Sari la conținut

stranger

Premium
  • Număr conținut

    2.366
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    29

Orice postat de stranger

  1. Renault intenționează să lanseze în 2020 un nou SUV subcompact care ar urma să concureze în același segment cu Captur, potrivit unor informații neoficiale. SUV-urile reprezintă cel mai dinamic segment din industria auto, iar 41% dintre SUV-urile vândute în Europa fac parte din segmentul subcompact, potrivit unor date centralizate de compania de analiza Jato. În acest context, publicația britanică Autocar susține că Renault intenționează să lanseze un nou SUV subcompact, care ar urma să concureze practic în același segment cu Captur (foto). Informațiile publicate de britanici sunt confirmate parțial de faptul că un prototip sub camuflaj bazat pe Renault Clio a fost observat recent în timpul unor teste desfășurate în apropiere de uzina de la Valladolid, acolo unde constructorul francez produce Captur. Prototipul testat de producătorul francez avea o gardă la sol ridicată și jante de mari dimensiuni. Principala ipoteză este că noul SUV subcompact este dezvoltat pe platforma CMF-B, aceeași folosită în cazul lui Captur și a noii generații Clio. Numeroși alți constructori de volum au deja în game câte două SUV-uri subcompacte, în încercarea de a profita la maxim de cererea pentru modele din acest segment și de a se adresa unei palete cât mai largi de clienți. De exemplu, Opel are în gamă Crossland X și Mokka X, în timp ce C3 Aircross și C4 Cactus concurează în acest segment pentru Citroen. De asemenea, Ford va lansa în acest an noul Puma, un SUV subcompact care va produs la uzina de la Craiova și care va concura practic în același segment cu Ford Ecosport.
  2. Tesla a anunțat că amână lansarea capului-tractor Semi pentru 2020 din cauza problemelor legate de furnizarea bateriilor. Tesla a anunțat o schimbare în planurile cu privire la extinderea gamei de modele în următorii ani. Unul dintre noile modele urmează să fie capul-tractor Semi, care a fost prezentat în versiune de concept spre finalul anului 2017. La vremea respectivă, CEO-ul Elon Musk anunța că livrările sale vor începe în cursul anului 2019, însă acum a decis să amâne lansarea pentru 2020. Musk susține că decizia a fost luată ca urmare a faptului că Tesla se confruntă cu dificultăți în aprovizonarea cu baterii. Până în prezent, Tesla a primit câteva sute de pre-comenzi pentru Semi, inclusiv de la companii majore din Statele Unite precum Walmart, UPS sau FedEx. De altfel, Tesla continuă să accepte pre-comenzi pentru capul tractor, în ciuda amânării lansării oficiale pe piață. Printre puținele informații tehnice despre Semi se numără existența a 4 motoare electrice plasate pe axul spate și posibilitatea de a ajunge la 96 km/h în numai 5 secunde. La atașarea unei remorci de 40 de tone, intervalul de timp necesar crește la 20 de secunde. Potrivit datelor anunțate în urmă cu doi ani, Semi va veni în versiuni cu autonomie de 480 și, respectiv, 800 de kilometri, iar Tesla va oferi un sistem de încărcare rapidă care va permite obținerea unei autonomii de până la 640 de kilometri în numai 30 de minute. Amânarea lui Semi nu constituie o surpriză majoră în contextul în care Panasonic, partenerii Tesla pentru producția de baterii, au avertizat încă din luna martie că nu vor face față cererii pentru baterii după lansarea lui Model Y. "Stocurile de baterii vor fi epuizate dacă Tesla începe să vândă Model Y și să-și extindă afacerile anul viitor. Ce vom face atunci? Este unul dintre subiectele de discuție cu Tesla, inclusiv producția în China", a precizat la vremea respectivă Kazuhiro Tsuga, CEO-ul Panasonic.
  3. Kia a publicat un nou teaser video pentru SUV-ul de clasa mică Seltos în care prezintă o mare parte dintre elementele de design exterior. Kia Seltos va fi prezentat oficial în 20 iunie. Kia continuă campania de promovare care anticipează lansarea unui SUV complet nou în gamă. De data aceasta, noul SUV de clasa mică Kia Seltos a primit un teaser video în care se pot observa cu ușurință numeroase elemente de caroserie. Astfel, pentru câteva secunde putem vedea atât elemente ale părții frontale, cât și partea din spate și partea laterală a noului model. De asemenea, la interior, constructorul sud-coreean va implementa un ecran touch cu diagonală de 10.25 inch, potrivit unor informații anterioare. La baza viitorului model se află conceptul Signature, pe care Kia l-a prezentat recent în cadrul Salonului Auto de la Seul. Signature este în sine o versiune actualizată a lui Kia SP Concept prezentat anul trecut în India și beneficiază de o grilă lată și faruri LED, în timp ce partea din spate iese în evidență prin stopurile LED de mari dimensiuni. Kia Seltos va fi prezentat oficial în 20 iunie, iar inițial va fi comercializat pe piețele majore din Asia înainte de a deveni disponibil și în Europa.
