privind urmărirea penală ce-l privea pe avocatul Sorin Calaigii, ulterior condamnat la închisoare cu executare pentru corupţie. CSM a admis cererea lui Andrei Bodean. Tot Bodean este şi cel care l-a trimis în judecată pe fostul edil Radu Mazăre şi l-a anchetat şi pe Nicuşor Constantinescu. Andrei Bodean a candidat şi pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală.
  7. Valeriu Şuhan, consultant în domeniul poliţiei judiciare, a declarat, pentru MEDIAFAX, că se aştepta ca ucigaşul poliţistului din Recaş să se sinucidă. Potrivit lui Şuhan, criminalul se aştepta să primească închisoare pe viaţă pentru fapta comisă. „Nu vreau să sune macabru, dar mă aşteptam să o facă, şi mă aşteptam să o facă mai devreme. El ştia că va primi o pedeapsă foarte mare, aşa încât, eu m-am mirat că l-au mai găsit în viaţă atunci când l-au prins. Dar desigur, fiind în puşcărie, probabil că a conştientizat ce îl aşteaptă. Este totuşi de mirare neglijenţa celor care erau datori să-i asigure paza, tocmai pentru a preîntâmpina un asemenea gest. Condiţia lui psihică era cunoscută, iar paza lui trebuia să fie sporită”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Valeriu Şuhan, consultant în domeniul poliţiei judiciare. Potrivit lui Şuhan, regimul de detenţie pentru cei care ucid poliţişti este unul „delicat”. „Dacă vorbim de un ucigaş de poliţist, sigur că regimul de detenţie este mai delicat, cu ghilimelele de rigoare”, este de părere Şuhan. Consultantul în domeniul poliţiei judiciare mai spune că dotarea poliţiştilor operativi este una precară. „În ceea ce priveşte dotările, să ştiti că pistolul Carpaţi este unul foarte bun, am avut şi eu acest pistol, şi am tras foarte bine cu el. Pentru ceea ce înseamnă o armă de apărare, este un foarte bună. Dar, dacă ne referim la dotarea poliţiştilor, sunt foarte multe de făcut, pentru că lucrurile la nivelul poliţiştilor operativi stau foarte prost”, mai declară Valeriu Şuhan. Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis un poliţist în urmă cu o săptămână s-a sinucis, luni dimineaţa, în Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara. Reprezentanţii Ambulanţei au încercat să îl resusciteze, însă fără succes. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş, Florin Crişan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, luni dimineaţa, un echipaj medical a fost solicitat să intervină la penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara, unde un bărbat a fost găsit spânzurat. Manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.
  8. stranger

    [Prezentare] SwerX

    Bine ai venit pe Usp România.
  9. Blană lucrăcrile, bravo, ține-o tot așa!
  10. Sebastian Vettel a obținut sâmbătă la Montreal primul pole position al sezonului după ce l-a învins pe Lewis Hamilton cu două zecimi de secundă, în timp ce Charles Leclerc și Daniel Ricciardo ocupă a doua linie a grilei de start. Marele Premiu al Canadei reprezenta una dintre primele oportunități pentru Ferrari pentru a pune presiune pe Mercedes în acest sezon, datorită avantajului oferit de unitatea de propulsie pe liniile drepte lungi. Sebastian Vettel a confirmat acest lucru în calificările de sâmbătă, când a obținut primul său pole position din acest sezon după ce a fost cronometrat cu 1:10.240. Este abia al doilea pole position al Scuderiei Ferrari din această campanie, după cel realizat de Charles Leclerc în Bahrain. Germanul l-a învins cu două zecimi de secundă pe Lewis Hamilton, în timp ce Leclerc a completat performanța Scuderiei cu un loc trei. Renault a reușit să producă o surpriză după ce Daniel Ricciardo a încheiat calificările pe locul 4, cea mai bună performanță a echipei franceze în acest debut de sezon. Australianul a reușit astfel să-l învingă pe Pierre Gasly (Red Bull) și, mai ales, pe Valtteri Bottas, care a ocupat doar poziția a șasea. Finlandezul de la Mercedes a derapat la prima încercare din Q3, penru ca apoi să comită o serie de greșeli la a doua încercare. Nico Hulkenberg va lua startul de pe locul șapte în al doilea monopost Renault, din fața lui Lando Norris și Carlos Sainz (ambii