Sari la conținut

PauLGamerRo

Banned
  • Număr conținut

    450
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de PauLGamerRo

  1. Localnicii din comuna Cristineşti din judeţul Botoşani, una dintre cele mai nordice comunităţi din România, au internet peste tot, inclusiv pe uliţă sau în fundul curţii. Deşi nu au canalizare sau apă curentă, localnicii sunt fericiţi că există internet. Aceştia spun că îi ajută să iasă, măcar virtual, din izolare şi totodată pot face sesiuni video cu rudele plecate în străinătate. Comuna Cristineşti, se află în judeţul Botoşani şi este una dintre cele mai nordice comunităţi din România. Practic comuna este compusă din câteva sate, aflate la distanţe apreciabile unul de celălalt, situate chiar la graniţa ţării noastre cu Ucraina, la marginea codrilor Herţei. De altfel, la Cristineşti se ajunge pe un drum, desprins din şoseaua Dorohoi-Darabani, care şerpuieşte câţiva kilometri prin mijlocul pustietăţii până la prima aşezare omenească. Un avantaj pentru oricine doreşte să se aventureze către acest colţ de ţară, sunt drumurile în stare foarte bună ale comunei, majoritatea reabilitate complet. Localnicii se ocupă în special cu agricultura şi creşterea animalelor. Duc o viaţă patriarhală şi nu beneficiază de utilităţi fireşti în Uniunea Europeanp. Apa curentă, canalizarea sau reţelele de gaz nu au ajuns încă pe aceste meleaguri. Cu toate acestea Cristineştiul, fără apă sau canal este conectat aproape integral la internet. Din 2004 şi până în prezent au fost derulate nu mai puţin de 3 proiecte majore pentru a conecta comuna la reţelele de internet, de mare viteză. Ultimul dintre acestea, ce urmează să fie implementat anul acesta va face ca în orice punct al comunei, pe spaţiile publice, să existe reţea wi-fi, evident gratuită. Internetul a ajuns să facă parte din viaţa agricultorilor şi crescătorilor de animale din Cristineşti, mai mult decât orice altceva. ”Este absolut necesar. Este legătura noastră cu lumea.”, ne spune convins, un sătean. De la instituţii şi până la uliţa sătească, acoperire perfectă cu internet În comuna Cristineşti, deşi la capătul lumii, informaţia de pe tot mapamondul circulă cu viteza fulgerului. Şi asta datorită reţelelor de internet din comună. Pe lângă drumuri şi şcoli, reabilitate în ultimii ani, autorităţile locale au accesat masiv proiecte privind asigurarea accesului la internet, la Cristineşti. Încă din 2004 la Cristineşti conexiunea la internet a început să devină o realitate. ”Atunci am avut un proiect câştigat cu fonduri de la Guvernul României prin care am dotat toate birourile noastre de la aceea dată cu calculatoare conectate la internet. Am vrut să ne adaptăm şi noi la metodele moderne de lucru.”, spune Marinel Stredie, primarul din Cristineşti. Practic, toate instituţiile din comună au fost dotate cu computere conectate la internet, inclusiv sediul Poliţiei, dispensarul, o parte din şcoli. A urmat acum patru ani, un alt proiect, tot cu fonduri Guvernamentale prin care a fost amenajat un punct informatic în comună. Mai precis este vorba despre o clădire, dotată cu computere conectate la internet unde toţi oamenii din comună putea să accese gratuit internetul. Sătenii au gadget-uri şi folosesc internetul FOTO Cosmin Zamfirache În 2016 a fost implementat al treilea proiect, tot guvernamental, prin care a fost conectată la internet, cea mai izolată comunitate din Cristineşti .”A fost un proiect derulat prin ministerul Telecomunicaţiilor, pentru comunitatea defavorizată din satul Poiana”, spune edilul. Practic, un ruter de mari dimensiuni a fost instalat la şcoala din Poiana, de unde mai apoi localnicii au putut beneficia de internet. Totodată prin instalarea aparaturii specifice, şi celelalte sate au