Sari la conținut

stranger

Premium
  • Număr conținut

    2.366
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    29

Orice postat de stranger

  1. Simona Halep (8 WTA, 27 de ani) a participat la Sports Festival, la Cluj, şi a evoluat într-un meci demonstrativ împotriva Danielei Hantuchova (36 de ani). Românca a câştigat primul ”mini-set” cu 4-1, regulă stabilită de organizatorii festivalului. Fosta câştigătoare de Roland Garros s-a simţit extraordinar la Cluj, în faţa celor 9.000 de oameni care au umplut BT Arena: ”Bine v-am regăsit şi mulţumesc pentru această primire deosebită. A fost foarte emoţionant la început, sper că şi voi v-aţi bucurat aşa cum m-am bucurat. Vă mulţumesc, din nou! Este un eveniment important pentru sportul românesc şi pentru noi toţi, este foarte important să facem mişcare, vreau să-i felicit pe toţi cei de la Sports Festival, este o plăcere să vin aici. Sper că şi voi v-aţi simţit bine. Încă nu s-a terminat, mai avem un meci”, a spus Simona Halep, la finalul primului set. Festivalul are loc în perioada 13 - 16 iunie la Cluj şi îi va avea în componenţă, printre alţii, pe Simona Halep sau Gică Hagi. Printre sporturile reprezentate la acest eveniment vor fi: tenis, fotbal, atletism, baschet, tenis de masă, handbal, volei pe plajă, rugby, caiac, oină, golf, karate, ciclism, scrimă, şah, cross fit, escaladă, gimnastică, motociclism sau padel.
  2. Cosmin Bărcăuan (40 de ani) a jucat la cel mai înalt nivel în România, dar şi în Europa, acolo unde a făcut câteva meciuri de poveste cu Şahtior Doneţk, în Liga Campionilor. Chiar în faţa marilor Ronaldinho şi Messi, dar mulţi nu ştiu cum au stat lucrurile în complexitatea lor. A trecut prin momente dificile, cu antrenamente infernale, cantonamente lungi de o lună şi a fost nevoit să stea departe de familie, pentru că a ales calea fotbalului. Într-o discuţie cu ProSport, fostul fundaş a dezvăluit ce a trăit în zecii de ani de carieră şi cum a reuşit să treacă peste. ”Nu pot să spun că am avut vreun regret în carieră. Poate că m-am lăsat cam devreme, poate că mai puteam, dar am decis să îmi închei cariera şi să îmi întemeiez o familie. Poate mai puteam un an-doi. Un fotbalist nu are viaţă de familie, e sacrificată. Mai mult stai în cantonamente decât cu familia. Cel mai lung a fost de 30 de zile. Eram cu Craiova la retrogradare. Am ratat şi zilele de naştere ale copiilor mei. Şi sărbători. Dacă jucam în campionat, nu puteam să merg la familie în Grecia. Sunt multe momente pe care le pierzi. Sacrifici tot. Dacă faci ce îţi place, sacrifici tot, familie, părinţi. Viaţa ta e să joci fotbal, dacă vrei. Dacă nu, poţi să stai în altă parte”, şi-a început discursul Cosmin Bărcăuan, care nu s-a ferit să răspundă unei întrebări legate de vicii. ”Da, normal. Am fost un jucător căruia i-a plăcut viaţa în afara terenului, dar am fost un jucător care a doua zi dădea totul. Chiar dacă am avut o noapte pierdută. Eram un om care mai fuma, dar eram acelaşi jucător. Dacă noaptea eram primul şi la antrenamente eram primul. Nu se vedea diferenţa. Nu voiam să las nimănui impresia că nu dau 100%”. Cele mai importante echipe la care a evoluat Bărcăuan, în România, au fost Dinamo şi Craiova. Cu ”câinii” a reuşit să câştige un campionat (2004) şi două Cupe ale României (2003 şi 2004). În afară, fostul fotbalist s-a făcut remarcat la Şahtior, alături de care a jucat în Liga Campionilor şi a câştigat două campionate (2005 şi 2006) şi o Supercupă a Ucrainei (2006).