Renault), în timp ce Kevin Magnussen a pătruns în Q3 și va pleca de pe 10. Vettel, Hamilton, Leclerc și Bottas vor lua startul cu pneuri medium, compoziția utilizată în a doua parte a calificărilor, în timp ce restul piloților din top 10 vor începe cu cauciucuri soft. În mod ironic, pilotul celor de la Haas își datorează rezultatul unui accident suferit în ultimele secunde din Q2 care a generat apariția steagurilor roșii. Din cauza incidentului, Max Verstappen nu a mai avut timp pentru a finaliza ultimul tur rapid și va lua astfel startul doar de pe locul 11. Racing Point a fost eliminată cu ambii piloți încă din prima parte, la fel ca și Kimi Raikkonen (Alfa Romeo), în timp ce Williams ocupă și la Montreal ultima linie a grilei. Marele Premiu al Canadei va avea loc duminică cu începere de la ora 21:10. Canada: Rezultate Calificări:
  11. Lexus a confirmat că va dezvolta un model electric pentru piața europeană, însă oficialii au admis că este prea devreme pentru a stabili în ce segment va conura acesta și când va fi lansat. Lexus a urmat îndeaproape strategia companiei-mamă Toyota și au lansat pe parcursul timpului o gamă variată de hibrizi, care ar trebui să fie suficientă pentru a respecta normele de emisii mai dure care vor intra în vigoare în Uniunea Europeană în 2021. Cu toate acestea, oficialii mărcii japoneze au dezvăluit că intenționează să lanseze un Lexus electric pentru piața europeană, în special ca reacție la unele restricții de circulație anunțate de anumite orașe. Cu toate acestea, Lexus nu a decis încă nici segmentul în care va concura viitorul model electric și nici măcar perioada în care acesta va fi lansat. "Cu siguranță avem nevoie de un model electric în viitor, dar nu pot să spun când și cum", a declarat Yoshihiro Sawa, președintele Lexus, cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai. De altfel, Toyota a anunțat de asemenea o îndepărtare de la strategia bazată pe hibrizi. Constructorul japonez va lansa peste 10 modele electrice la nivel global până în anul 2025, iar o bună parte dintre ele vor fi comercializate în China. De altfel, niponii au anunțat că SUV-ul C-HR va primi o versiune electrică în 2020, care va fi disponibilă inițial doar pe piața din China. Pentru moment, Lexus se concentrează pe hibrizi, iar 26% dintre cele aproape 700.000 de unități comercializate la nivel global anul trecut au avut acest sistem de propulsie. În schimb, Lexus nu este atrasă de ideea dezvoltării unor modele plug-in hybrid, chiar dacă nu exclude complet această variantă. "Este o perioadă de tranziție și studiem mai multe posibilități", a mai precizat Sawa.
  12. Oficialii Renault nu au comentat informațiile despre o posibilă renunțare la parteneriatul tehnic cu Daimler, însă au menționat că toate proiectele actuale vor fi onorate până la capăt. Publicația germană Manager Magazin a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că Daimler intenționează să renunțe la parteneriatul tehnic cu Alianța Renault-Nissan. Sursa citată menționa că decizia a fost luată de Ola Källenius, suedezul care va prelua postul de CEO al Daimler în 22 mai de la Dieter Zetsche. Pentru moment, oficialii Daimler nu au reacționat la informație, în timp ce un purtător de cuvânt al celor de la Renault a declarat că nu poate comenta speculațiile. Cu toate acestea, oficialul constructorului francez a menționat că toate proiectele actuale vor continua până la expirarea perioadei de valabilitate. "Nu comentăm. Kallenius nu a preluat încă conducerea Daimler. În orice caz, toate proiectele actuale vor fi onorate până la final", a precizat purtătorul de cuvânt al francezilor pentru publicația Automotive News. În plus, Daimler, Renault și Nissan au împărțit numeroase platforme, astfel că o serie de modele sunt produse în uzine comune. De altfel, chiar în această săptămână, Daimler a anunțat că versiunea de producție a SUV-ului Mercedes-Benz GLB va fi produsă la uzina pe care a construit-o în parteneriat cu Alinata Renault-Nissan în localitatea mexicană Aguascalientes, ceea ce demonstrează că proiectele actuale vor fi onorate până la final.