  4. Porsche a publicat un teaser video de 15 secunde care anticipează lansarea lui 718 Boxster Spyder cu mesajul "Ești pregătit? Vine o furtună". Porsche pregătește în această perioadă lansarea lui 718 Boxster Spyder, care a fost deja observat în timpul unor teste desfășurate sub camuflaj. Prezentarea oficială va avea loc cel mai probabil în perioada următoare, iar constructorul german a publicat pe rețeaua de socializare Facebook un teaser video. Clipul de circa 15 secunde nu oferă prea multe indicii despre noul model, însă Porsche oferă câteva sugestii sub un titlu sugestiv: "Ești pregătit? Vine o furtună".
  5. Renault a prezentat luni noua generație a hatchback-ului electric Zoe, care a primit un motor de 136 de cai putere, un acumulator cu autonomie de 390 de kilometri și numeroase îmbunătățiri de design, în special la interior. După o serie de informații neoficiale și o primă fotografie "scapată" pe internet, noua generație Renault Zoe a fost dezvăluită luni. Conform așteptărilor, constructorul francez a operat numeroase noutăți la aproape toate capitolele, începând cu designul exterior și continuând cu o serie de îmbunătățiri majore la interior. De asemenea, Renault a îmbunătățit motorul electric și autonomia bateriei. Din punct de vedere al designului, noua generație Zoe a primit modificări estetice în special în partea frontală, la nivelul capotei și a formei barei frontale de protecție, care are inserții cromate, în timp ce logo-ul Renault are dimensiuni mai mari. O altă noutate este reprezentată de farurile LED cu semnătură în forma literei C, similară cu cea de pe celelalte modele lansate recent de Renault. În partea din spate, stopurile sunt LED și oferă o semnătură luminoasă dinamică de la centru spre exterior, în timp ce jantele sunt mai moderne și sunt disponibile în versiuni de 15 inch, 16 inch și 17 inch. În total, Zoe poate fi comandat în 9 nuanțe de caroserie, dintre care 3 sunt complet noi: Bleu Celadon, Rouge Flamme şi Blanc Quartz. Până acum, interiorul lui Zoe era considerat mai degrabă spartan, însă lucrurile se schimbă radical pe noua generație. Pentru instrumentarul de bord, inginerii francezi au introdus un ecran cu diagonala de 10 inch disponibil inclusiv pe nivelul de bază, iar acesta oferă informații utile pentru șofer cu privire la o serie de parametri specifici conducerii în regim electric. În plus, în cazul versiunilor echipate cu sistem de navigație, pe ecran sunt afișate și indicațiile GPS. Instrumentarul de bord digital este completat de un ecran multimedia cu diagonală de 9.3 inch poziționat vertical în partea centrală a plansei de bord. De aici, șoferul controlează principalele setări ale mașinii, inclusiv sistemele de asistență sau Renault Easy Link, și își poate conectasmartphone-ul la mașina datorită compatibilității cu sistemele Apple CarPlay și Android Auto. Nu în ultimul rând, calitatea și finisajul materialelor pentru planșa de bord au fost îmbunătățite. Pentru schimbătorul de viteze controlat electronic, Renault a apelat la un buton cromat cu fațete din satin și decorat cu logo-ul ZE care permite schimbarea rapidă a modelului de condus. Alte noutăți introduse la interior sunt încărcarea wireless a telefonului, două prize USB pentru scaunele din spate și plafon cu iluminare LED. Noua generație Renault Zoe va fi disponibilă în două versiuni de motorizare. Prima dintre ele este R110, care utilizează un motor de 80 kW (109 CP) introdus cu un an în urmă pe generația precedentă și care oferă un cuplu de 225 Nm. Versiunea de top mizează pe un motor de 100 kW (136 CP) și a primit numele R135. Acesta are un cuplu de 245 Nm care îi permite să ajungă de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 10 secunde, în timp ce intervalul de la 80 km/h la 120 km/h este realizat în 7.1 secunde, viteza