  3. Campionatul European de tineret va începe duminică, două partide fiind programate la turneul final din Italia şi San Marino. România U21 debutează marţi, cu un meci împotriva Croaţiei. Primul meci de la Campionatul European se va disputa, duminică, de la ora 19:30, între Polonia şi Belgia. Partida va fi arbitrată de românul Istvan Kovacs. În celălalt duel al serii, de la 22:00, se vor confrunta Italia şi Spania. Toate partidele sunt transmise de TVR. România U21 revine la un turneu final după o pauză de 21 de ani. Naţionala de tineret a fost repartizată în grupa C la Campionatul European, alături de Croaţia, Anglia şi Franţa. Primul meci al echipei naţionale conduse de Mirel Rădoi se va juca marţi, de la ora 19:30, contra Croaţiei, la Serravalle, în San Marino. Fiecare naţională va juca câte trei meciuri în grupe, în sistem fiecare cu fiecare. Câştigătoarele celor trei grupe şi ocupanta celui mai bun loc secund se vor califica în semifinale. De altfel, Mirel Rădoi a anunţat că obiectivul pentru acest turneu final este calificarea în semifinale fie de pe primul loc în grupă, fie din postura celei mai bune poziţii secunde. Selecţionerul este încrezător după parcursul excelent al tinerilor jucători în preliminarii, care au terminat neînvinşi campania de calificare şi au primit doar patru goluri în 10 meciuri: "E realist obiectivul, pentru că avem o generaţie bună, iar istoria ne obligă. Dacă ne prezentăm atât de rar, va trebui să facem lucruri măreţe. Să nu uităm că noi şi Anglia am avut cea mai bună apărare în campania de calificare. Ne putem gândi la o semifinală, fie de pe primul loc, fie de pe locul 2. Important e să mergem la Olimpiadă", a declarat Mirel Rădoi. Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru Campionatul European U21 din Italia şi San Marino: Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB) Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo) Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Vlad Dragomir (Perugia) Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena) Grupele EURO 2019: GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria GRUPA Anglia, Franţa, România, Croaţia Programul grupei 18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00) 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00) 24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)
  4. Echipa naţională de rugby a României a câştigat, duminică dimineaţă, meciul test disputat contra Braziliei, scor 22-21, la Jundiai, pe Stadionul Jayme Cintra. Reuşitele tricolorilor au fost semnat de Cristi Chirica (un eseu), Florin Vlaicu (un eseu, două transformări şi o lovitură de pedeapsă) şi Ovidiu Cojocaru (un eseu). România a încheiat turneul amical din America de Sud cu două victorii din tot atâtea meciuri. În primul meci, "Stejarii" s-au impus contra lui Chile, scor 27-11. Echipa României: 1. Alexandru Savin (CSM Bucureşti), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), 3. Alexandru Gordaş (CSM Bucureşti), 4. Ionuţ Mureşan (Timişoara Saracens), 5. Marius Antonescu (Bourg-en-Bresse), 6. Mihai Macovei (C) (Colomiers), 7. Adrian Ion (CSM Bucureşti), 8. Cristi Chirica (CSM Ştiinţa Baia Mare), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuţu (CSM Bucureşti), 12. Florin Vlaicu (CSM Bucureşti), 13. Taylor Gontineac (Clermont Espoirs), 14. Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Dorin Manole (CSM Ştiinţa Baia Mare) Rezerve: 16. Constantin Pristăviţă (CSM Ştiinţa Baia Mare), 17. Eugen Căpăţînă (Timişoara Saracens), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Johan Van Heerden (Perpignan), 20. Marius Iftimiciuc (Timişoara Saracens), 21. Gabriel Rupanu (Timişoara Saracens), 22. Tudor Boldor (CSA Steaua), 23. Robert Neagu (CSA Steaua) Echipa Braziliei: 1. Lucas Abud, 2. Wilton Rebolo, 3. Jardel Vettorato, 4. Matteo Dell’Acqua, 5. Luiz Vieira, 6. Cleber Dias, 7. Arthur Bergo, 8. Andre Arruda, 9. Lucas Duque, 10. Josh Reeves, 11. Daniel Silva, 12. Moises Duque, 13. Felipe Sancery, 14. Jacobus de Wet, 15. Daniel Sancery Rezerve: 16.Yan Rosseti, 17. Joao Talamini, 18. Matheus Rocha, 19. Gabriel Paganini, 20. Lucas Piero, 21. Laurent Bourda – Couchet, 22. Lucas Tranquez, 23. Lorenzo Massari
  5. După câteva zile de cantonament petrecute la Bagno di Romagna, naţionala U21 s-a mutat la Forli, sâmbătă, acolo unde jucătorii şi staff-ul vor fi cazaţi pe durata Campionatului European U21. Federaţia Română de Fotbal a anunţat şi repartizarea pe camere a celor 23 de jucători convocaţi pentru turneul final din Italia şi San Marino. În mare parte, fotbaliştii stau în cameră cu colegii de la echipă sau din acelaşi campionat, însă există şi excepţii. Repartizarea pe camere la hotel: Nedelcearu – Grigore, Ştefan – Rus, Petre – Man, Ivan – Cicâldău, Manea – Băluţă, Ghiţă – Hagi, Căbuz – Olaru, Radu – Puşcaş, Coman – Nedelcu, Paşcanu – Vlad, Dragomir – Ciobanu, Boboc. Duminică, de la ora 18.00, atunci când e programat primul antrenament al tricolorilor pe perioada turneului final, publicul şi reprezentanţii mass-media vor avea acces pe toată durata acestuia. Şedinţa de pregătire se va desfăşura la Stadio Tonino Pantieri din Meldola, acolo unde vor avea loc toate antrenamentele tricolorilor pe durata Campionatului European.