  13. Aston Martin a lansat oficial DBS Superleggera Volante, cel mai puternic și rapid cabrio din istoria companiei. Noul cabrio are un motor V12 de 5.2 litri care dezvoltă 725 de cai putere, un cuplu maxim de 900 Nm și atinge 0-100 km/h în doar 3.6 secunde. Livrările către clienți vor începe din toamna acestui an. După ediția specială DBS 59, prezentată acum câteva zile, britanicii de la Aston Martin au dezvăluit acum un nou model bazat pe DBS Superleggera. Aston Martin DBS Superleggera Volante este cel mai puternic și rapid cabrio din istoria companiei, având un motor V12 de 5.2 litri cu 725 CP și 900 Nm și o cutie automată cu 8 trepte. Versiunea Volante a super GT-ului din gama Aston Martin promite o accerație de la 0 la 100 km/h în doar 3.6 secunde și 0-160 km/h în 6.7 secunde. Viteza maximă este de 340 km/h. La nivel estetic, DBS Superleggera Volante iese în evidență prin grila frontală de dimensiuni apreciabile inspirată din cea a sedanului Rapide și oferă multiple posibilități de personalizare. Plafonul retractabil poate fi ridicat sau coborât în 14-16 secunde, atât din interior, cât și cu ajutorul telecomenzii de la o distanță de cel mult doi metri. Totodată, plafonul este disponibil în 8 nuanțe diferite, printre care Bordeaux Red, Atlantic Blue și Titan Grey. Prețul lui exemplar Aston Martin DBS Superleggera Volante este de aproximativ 295.000 de euro în Germania. Livrările către clienți sunt programate să înceapă în toamna anului 2019.
  14. Volkswagen a dat startul pre-comenzilor pentru Passat facelift, însă pentru moment clienții au posibilitatea de a alege doar motoarele diesel și pe benzină din gama superioară. Volkswagen a prezentat în luna februarie primele imagini și informații tehnice pentru Passat facelift, care a primit doar modificări minore de design, dar și o serie de tehnologii moderne de asistență. La patru luni distanță, constructorul german a anunțat că sedanul poate fi pre-comandat începând din această săptămână în câteva țări europene. Pentru început, modelul poate fi însă achiziționat doar cu motoarele diesel și pe benzină din gama superioară. Astfel, clienții pot comanda versiunile cu motorul pe benzină 2.0 TSI disponibil în variante de 190 CP și 272 CP, în timp ce fanii diesel au la dispoziție motorul diesel 1.6 TDI de 120 CP sau unitatea 2.0 TDI în versiuni de 190 CP sau 240 CP. În schimb, cei care doresc să achiziționeze Passat facelift cu motorul pe benzină 1.5 TSI de 150 CP sau unitatea diesel 2.0 TDI Evo de 150 CP trebuie să mai aștepte câteva săptămâni. Același lucru este valabil și pentru versiunea plug-in hybrid a modelului german, comercializată sub numele Passat GTE. Aceasta este echipată cu un motor pe benzină 1.4 TSI de 156 CP și un motor electric de 115 CP care generează în total 218 CP. Cu ocazia lansării pre-comenzilor, Volkswagen a anunțat și o reconfigurare a versiunilor disponibile. Versiunea de bază se va numi simplu Passat, în timp ce versiunea medie va purta numele Business. Între timp, versiunea de top va avea numele Elegance. Totuși, nu este cert dacă Volkswagen va utiliza aceste denumiri în toate țările europene în care comercializează noul Passat facelift. Pe piața din Germania, prețurile pentru Passat facelift încep de la 38.750 de euro pentru versiunea cu motor TSI de 190 CP și de la 34.720 de euro pentru versiunea diesel cu motor de 120 CP.
  15. Cornel Dinu s-a alăturat corului de contestatari care afirmă că selecţia lotului de jucători şi alcătuirea primului 11 în meciul României cu Norvegia nu au fost foarte inspirate pentru Cosmin Contra. ”Procurorul” crede că un cuvânt important în alegeri l-a avut soţia lui Laurenţiu Reghecampf. ”Folosirea acestor jucători de care vorbeam, te duce cu gândul că diavoliţa îşi bagă coada şi la selecţia echipei naţionale. Edificator ar trebui să fie, ca o lecţie pentru Contra, că jocul echipei noastre a căpatat o cu totul altă turnură când a intrat Ianis Hagi. A fost jucătorul ‘rifinitore’, cel care a schimbat faţa ofensivă jalnică a echipei naţionale. A driblat, a pasat, nu a pierdut mingi. Nu trebuia să lipsească. Între un alergător printre cămile, răsfăţat de diavoliţa impresariatului până la impunerea în echipa naţională şi varianta Ianis Hagi, era evident pentru oricine că a doua era soluţia corectă. Eu sunt convins că şi în antenamente Ianis Hagi era peste Stanciu. Dacă nu îţi dai seama de asta şi începi cu el, probabil şi din cauza cântecului de sirenă al diavoliţei, asta e dramatic pentru capacitatea de a fi selecţioner”, a declarat Dinu la Telekom Sport, care a făcut ulterior o analiză a jocului României cu Norvegia şi l-a atacat subtil pe Cosmin Contra. ”E foarte simplu ce s-a întâmplat la Oslo. Nu încerc decât să sintetizez ce au spus foarte mulţi cunoscători din fotbalul nostru, oameni de bun simţ. Ce s-a petrecut pe teren în acest meci e conform cu înţelepciunea populară incontesabilă şi anume proverbul ‘Prost să fii, noroc să ai’. Acum, noţiunea de prost este mai complexă, nu este cazul lui Contra. La el, pălăria e prea mare. S-a dovedit asta de la început. Am spus-o şi îmi pare rău, fiindcă adevărul supără. E firesc să fie aşa cu Contra, când federaţia de fotbal este condusă de venetici, puşi pe criterii politice şi de gaşcă pentru buzunarul lor”, a încheiat fostul internaţional. În etapa a 4-a a preliminariilor EURO 2020, România joacă împotriva Maltei. Partida este programată luni, de la 21:45.