maximă fiind de 140 km/h. O altă noutate introdusă de Renault este modul de rulare "B mode", care permite șoferului să conducă cu o singură pedală, fără să mai apese pedala de frână, funcție disponibilă în prezent și pe modele precum BMW i3 și Nissan Leaf. Astfel, mașina decelerează mai repede, imediat ce șoferul eliberează pedala de accelerație, iar acest mod de condus este util în special în mediul urban. Renault a adus o serie de îmbunătățiri și la nivelul autonomiei. Astfel, bateria oferă acum o capacitate de 52 kWh, în ciuda faptului că are aceleași dimensiuni ca acumulatorul de 40 kWh de pe generația precedentă. Acumulatorul are în total 192 de celule și o masă proprie de 326 de kilograme. Creșterea capacității a permis și îmbunătățirea autonomiei oficiale până la 390 de kilometri conform standardului WLTP, astfel că a crescut cu circa 20% comparativ cu generația precedenta. O altă noutate importantă se referă la modul de încărcare al bateriei. Astfel, pe lângă conectorul Type 2 care permite încărcarea bateriei cu curent alternativ (AC) cu până la 22 kW, Renault a introdus și un conector Combo CCS care permite încărcarea cu curent continuu (DC) la stații de încărcare până la 50 kW. Renault nu menționează durata unei încărcări complete, însă susține că 30 de minute de încărcare la 50 kW sunt suficiente pentru a obține o autonomie de aproximativ 150 de kilometri. Între timp, o încărcare de o oră la o stație de 22 kW asigură o autonomie de 125 de kilometri, iar utilizarea unei stații de 11 kW necesită două ore pentru aceeași autonomie. În schimb, la folosirea unui wall box casnic de 7 kW, încărcarea completă a bateriei durează 9 ore și 25 de minute. Nu în ultimul rând, Renault Zoe este disponibil și cu o gamă variată de sisteme de asistență, printre care se numără Lane Keep Assist, Lane Departure Warning, Automatic Emergency Braking, Overspeed Prevention, Automatic Parking Brake sau Auto Hold.
  6. Dani Alves a împlinit 36 de ani în luna mai, dar nu are de gând să se oprească. "Sunt ca vinul, timpul trece, iar eu devin din ce în ce mai bun", a spus fundaşul lui PSG, după debutul la Copa America. Echipa naţională a Braziliei s-a impus în faţa Boliviei cu 3-0. Dacă va ajunge în finala competiţiei, Alves va fi singurul jucător de la turneu care nu va avea echipă. Contracul jucătorului cu formaţia din Paris va expira pe 30 iunie. Nu şi-a prelungit contractul şi nici nu o va face în zilele următoare. "Acum sunt concentrat pe tot ceea ce înseamnă naţionala Braziliei, pentru a putea evolua foarte bine la Copa America, apoi îmi voi decide viitorul şi unde voi merge, dacă rămân sau dacă plec", a mai precizat Dani Alves, potrivit sport.es. La finalul sezonului din Franţa, Ligue 1, PSG i-a oferit prelungirea contractului cu încă un an, dar fundaşul a refuzat şi le-a spus oficialilor campioanei că va semna doar în cazul în care acordul va fi pe următorii doi an. "Viitorul meu depinde de propunerea pe care mi-o vor face", a mai spus Dani Alves, care a adăugat că nu există nicio tensiune între el şi clubul din Paris, dar că ar vrea să vadă un proiect mai solid la PSG, care să-i permită echipei să lupte la trofeul Ligii Campionilor: "Sunt fascinat de oamenii de la PSG, dar referitor la partea sportivă nu am avut rezultatele pe care le aşteptam, iar eu am nevoie de o echipă care să ştie într-adevăr să lupte pentru a-şi îndeplini obiectivele". Dani Alves nu a uitat-o pe Barcelona, formaţie faţă de care promite iubire eternă: "Barcelona este casa mea, mereu am spus asta şi nu pot să spun nimic mai mult: iubesc acest club şi tot ce am trăit acolo şi le iubesc pe toate persoanele care fac parte din acest club şi pe toţi jucătorii care încă sunt acolo". Fundaşul brazilian a evoluat la Barcelona în perioada 2008 - 2016, alături de care a câştigat 23 de trofee.