  6. Traficul este restricţionat, la ora transmiterii ştirii, la kilometrul 129 al Autostrăzii Soarelui, sensul către litoral, din cauza unui accident în care au fost implicate trei maşini, o persoană fiind rănită uşor, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. "Pe sensul către Constanţa al Autostrăzii Soarelui, la kilometrul 129 (în zona localităţii Borcea, judeţul Călăraşi), a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului, o persoană a fost rănită uşor", potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Traficul rutier se desfăşoară pe a doua banda prima fiind restricţionată. Valorile de trafic sunt în creştere, iar în zona accidentului se circulă în coloană. Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţa, pe Autostrada Soarelui, în zona localităţii Lehliu, după ce două maşini au intrat în coliziune, în apropierea unei benzinării. Potrivit ISU Călăraşi, persoanele din cele două maşini nu au fost rănite grav, dar în apropierea impactului este o benzinărie, la Lehliu. „Victimele nu au suferit răni grave, dar accidentul s-a produs la kilometrul 66, unde este o benzinărie”, au spus reprezentanţii ISU Călăraşi. Un alt accident a avut loc tot pe Autostrada Soarelui, la câţiva kilometri de primul, un bărbat rănit la cap fiind preluat de o ambulanţă şi dus la spital.
  7. Mai mulţi copaci şi crengi au căzut, sâmbătă, peste maşini şi case, în Brăila, după o ploi şi vijelii care au durat aproximativ 20 de minute. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX. O ploaie torenţială care a ţinut aproximativ 20 de minute a făcut pagube în oraşul Brăila. Pagubele nu au fost stabilite încă, iar pompierii intervin pentru a înlătura resturile de pe carosabil. Cel puţin 11 incidente au fost sesizate prin numărul unic de urgenţă 112. Şase echipaje de la ISU şi de la Primăria Brăila intervin pentru a înlătura crengile căzute pe domeniul public. Potrivit informaţiilor oferite de autorităţi, imediat după oprirea ploii, echipajele au fost solicitate să intervină pe străzile Ana Aslan, Mărului, Oituz, Rm. Sărat, Griviţei şi Dianei. Oamenii care au sunat la 112 au spus că 11 copaci au căzut din cauza aversei, iar la faţa locului au fost trimise patru echipaje de pompieri, o echipă de la descarcerare şi o echipă a Primăriei. „Au căzut copaci şi crengi groase, unele resturi blochează străzi şi pompierii intervin pentru a le înlătura. Încă nu ştim valoarea pagubelor, intervenţiile sunt în derulare. Se pare că este o maşină avariată, aşteptăm confirmarea echipei din teren. Ploaia a ţinut aproximativ 20 de minute, iar incidentele au fost anunţate prin 112”, a declarat, pentru corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian. Pagubele vor fi stabilite la finalul intervenţiei.