  16. Ashleigh Barty este noua campioană de la Roland Garros. Sportiva din Austria s-a impus în finala turneului de Grand Slam de la Paris în faţa Marketei Vondrousova, în două seturi, scor 6-1, 6-3, după o oră şi 10 minute de joc. Începând cu luni, 10 iunie, Ashleigh Barty va urca pe locul doi în ierarhia WTA. 2.3 milioane de euro va primi Ashleigh Barty pentru triumful la Roland Garros, în timp ce Marketa Vondrousova va încasa un cec de 1.2 milioane de euro. Fostul lider mondial, Simona Halep, i-a transmis şi ea un mesaj campioanei de la Paris pe contul ei de Twitter: "Felicitări, Ashleigh Barty! Sunt atât de fericită pentru tine! Bucură-te de acel trofeu minunat", a scris Simona. Începând cu luni, 10 iunie, Ashleigh Barty va urca pe locul doi mondial.
  17. Atacantul clubului Atletico Madrid, Alvaro Morata, a devenit şi el victima hoţilor. Vineri seară, 7 iunie, când fotbalistul în vârstă de 26 de ani evolua în meciul echipei sale naţionale, Spania, contra selecţionatei Insulele Feroe, a avut o vizită "nepoftită" acasă. Cei care au intrat în locuinţa jucătorului erau înarmaţi, iar familia lui Morata era în interiorul casei. Potrivit marca.com, aceştia au furat obiecte scumpe, dar şi de valoare sentimentală. Nimeni din casă nu a fost rănit, dar toţi cei prezenţi au rămas şocaţi de ceea ce s-a petrecut. Deşi poliţia a intervenit imediat, hoţii au reuşit să fugă. Cu Alvaro Morata integralist, Spania s-a impus cu 4-1 în faţa naţionalei Insulelor Feroe în al treilea meci din preliminariile EURO 2020. Luni, 10 iunie, de la ora 21:45, Spania va juca acasă cu Suedia, în timp ce România va juca în deplasare cu Malta, de la aceeaşi oră. Clasament Grupa F 1. Spania - 9 puncte 2. Suedia - 7 puncte 3. România - 4 puncte 4. Malta - 3 puncte 5. Norvegia - 2 puncte 6. Insulele Feroe - zero puncte
  18. Mircea Lucescu este un mare fan al lui Pele, deşi nu crede că ar trebui să se recurgă la comparaţii când vine vorba despre mari fotbalişti. Pus să aleagă între Pele şi Maradona la emisiunea Marius Tucă Show, Mircea Lucescu l-a ales pe Pele şi a explicat de ce a făcut această alegere.“Uite vezi, am discutat mai devreme nu trebuie să compari unul cu altul. Pe structura mea este Pele, nu e niciun fel de discuţie, şi comportamentul lui care este un exemplu pentru absolut toţi ceilalţi, în special copiii. Debutul lui a fost foarte devreme la 18 ani, 17 ani şi ceva în Suedia, în 1958 mi se pare”, a spus Mircea Lucescu. Fostul selecţioner a mărturisit că deţine în continuare tricoul lui Pele de la Mondialul din 1970. “ Da, nespălat aşa cum mi l-a dat, acum câtva timp l-am înrămat şi îl ţin acolo Din 70, nespălat, cu câteva urme pe spate de la transpiraţie. Nu, nu-l ţin pe perete, îl ţin undeva... am un sac de tricouri nu am vrut să iau din perioada cât am fost antrenor decât atunci când am câştigat Cupa UEFA, cu jucătorii mei şi cu semnăturile lor, când am fost la Inter tricoul lui Ronaldo, Pirlo, Baggio. Multe dintre ele mi le-au trimis jucătorii. Mulţi din echipa naţională a Borussiei mi-au trimis ei tricourile semnate de ei, de la Hagi, am de la jucători, dar am şi din perioada când am jucat ... Piri, Altalfini... sunt într-un săculeţ. Poate odată şi odată o să le pun într-o expoziţie”, a mărturisit antrenorul. Întrebat de Marius Tucă ce mari jucători l-au impresionat, Mircea Lucescu i-a enumerat pe