  7. La 46 de ani, Costel Enache începe o nouă aventură pe banca tehnică a unei echipe din Liga 1 Betano. Fostul tehnician al Astrei şi a lui FC Botoşani s-a înţeles cu Hermannstadt şi va conduce echipa în noul sezon. Imediat după ce Vasile Miriuţă a salvat Hermannstadt de la retrogradare, acesta a şi plecat de la echipă, iar conducerea sibienilor nu a dorit să fie prinsă pe picior greşit, înainte de noul sezon. Astfel, Hermannstadt a negociat intens cu Costel Enache, iar acesta din urmă a acceptat oferta echipei care s-a salvat în ultima clipă de a retrogradarea în Liga 2, în urma dublei manşe cu U Cluj. "Costel Enache este noul antrenor al echipei noastre! FC Hermannstadt va fi pregătită în sezonul viitor de Costel Enache, un antrenor în vârstă de 46 de ani. Tehnicianul a semnat cu echipa noastra un contract pe un an, cu posibilitatea de prelungire pe încă unul. Născut la Piatra Neamţ, Enache a jucat mai bine de un deceniu la echipa locală Ceahlăul. A mai îmbrăcat tricourile formaţiilor Progresul Bucureşti şi UTA. În 2011 s-a apucat de antrenorat, pregătind-o vreme de două sezoane pe Ceahlăul. A trecut apoi la CSMS Iaşi, iar între 2015 şi 2017 a fost selecţionerul naţionalei U19 a României. Până să ajungă la FC Hermannstadt, Costel Enache a mai activat la FC Botoşani şi Astra Giurgiu, pe ultima calificând-o în play-off-ul sezonului precedent al Ligii 1. Bine ai venit, Mister! Mult succes! #familiaFCH", a transmis clubul din Sibiu pprin intermediul paginii de Facebook.
  8. Luni, 17 iunie, Campionatul European de tineret continuă cu alte două meciuri. Grupa B va intra în scenă, iar prima partidă va fi de la ora 19:30 între Serbia şi Austria. Meciul se va juca pe stadionul "Nereo Rocco" din Trieste, în timp ce, de la ora 22:00, Germania şi Danemarca se vor duela pe "Dacia Arena" din Udine. În prima de la EURO U21, Italia a câştigat în faţa Spaniei cu 2-1, în timp ce Polonia a învins-o pe Belgia cu scorul de 3-2. Cele patru naţionale fac parte din Grupa A. Clasament Grupa A 1. Italia U21 - 3 puncte 2. Polonia U21 - 3 puncte 3. Spania U21 - 0 puncte 4. Belgia U21 - 0 puncte
  9. Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României a primit o veste mai puţin bună. Mijlocaşul Denis Drăguş a fost nevoit să părăsească cantonamentul tricolorilor mici din cauza unei accidentări suferite la antrenament, iar locul lui a fost ocupat de Ricardo Grigore. "Regret enorm că trebuie să părăsesc acum acest grup… Din păcate, avem parte şi de momente precum acestea în viaţă. Nu este o accidentare gravă, dar e nevoie de repaus pentru 10-12 zile, adică exact perioada Campionatului European. Voi reveni pe gazon în două săptămâni. Aşa a fost să fie, voi deveni şi mai puternic! Rămân cu inima alături de băieţi, le urez succes şi le ţin pumnii", a spus Drăguş la plecarea spre România, potrivit frf.ro. "În urma unui contact, mijlocaşul de la FC Viitorul a acuzat dureri la călcâi, iar controlul medical a arătat că este vorba despre o fractură trabeculară de calcaneu. Accidentarea nu este gravă, însă medicii spun că e nevoie de un repaus de aproximativ două săptămâni, ceea ce l-a făcut pe mijlocaşul ofensiv indisponibil pentru EURO 2019", este anunţul făcut de FRF. Aceştia sunt cei 23 de jucători pe care se va baza Mirel Rădoi la EURO 2019: Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB) Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (FC Dinamo Bucureşti) Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Vlad Dragomir (Perugia) Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena) Lista adiţională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Lorand Fulop (FC Botoşani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra). EURO 2019 GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria GRUPA Anglia, Franţa, România, Croaţia Programul grupei 18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00) 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00) 24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)