  8. Un bărbat în vârstă de 37 de ani a murit, duminică dimineaţa, în urma unui accident care s-a produs pe DN 7, în comuna Budeşti, judeţul Vâlcea, după ce două maşini s-au lovit frontal. Potrivit ISU Vâlcea, în urma accidentului, ambii şoferi au rămas blocaţi în maşini. „Pe raza comunei Budeşti (DN 7) a avut loc o coliziunea între două autoturisme, rezultând două victime încarcerate. Am intervenit cu un echipaj SMURD şi unul de descarcerare Ambele victime au fost descarcerate. Din nefericire, una dintre victime nu mai prezinta semne vitale, ce de-a doua a fost transportată la spital de un echipaj SAJ”, a transmis ISU Vâlcea. Poliţiştii rutieri au stabilit că şoferul care a provocat accidentul era băut. „Conducătorul unui autoturism, înmatriculat în Ilfov, aflat în tranzit, pe direcţia Piteşti-Sibiu, la km 167+600 ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturim, înmatriculat în Timiş, care circula din sens opus. Din impact a rezultat decesul conducătorului autoturismului înmatriculat în judeţul Timiş şi rănirea gravă a conducătorului auto înmatriculat în Ilfov. În urma testării conducătorului autoturismului înmatriculat în Ilfov, a reieşit o alcoolemie de 1,08 alcool pur în aerul expirat”, a transmis Poliţia Vâlcea. Traficul rutier pe DN 7, în zona producerii accidentului a fost blocat pe timpul intervenţiei echipajelor de salvare şi de cercetare.
  9. O tânără în vârstă de 18 ani a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina în care se afla, condusă de un bărbat de 23 de ani, a lovit un stâlp, în localitatea Chirpăr, judeţul Sibiu. Potrivit ISU Sibiu, tânăra a suferit o fractură deschisă la picior, iar în timpul primirii îngrijirilor medicale a intrat în stop cardio-respirator şi a murit. „S-a acordat asistenţă medicală pentru două victime conştiente, femeie, aproximativ 18 ani cu fractura deschisă membru inferior şi un bărbat, aproximativ 23 ani cu traumatism toracic. În timpul primirii de îngrijiri medicale una din victime, femeia, a întrat în stop cardio-respirator şi a necesitat efectuarea manevrelor de resuscitare”, a transmis ISU Sibiu. Manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul. Poliţiştii din Sibiu au spus că accidentul din Chirpăr s-a produs după ce şoferul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, din Agnita, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp.
  10. Opt persoane au fost rănite, sâmbătă seara, în urma unui accident produs pe Autostrada A1, între Arad şi Timişoara, circulaţia fiind posibilă, la ora transmiterii acestei ştiri, doar pe banda de urgenţă. Potrivit ISU Arad, accidentul s-a produs pe sensul Arad-Timişoara, opt persoane fiind rănite. „Este un accident rutier pe Autostradă, între Arad către Timişoara. A1 este blocată pe sensul Arad-Timişoara. În total opt persoane în cele două maşini au fost rănite, şapte urmând să fie transportate la spital cu răni uşoare”, au transmis reprezentanţii ISU Arad. Poliţiştii arădeni fac cercetări la locul producerii accidentului. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este posibilă doar pe banda de urgenţă.
  11. Bine ai venit pe Usp România.
  12. Bine ai venit pe Usp România.
  13. Facebook este învăluită de scandaluri, însă aplicația poate fi folosită și pentru bine. Rețeaua socială te va anunța când este nevoie de o donație de sânge. Facebook va notifica utilizatorii dacă există o nevoie penntru donații de sânge. Asta nu înseamnă că vei primi notificări peste tot pe unde mergi. Poți alege dacă vrei să fii inclus în acest program sau nu. Funcția a fost testată cu succes în mai multe țări precum India, Bangladesh, Brazilia și Pakistan, iar acum aceasta va fi disponibilă în câteva orașe din USA precum Chicago, New York, San Francisco sau Washington DC. În următoarele luni, funcția ar trebui să fie disponibilă în toată țara. Cei care aleg să intre în program vor fi notificați dacă este nevoie de o donație și ce fel de grupă de sânge este nevoie. Practic, asta ar putea înlocui acele mesaje distribuite pe rețea în care se cere o donație de sânge pentru o anumită persoană. Facebook te anunță când este nevoie de sânge „La fiecare două secunde, o persoană din SUA are nevoie de sânge, iar o donație ar putea salva trei vieți”, este menționat pe blogul Facebook. Cu toate acestea, tot mai puține persoane se încumetă să doneze sânge, iar această aplicație ar putea crește conștientizarea nevoii de donații de sânge. Pentru ca acest lucru să fie posibil, rețeaua socială a intrat în parteneriat cu mai multe centre de donare de sânge. În India și în Brazilia, centrele de donare de sânge au spus că 20% dintre donatori spun că au fost influențați de Facebook să doneze. Această funcție de notificare nu este încă disponibilă în Europa sau în România, dar este binevenită. Unul din trei bucureșteni nu primesc sânge la timp, potrivit Fundației Donatorilor Benevoli de sânge. România se plasează pe ultimele locuri la numărul de donatori de sânge în Europa: doar 1.7% dintre români donează sânge, de aproape 10 ori mai puțin decât danezii, de nouă ori mai puțin decât britanicii și de șapte ori mai puțin decât olandezii.