Beckenbauer, Messi, Bobby Charlton, Ronaldo. “Eu nu spun numai Beckenbauer, m-a impresionat, dar au fost foarte mulţi, Bobby Charlton era senzaţional pe teren. Dintre cei enumeraţi de tine, Messi, enorm de mult îmi place pentru că este un jucător care poate decide în orice moment soarta unei partide, e greu să mai găseşti un jucător ca el. Şi Ronaldo ( Luiz Ronaldo, supranumit Il Fenomeno, n.r.) cu alte calităţi, mai puţin spectaculoase. Mircea Lucescu a mărturisit că nu e uşor să antrenezi mari jucători, care sunt greu de stăpânit şi cred că ştiu totul. “E destul de greu, spuneam şi aici în emisiunea de acum 19 ani, părerea mea este aceeaşi, foarte mulţi dintre ei cred că nu mai au nevoie să înveţe. Marele jucător este acela care învaţă permanent pentru că niciodată nu se sfârşeşte această învăţare. Sunt mulţi dintre ei care au un comportament greu de stăpânit, dau un exemplu Polba sau Neymar, jucătorii ăştia mie nu-mi spun nimic pentru că ei fac ceea ce vor ei, ştiu că sunt talentaţi şi încearcă, fără să aibă capacitatea necesară, să decidă (…) Vedeţi comportamentul lui Ronaldo şi a lui Messi, total diferit de al unora de aşa-zis jucători de super-clasă”, a atras atenţia fostul selecţioner. Acesta a admis că Neymar ar fi greu de antrenat şi a relatat un episod cu Ronaldo în care făceau schimb de bere şi portocale. “Ar fi foarte greu de antrenat, şi eu am avut… un băiat foarte bun Ronaldo am avut o relaţie extraordinară cu el, am mai spus asta, el îmi dădea bere din Brazilia şi eu îi dădeam portocale din Sicilia, pentru că aveam un prieten care îmi trimitea prin ianuarie-februarie când se coceau”, şi-a amintit antrenorul. Mircea Lucescu a spus că pe când antrena Inter Milano se înţelegea bine cu Ronaldo, care avea un statut special, datorită relaţiilor cu preşedintele clubului, Massimo Moratti. “Bine, m-am înţeles cu el, am avut un raport foarte bun, dar el făcea ce voia, el dacă voia să se antreneze se antrena, dacă voia să se ducă în Brazilia se ducea în Brazilia. Avea un raport personal cupreşedintele şi asta este foarte greu pentru un antrenor când un preşedinte are un raport direct cu jucătorul, neţinând cont de antrenor. Mai ales că un preşedinte care şi el a visat să fie şi el un mare jucător, cum era Moratti era printre jucători tot timpul, crescut de taică-su printre jucători pe vremea aceea, jucătorii lui Inter. Iar el ( Ronaldo, n.r.) îi dădea un telefon şi îl lăsa să facă orice indiferent de ce avea echipa nevoie”, a susţinut Mircea Lucescu.
  19. Bine ai venit pe Usp România.
  20. Bărbatul care a rănit o persoană cu arma în Sectorul 2 din Bucureşti a fost reţinut pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire şi alte violenţe. Arma pe care a folosit-o este tip airsoft şi neautorizată, informează Poliţia Capitalei. Poliţia Capitalei anunţă că bărbatul în vârstă de 50 de ani care a utilizat, sâmbătă seară, în Sectorul 2 din Bucureşti, o armă cu bile şi a rănit o persoană, a fost reţinut. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „Arma este tip airsoft şi nu este supusă autorizării”, mai arată Poliţia Capitalei. Persoana rănită de bărbat a fost transportată la spital. Agresorul, care a tras cu arma pe raza Secţiei 8 de Poliţie, a fost imobilizat de către un trecător până la sosirea echipajelor de poliţie.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.