  10. Chelsea s-a despărţit oficial, marţi, de Maurizio Sarri, care a plecat la Juventus, iar antrenorul cu cele mai mari şanse să preia banca tehnică a londonezilor este Frank Lampard (40 de ani). Informaţiile legate de venirea actualului antrenor al lui Derby County la Chelsea au apărut în presă în ultimele săptămâni, iar odată cu plecarea oficială lui Sarri, jurnaliştii englezi susţin că fostul mijlocaş este favorit să devină antrenorul echipei. Potrivit Standard, Lampard a informat-o deja pe Derby că doreşte să i se alăture fostei sale echipe în cazul în care Chelsea va face o ofertă oficială. Informaţia a fost confirmată şi de Harry Redknapp (72 de ani), unchiul lui Lampard şi fost antrenor la echipe precum Portsmouth, Tottenham sau West Ham. "Cred că ar fi o surpriză mare dacă nu ar prelua postul, eu cred că se va întâmpla asta. Lampard este idolatrizat la Chelsea, un simbol autentic al clubului. Cunoaşte foarte bine echipa, despre ce este vorba şi are clasă. Cred că se va descurca bine", a declarat Redknapp, pentru talkSPORT. Având în vedere că Lampard mai are contract două sezoane cu divizonare secundă Derby, Chelsea va trebui să plătească clauza de patru milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe fostul internaţional englez. Potrivit sursei citate, Frank Lampard este văzut drept candidatul ideal pentru a prelua postul rămas vacant la Chelsea. În ciuda faptului că are un singur an de experienţă în antrenorat, Lampard ar fi varianta ideală în posibilul sezon de tranziţie pe care Lampard l-ar putea avea, ţinând cont de interdicţia la transferuri pentru următoarele două ferestre. În cazul în care o va antrena pe Chelsea, Frank Lampard va fi doar al doilea fost jucător ajuns în această poziţie de când Roman Abramovich a cumpărat clubul, în 2003. Primul a fost Roberto di Matteo. Frank Lampard a preluat-o pe Derby la începutul sezonului 2018/2019 şi a încheiat stagiunea din Championship pe locul şase, calificându-se în play-off-ul pentru promovarea în Premier League. După ce a trecut de Leeds (scor 0-1 şi 4-2), Derby a pierdut finala disputată pe Wembley, contra lui Aston Villa, scor 1-2. Ca jucător, Frank Lampard a petrecut 13 sezoane la Chelsea. A fost cumpărat în 2001, de la West Ham United, pentru 16 milioane de euro, şi a evoluat în 640 de partide pentru echipa de pe Stamford Bridge, marcând 209 de goluri şi oferind 150 de pase decisive.
  11. Echipele de intervenţie rapidă ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) acţionează, la ora transmiterii ştirii, pe Autostrada Soarelui, unde un rost de dilataţie a ridicat două dale, din cauza căldurii, potrivit unui comunicat al instituţiei. "Pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 13+100 de metri, pe sensul de mers către litoral, un rost de dilataţie a ridicat două dale de beton, din cauza căldurii. Echipele de intervenţie rapidă ale CNAIR acţionează în prezent pentru remedierea problemei, fiind restricţionată prima bandă a direcţiei Bucureşti-Constanţa, estimându-se că intervenţia va dura până la ora 14:00. Zona este semnalizată corespunzător şi a fost instituită restricţie de viteză de 40 km/h", anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Potrivit estimărilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), intervenţia va dura până la ora 14.00. Zona a fost semnalizată corespunzator şi a fost instituită o restricţie de viteză de 40 km/h. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să conducă cu prudenţă, respectând restricţiile instituite temporar, să păstreze distanţa de siguranţă dintre autovehicule şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie. Traficul pe Autostrada Soarelui a fost reluat Traficul a fost reluat, la ora transmiterii ştirii, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 13+100 de metri, pe sensul de mers către litoral, unde prima bandă fusese restricţionată, deoarece două dale de beton se dilataseră din cauza căldurii, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. "Circulaţia rutieră a fost reluată pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 13+100 de metri, pe sensul de mers către litoral, unde prima bandă fusese restricţionată, deoarece 2 dale de beton s-au ridicat, din cauza căldurii", anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Poliţiştii spun că momentan nu sunt probleme de fluenţă, însă se estimează că valorile de trafic vor creşte orele următoare pe sensul de mers Constanţa-Bucureşti, întrucât mulţi turişti se vor întoarce acasă din staţiunile de pe litoral.