  14. Prima imagine cu noua generație Renault Zoe a apărut pe internet și scoate în evidență câteva modificări la partea frontală. Subcompacta electrică ar putea fi prezentată oficial în 17 iunie. Renault pregătește în prezent lansarea unei noi generații pentru subcompacta electrică Zoe, despre care până în prezent se cunosc puține detalii oficiale. O primă imagine cu noul Renault Zoe a fost publicată însă în această săptămână de o publicație online din Franța, care nu menționează sursa fotografiei. Imaginea demonstrează că profilul noului Zoe va fi același cu actuala generație, însă designerii francezi au adus o serie de modificări minore la partea frontală care sunt împrumutate în mare parte de la noua generație Renault Clio, inclusiv în privința formei blocurilor optice. Potrivit unor informații anterioare, principalele schimbări de natură estetice vor avea loc la interior, iar îmbunatățirile vor avea de asemenea ca sursă de inspirație noul Clio. De asemenea, potrivit unor informații neoficiale, Renaut va aduce îmbunătățiri majore și în privința autonomiei. În prezent, Zoe are un acumulator de 41 kWh care asigură o autonomie oficială de 300 de kilometri (WLTP), însă noua generație va avea o baterie mai mare care va atinge o autonomie oficială de 400 de kilometri (WLTP). Dacă informațiile se vor concretiza, Zoe va avea o autonomie mai generoasă: Peugeot e-208 promite 340 de kilometri fără încărcare, iar Opel Corsa-e circa 330 de kilometri autonomie, ambele modele cu baterie de 50 kWh. Între timp, publicația britanică Autocar susține că noua generație Renault Zoe va fi dezvoltată pe o platformă comună din cadrul Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, care va fi folosită ulterior și pentru alte modele electrice Renault. Deși inițial se vehicula că noul Zoe va fi prezentat oficial abia în luna octombrie, Autocar menționează că lansarea va avea loc în luna iunie, în timp ce publicația Electrive avansează chiar și o dată: luni, 17 iunie. Anterior, Publicația DownShift a susținut că a intrat și în posesia unor informații legate de preț. Astfel, noua generație Renault Zoe ar urma să coste cu circa 500 de euro mai multe decât actuala generație. Pe piața din România, prețurile de listă pentru Zoe încep de la 33.550 de euro, astfel că noua generație ar urma să coste circa 34.000 de euro.
  15. Fiat Chrysler va colabora cu Enel și Engie pentru instalarea a 700 de stații europene de încărcare pentru mașini electrice în următorii 2 ani, potrivit unui anunț oficial al grupului. FCA spune că modele viitoare precum Fiat 500 BEV și Jeep Renegade PHEV vor putea fi încărcate la “costuri convenabile” pentru clienți. În următorii 5 ani, grupul Fiat-Chrysler va investi 9 miliarde de euro în lansarea mai multor modele electrice și hibride, în speranța că va recupera decalajul la acest capitol față de principalii competitori. Înainte de lansarea unor modele precum Fiat 500 BEV și Jeep Renegade PHEV, FCA a anunțat un parteneriat cu furnizorii de utilități Enel și Engie, colaborare ce presupune instalarea a 700 de stații europene de încărcare pentru mașini electrice în următorii 2 ani. Astfel, FCA speră că va atrage clienți pentru viitoarele sale modele electrificate. Stațiile de încărcare vor fi instalate la fabricile FCA, precum și la clădirile de birouri și centrele de R&D ale grupului. Fiat-Chrysler va colabora cu Enel X în Italia, Spania și Portugalia, respectiv cu Engie în alte 14 țări europene. Grupul auto susține că tarifele de încărcare vor fi “convenabile”, fără să ofere alte detalii în acest sens.