  12. Un cardiolog din Sibiu în vârstă de 54 de ani, care făcea gărzi la Serviciul Judeţean de Urgenţe, a murit în timpul unei excursii. ”Câţi vreţi să se mai alinieze convoiului mortuar?”, întreabă un coleg al medicului guvernanţii. „Încă o veste tristă acoperă corpul medical, la nici o săptămână de când un medic a decedat. Astăzi, dr. Cătălin Bălan, cardiolog în Sibiu, a plecat lângă cei 45 de medici morţi în gărzi sau după. Condoleanţe familiei! Stimaţi guvernanţi, uitaţi-vă în jur şi încercaţi să vedeţi efectele tergiversării, nepăsării, indolenţei de care daţi dovadă când e vorba de medici. Câţi vreţi să se mai alinieze convoiului mortuar? Iniţiativa privind gărzile de a fi trecute la vechime poate salva sute de vieţi, atât ale medicilor, dar şi ale pacienţilor. Nu lăsaţi timpul sa treacă dacă vreţi să mai aveţi un corp medical de elită”, scrie pe Facebook un coleg al medicului din Sibiu. Medicul primar dr. Livia Davidescu, care a postat anul trecut o listă cu peste 40 de medici care au murit în timpul gărzilor, cerând autorităţilor ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă, scrie că medicul din Sibiu avea 54 de ani şi făcea gărzi la Serviciul Judeţean de Urgenţe Sibiu. „A murit astăzi, pe neaşteptate, căzând brusc, într-o excursie. Nu vi se pare nimic neobişnuit, domnilor decidenţi? Nu vă sună niciun clopoţel al raţiunii când citiţi aceste rânduri?”, scrie Livia Davidescu, adăugând că este al doilea medic care făcea gărzi mort în ultimele 8 zile. „Nu pot să nu mă gândesc la faptul că soţul meu este şi el cardiolog, are tot 54 de ani şi face gărzi! Să mă aştept la tot ce poate fi mai rău? Pentru că face minim 4 gărzi pe lună ca să asigure continuitatea? Pentru că exisăt vid legislativ pe care de 8 luni încoace ne rugăm să îl umple cumva Parlamentul? Domnule ministru al Muncii, aţi spus să aşteptăm 2 săptămâni ca să găsiţi o soluţie! În mod normal, termenul este unul rezonabil. Doar că pentru noi, cei ce facem gărzi, timpul are o cu totul altă dimensiune, din păcate..cea a morţii!”, adaugă medicul Cu peste o săptămână în urmă, tot medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, anunţa că lista medicilor decedaţi în gardă se prelungeşte cu încă un nume, după ce doctorul Ştefan Quai din Bihor a murit în timpul gărzii.
  13. Vremea va fi în continuare cãlduroasã, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, informează ANM. ÎN ŢARĂ În zonele de deal şi de munte, precum şi în vestul, sud-vestul, nordul, estul şi centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã, ce se va manifesta prin înnorãri, averse torenţiale, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, vijelii şi grindinã. Cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 15...25 l/mp şi izolat 40...60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala local şi în restul teritoriului. Vremea va fi în continuare cãlduroasã, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade. BUCUREŞTI Vremea va fi în continuare cãlduroasã, cu disconfort termic ridicat. Temperatura maximã va fi de 32...33 de grade, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare, îndeosebi dupã orele amiezii, când probabilitatea pentru averse, posibil torenţiale, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, vijelie şi grindinã va fi ridicatã. Minima termicã se va situa în jurul valorii de 19 grade.
  14. Un bărbat de 50 de ani din Dâmboviţa a murit după ce a primit un pumn de la un altul, cu care băuse. Cei doi s-au certat, iar bărbatul de 50 de ani nu a fost de acord să nu formuleze plângere penală împotriva agresorului. Poliţiştii din Dâmboviţa au anunţat luni că au probat activitatea infracţională a unui bărbat de 37 de ani, din localitatea Bungetu, bănuit de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul este bănuit că, în ziua de 13 iunie, a lovit victima cu pumnul în zona frunţii, provocându-i o fractură la coloana vertebrală cervicală. „În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, între bărbatul bănuit de agresiune şi partea vătămată, un bărbat de 50 de ani, din Văcăreşti, ar fi existat o altercaţie în urma cu câteva zile, generată de consumul de alcool, iar victima nu ar fi fost de acord cu solicitarea acestuia, respectiv de a nu formula plângere penală pentru lovire sau alte violenţe”, arată poliţiştii din Dâmboviţa. În urma pumnului primit, bărbatul de 50 de ani din Văcăreşti a murit.
  15. Imagini spectaculoase au fost surprinse în Alba, după furtună. Un albaiulian a fotografiat o perdea de apă care acoperă dealurile şi a postat imaginile pe Facebook. În pozele publicate pe Facebook de un albaiulian, după furtuna de duminică după-amiază, se poate vedea cum dealurile din apropierea oraşului sunt acoperite de o perdea de apă. În Alba Iulia atenţionarea cu cod portocaliu s-a manifestat doar prin scurte reprize de vijelie şi cer înnorat, însă la câţiva kilometri distanţă, în mai multe localităţi din comuna Galda de Jos, a plouat puternic şi au fost căderi de grindină.