  16. BMW a confirmat că va lansa în luna iunie conceptul Vision M Next, care cel mai probabil va anticipa viitorul modelelor dezvoltate în gama M. Sfârșitul lunii iunie se anunță unul plin de anunțuri importante pentru BMW. Pe lângă prezentarea oficială pentru Seria 8 Gran Coupe alături de recent lansatul Seria 3 Touring, constructorul german va dezvălui și un concept inedit. Bavarezii l-au numit deja BMW Vision M Next și, chiar dacă nu oferă prea multe detalii concrete, aceștia au sugerat că noul concept va oferi indicii despre viitoarele modele lansate în gama M. "BMW Vision M Next demonstrează modul în care tehnologia poate fi valorificată pentru a intensifica plăcerea condusului. În noua eră a mobilității, tehnologiile inteligente vor impulsiona condusul sportiv, iar persoana de la volan va deveni cel mai bun pilot", menționează BMW într-un comunicat de presă. Numele ales pentru noul model este asemănător cu cel al conceptului BMW iNext, care a oferit o perspectivă asupra viitoarelor modele electrice ale mărcii. Nu este însă clar dacă noul concept Vision M Next va avea de asemenea un sistem de propulsie electric. Oficialii BMW menționează că prezentarea oficială a noului concept va avea loc "în câteva zile". Cel mai probabil, BMW Vision M Next va fi prezentat oficial în cadrul evenimentului #NEXTGen care va avea loc la Munchen în perioada 25-27 iunie, simultan cu noul Seria 8 Gran Coupe și Seria 3 Touring. Până la lansare, BMW a publicat doar câteva teasere cu caroseria noului concept realizate împreună cu artistul Thomas Demand, însă acestea nu scot în evidență niciun detaliu semnificativ de design.
  17. Tesla a anunțat că amână lansarea capului-tractor Semi pentru 2020 din cauza problemelor legate de furnizarea bateriilor. Tesla a anunțat o schimbare în planurile cu privire la extinderea gamei de modele în următorii ani. Unul dintre noile modele urmează să fie capul-tractor Semi, care a fost prezentat în versiune de concept spre finalul anului 2017. La vremea respectivă, CEO-ul Elon Musk anunța că livrările sale vor începe în cursul anului 2019, însă acum a decis să amâne lansarea pentru 2020. Musk susține că decizia a fost luată ca urmare a faptului că Tesla se confruntă cu dificultăți în aprovizonarea cu baterii. Până în prezent, Tesla a primit câteva sute de pre-comenzi pentru Semi, inclusiv de la companii majore din Statele Unite precum Walmart, UPS sau FedEx. De altfel, Tesla continuă să accepte pre-comenzi pentru capul tractor, în ciuda amânării lansării oficiale pe piață. Printre puținele informații tehnice despre Semi se numără existența a 4 motoare electrice plasate pe axul spate și posibilitatea de a ajunge la 96 km/h în numai 5 secunde. La atașarea unei remorci de 40 de tone, intervalul de timp necesar crește la 20 de secunde. Potrivit datelor anunțate în urmă cu doi ani, Semi va veni în versiuni cu autonomie de 480 și, respectiv, 800 de kilometri, iar Tesla va oferi un sistem de încărcare rapidă care va permite obținerea unei autonomii de până la 640 de kilometri în numai 30 de minute. Amânarea lui Semi nu constituie o surpriză majoră în contextul în care Panasonic, partenerii Tesla pentru producția de baterii, au avertizat încă din luna martie că nu vor face față cererii pentru baterii după lansarea lui Model Y. "Stocurile de baterii vor fi epuizate dacă Tesla începe să vândă Model Y și să-și extindă afacerile anul viitor. Ce vom face atunci? Este unul dintre subiectele de discuție cu Tesla, inclusiv producția în China", a precizat la vremea respectivă Kazuhiro Tsuga, CEO-ul Panasonic.
  18. Producătorii de hypercar-uri vor avea posibilitatea de a concura la clasa de prototipuri a Campionatului Mondial de Anduranță și, implicit, a Cursei de 24 de ore de la Le Mans, începând din 2020. Toyota și Aston Martin și-au anunțat deja participarea. Campionatul Mondial de Anduranță se confruntă în ultimii ani cu o scădere dramatică a numărului de constructori care concurează la clasa principală de prototipuri, LMP1, ca urmare a creșterii costurilor. De altfel, în prezent, Toyota este singurul constructor cu echipă de uzină la această clasă. Pentru a remedia această problemă, Federația Internațională de Automobilism (FIA) a anunțat joi că, începând din sezonul 2020-2021, va accepta la clasa principală și hypercar-uri de serie, cu condiția ca modelul respectiv să aibă o producție minimă de 20 de unități. Nu este clar care va fi noul nume al clasei principale, însă una dintre opțiuni este Hyper Sport. De asemenea, constructorii nu vor fi obligați să folosească sisteme hibride, așa cum se întâmplă și în prezent. În momentul prezentării noului regulament, FIA nu a anunțat niciun nume de participant. Totuși, la scurt timp după publicarea regulamentului, Toyota a anunțat că va concura în Campionatul Mondial de Anduranță și după anul 2020, cel mai probabil cu un prototip, în timp ce Aston Martin a anunțat că va alinia la start două exemplare ale hypercarului Valkyrie. Noul regulament a fost stabilit cu numai o zi înainte de startul Cursei de 24 de ore de la Le Mans din acest an. Cursa va începe sâmbătă, la ora 16:00, cu cele două prototipuri Toyota în prima linie a grilei de start. Din pole position va pleca echipajul 7 format din Mike Conway, Kamui Kobayashi și Jose Maria Lopez, în timp ce echipajul numărul 8 alcătuit din Sébastien Buemi, Kazuki Nakajima și Fernando Alonso va pleca de pe locul doi.
  19. Fotbalistul brazilian Neymar (27 de ani) a fost audiat, joi, la Sao Paolo, timp de mai bine de cinci ore, în procesul în care este acuzat de viol de către fotomodelul Najila Trindade (26 de ani). După cinci ore petrecute la secţia de poliţie din Sao Paolo, Neymar, aflat în cârje după accidentarea suferită în timpul meciului amical Brazilia - Qatar 2-0, a stat puţin de vorbă şi cu jurnaliştii, arătându-se destul de relaxat în ceea ce priveşte verdictul cazului: "Vreau să mulţumesc oamenilor care m-au susţinut şi mi-au transmis mesaje. Sunt calm, adevărul va ieşi la iveală mai devreme sau mai târziu. Vreau doar ca această poveste să se termine cât mai rapid posibil". Potrivit TV Globo, fotbalistul brazilian s-a apărat în faţa anchetatorilor, spunând că relaţia sexuală cu Najila Trindade a fost una acceptată de femeie, iar ea a fost cea care a cerut să fie pălmuită. Atacantul campioanei Franţei, PSG, a fost acuzat de viol, o agresiune sexuală care, potrivit victimei, s-a întâmplat într-o cameră a unui hotel din Paris în data de 15 mai. Neymar, pentru a se apăra, a postat pe contul lui de socializare, sâmbătă, 1 iunie, un filmuleţ în care a povestit ceea ce s-a întâmplat şi a arătat şi toată discuţia pe care a avut-o cu femeia. În cadrul conversaţiei au apărut şi poze trimise de această, imagini în care tânăra era în poziţii indecente şi dezbrăcată.
  20. Fostul mare campion de tenis român Ilie Năstase, în vârstă de 72 de ani, care a candidat anul acesta pe listele UNPR la alegerile europarlamentare, a anunţat, vineri, pe Facebook, că se retrage definitiv din politică. "Am lipsit o vreme - mi-am luat putin timp dupa alegeri. M-am gandit foarte bine si e timpul sa ma retrag definitiv din politica. Va multumesc tuturor celor care ati corespondat cu mine. Numai ganduri bune voua si celor dragi voua! La revedere, Cu drag, Ilie", a scris Ilie Năstase, pe pagina sa de Facebook. Ilie Năstase a candidat pe prima poziţie a listei UNPR la alegerile europarlamentare de anul acesta, însă formaţiunea condusă de Gabriel Oprea nu a obţinut pragul necesar pentru a avea reprezentanţi în Parlamentul European.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.