  16. Condițiile impuse de români au fost ca mașina să fie de tip limuzină, să aibă patru portiere și să poată transporta cinci pasageri. În ceea ce privește motorul, acesta ar fi trebuit să aibă capacitatea cuprinsă între 1100 și 1300 centimetri cubi și, neapărat, să meargă pe benzină. Cum ar fi putut arăta primul model Dacia „Concursul” s-a dat așadar între cinci mari producători de mașini: Renault, Fiat, Alfa Romeo, Peugeot și DKW. Fiecare a propus un design al mașinii ce urma să devină Dacia românească. Astfel, Dacia ar fi arătat diferit, în funcție de ce producător ar fi ales România. Producătorul Afla Romeo a propus modelul Giulia 1300, care ar fi venit cu un motor de 1.3 litri. Printre cele mai interesante modele a fost cel propus de nemții de la DKW. Mașina avea patru portiere și un motor de 1175 centrimetri cubi. Totuși, motorul era destul de demodat chiar și pentru perioada respectivă, pentru că era unul în doi timpi. Propunerea cu care au venit către România ar fi fost, aparent, și o modalitate prin care puteau depăși perioada dificilă prin care treceau la momentul respectiv. Aceasta este una dintre cele patru companii care au fuzionat pentru a crea Audi de astăzi. Licitația a fost câștigată de francezii de la Renault. La început, în fabrica din România urma să se construiască modelul Dacia 1100. A luat naștere Project 117, numele dat proiectului prin care se lucra la Renault 12. Astfel, România și Franța încep experimentul Dacia 1300: piese franțuzești asamblate în țara noastră, pe baza modelului Renault 12. Primul model de Dacie 100% românesc a fost Dacia Nova, a cărei producție a început în 1995. În cazul în care România ar fi ales orice alt producător de mașini, poate Dacia ar fi arătat complet diferit de cum o știm astăzi.
  17. Dacia are câteva modele bune și oferă o oarecare calitate fără pretenții prea mari. Totuși, chiar dacă crezi că poți să economisești bani, există o situație în care mai rău îți faci. După primul Logan, lansat în 2004, Dacia a introdus tot felul de modele, de la MCV la Duster. Acum, se vehiculează că e în dezvoltare o mașină electrică. Totuși, pe cât de bune sunt unele modele, tot rămâne problematică o situație. Bănuiala multor clienți a fost confirmată de un test derulat în Germania. Ipoteza de la care au plecat germanii, în testul lor, a fost că sunt clienți interesați de mașini second hand. Dar Dacia cât de bună e la mâna a doua? Conform raportului TÜV, a doua generație Dacia Logan înregistrează rezultate dezastruoase când vine vorba de calitate pentru o mașină SH. Motivul ar fi că mulți dintre primii proprietari o consideră o mașină solidă, robustă, făcută pentru un stil de condus mai agresiv, și astfel se deteriozează mai repede. La ce ar trebui să te aștepți când cumperi o Dacia la mâna a doua? „Oricine cumpără un model folosit, trebuie să ia în calcul mai multe vulnerabilități. Suspensia și direcția sunt primele pe listă, ruginirea șasiului e cel puțin probabilă și sistemul de evacuare a gazelor de eșapament are probleme. Sunt clienți care s-au plâns și de parbrizul care se zgârie ușor”, notează publicația Die Welt. O altă ipoteză de lucru e că, la mâna a doua, o Dacia e mult mai ieftină decât alternativele. Astfel, proprietarii iau în calcul o economie. Doar că nu-i chiar economie, dat fiind că apar numeroase probleme pe parcurs și unele dintre ele sunt moștenite de la proprietarii dinainte. În ceea ce privește calitatea, a fost cel puțin un punct de laudă combinat cu unul de critică. „Mașinile noi Dacia sunt printre cele mai populare, pentru că brandul controlat de Renault folosește tehnologie mai ieftină și mai veche decât alți producători care concurează pe aproximativ aceleași piețe”, au mai spus jurnaliștii. „Nu e nesigură, per total, doar că nu e prea sus în clasament printre lideri din industrie”.
  18. După ce SpaceX a lansat o mașină în orbită în 2018, rușii nu par să vrea să se lase mai prejos. Numai că abordarea lor e una low cost. După cursa spațială de secolul trecut, între Rusia și Statele Unite pare să se fi născut o nouă competiție. De data aceasta, protagoniștii sunt SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, și Roscosmos, agenția spațială rusă. La începutul lui 2018, SpaceX a trimis în spațiu o mașină adevărată, o Tesla Roadster roșie, care încă orbitează în jurul Pământului. Acum, cei de la Roscosmos vor să arate că pot și ei. Agenția spațială rusă a lansat și ea o mașină în atmosferă, doar că aceasta nu e nici pe departe vreo Tesla sau ceva asemănător. De fapt, mașina nici nu e una reală, ci este decupată din carton. Partea și mai amuzantă e că la „bordul” mașinii se află chiar șeful Roscosmos, făcut și el din carton. Spre deosebire de vehiculul trimis în spațiu de SpaceX, mașina rușilor n-a ajuns foarte departe. Aceasta a ajuns la o altitudine de 150 de kilometri în atmosferă, la o viteză de 80 de kilometri pe oră. Mașina a rămas în aer destul de puțin, doar pentru vreo 16 ore. A aterizat apoi, la 2.000 de kilometri depărtare de locul lansării, undeva între Mongolia și China. Agenția spațială rusească versus SpaceX Statutul de superputere a spațiului cosmic al Rusiei a cam apus, iar reușitele tot mai spectaculoase ale companiei americane SpaceX cam dau bătăi de cap rușilor. La puțin peste un an de la lansare, mașina lui Elon Musk a parcurs o distanță mai lungă decât orice vehicul din istorie. A întrecut numărul de kilometri pe care îl au în total toate drumurile de pe suprafața Pământului. Lungimea totală a drumurilor de pe planetă ajunge la 65 de milioane de kilometri. În comparație, Tesla Roadster trimisă de SpaceX în spațiu a parcurs peste 807 de milioane.
  19. Grupul PSA se așteaptă la o cerere tot mai mare pentru mașinile electrice și hibride, astfel încât pregătește producția de baterii la fabricile sale din Slovacia și Spania. În prezent, francezii cumpără baterii din Asia, de la LG și CATL. Electrificarea brandurilor din portofoliu este o prioritate pentru PSA, care estimează că Peugeot, Citroen, DS și Opel vor vinde tot mai multe mașini electrice și hibride în perioada care urmează. În acest context, PSA vrea să fie pregătit pentru cererea mare pe care o așteaptă din partea clienților și anunță că va produce baterii pentru electrice și hibrizi la fabricile sale din Trnava (Slovacia) și Vigo (Spania). Anunțul a fost făcut de Yann Vincent, directorul industrial de la Peugeot. Oficialul grupului francez se așteaptă ca scăderea vânzărilor diesel să fie compensată de o cerere ridicată pentru mașini electrice și hibride. În prezent, PSA achiziționează baterii pentru mașini electrice de la furnizori asiatici precum LG și CATL.
  20. Aston Martin a anunțat că hypercar-ul Valkyrie va lua startul în Campionatul Mondial de Anduranță în sezonul 2020-2021. În plus, britanicii aspiră la o victorie în 2021 în celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans. Introducerea categoriei “hypercars” în cadrul Campionatului Mondial de Anduranță (WEC) a stârnit imediat interesul celor de la Aston Martin. Britanicii au anunțat că vor participa în WEC din sezonul 2020-2021 cu două prototipuri ale hypercar-ului Valkyrie. În plus, Aston Martin vrea să obțină victoria în cursa de 24 de ore de la Le Mans, participarea lui Valkyrie fiind programată în 2021. Hypercar-ul va fi special pregătit pentru Le Mans și Campionatul Mondial de Anduranță, constructorul britanic urmând să dezvolte o versiune de racing în perioada următoare. Aston Martin Valkyrie mizează pe un sistem hibrid de propulsie alcătuit dintr-un motor pe benzină V12 de 6.5 litri și un motor electric dezvoltat în colaborare cu cei de la Integral Powertrain. Pachetul de baterii a fost "croit" cu ajutorul croaților de la Rimac. Motorul pe benzină dezvoltat cu ajutorul specialiștilor din cadrul Cosworth este capabil să ofere 1.014 cai putere și un cuplu maxim de 740Nm. În plus, turația maximă ajunge la 11.100 rpm. Motorul electric pregătit de cei de la Integral Powertrain face ca resursele totale generate de sistemul hibrid să ajungă la 1.176 CP la 10.500 rpm și 900 Nm la 6.000 rpm.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.