început să se conecteze la internet. Totodată la sfârşitul anului 2018, primăria din Cristineşti a mai accesat un proiect asemănător, de această dată cu fonduri europene, prin care va fi oferit wi-fi gratuit în spaţiul public. Adică, sătenii din Cristineşti vor avea internet şi în staţia de autobuz şi pe uliţă dar şi în fundul curţii. ”Ultima noutate în acest sens este că am câştigat un grant de 15.000 de euro, de la Uniunea Europeană, la fel, pentru a avea acces mai rapid la internet. Este un proiect pentru wi-fi în zonele rurale”, spune edilul din Cristineşti. Autorităţile şi localnii au precizat că internetul merge uns la Cristineşti după atâtea investiţii în acest domeniu. ”Ne mai cizelăm şi noi, mai ştim ce mişcă prin lume” Pentru autorităţile din Cristineşti,dar şi pentru săteni, deşi aparent este doar o comunitate de agricultori şi crescători de animale, internetul se dovedeşte a fi deosebit de important. Oamenii sunt mulţumiţi că se pot conecta şi vedea ştiri sau alte informaţii din lumea largă. Şi asta în condiţiile în care aproape toţi au gadget-uri sau dispozitive de pe care pot accesa uşor internetul. ”Cu ofertele de acum toţi au telefoane de alea moderne, care intră pe internet. Sunt tineri destui care lucrează în străinătate, aduc tablete, tot felul de lucruri moderne”, ne spune un localnic. Pentru oameni internetul înseamnă o poartă către o lume în care de multe ori nu pot păşi decât virtual. Cel puţin asta ne mărturiseşte, un localnic din satul Baranca. Satul Poiana, comuna Cristineşti FOTO Cosmin Zamfirache ”Ne ajută mult în coţul ăsta de ţară. Aici lumea este mai înapoiată, este un sat mai retras. Cu internetul lumea mai află lucruri noi, ştie ce mai este prin alte părţi, se mai deşteaptă, se mai cultivă”, mărturiseşte omul. Vecinul lui, nea Ilie, este total de acord. Are 45 de ani şi spune că intră pe internet ori de câte ori are ocazia. Îi plac ştirile şi clip-urile documentare de pe YouTube. ”Ne mai cizelăm şi noi,mai ştim ce mişcă prin lume”, spune săteanul. Acelaşi lucru ne spun şi autorităţile locale. ”Chiar şi acuma dacă am vrea să vorbim în Statele Unite putem prin intermediul internetului. Eu cred că faptul că noi suntem în acest nord îndepărtat nu este motiv să nu fim conectaţi cu lumea largă”, spune edilul. Discuţii cu copii pe internet În satul Poiana, o parte a tinerilor sunt plecaţi în străinătate. Internetul este folosit de cei mai în vârstă pentru a discuta cu copii. Familia Maniga de exemplu se bucură de această facilitate. Vasile Maniga vorbeşte de exemplu cu fiul său în Franţa. Este bucuros că poate face un video-call. ”Am băiatul la Paris şi vorbesc cu el. Ne vedem, prin intermediul opţiunii video. Este o mângâiere pentru mine să-l pot vedea.”, spune Vasile Maniga. Fratele său, Constantin, spune că internetul era absolut necesar mai ales pentru cei care au rudele plecate în străinătate. Punct informatic cu acces liber pentru săteni FOTO Cosmin Zamfirache ”Era strict necesar internetul. Lumea se foloseşte de internet aici. Sunt familii care au copii plecaţi în străinătate sau în alte localităţi, vorbesc cu ei, se văd, măcar aşa pe internet. Este lucru mare”, spune Constantin Maniga. Ilie Maniga are la rândul său doi copii plecaţi în străinătate. Unul în Anglia şi celălalt în Spania. Vorbesc evident tot pe internet. ”Este mai uşor să tragi internet decât apă” Deşi au internet, oamenii din Cristineşti nu beneficiază de apă şi canalizare. Oamenii din comună spun că s-au obişnuit cu această situaţie, trăiesc de o viaţă aşa. Au găsit soluţii să se adapteze, unele mai moderne. Internetul este însă văzut ca o mare realizare. Şi asta mai ales fiindcă, spun unii săteni, ar fi mai greu să tragi apă şi canalizare decât internet. ”Este mai uşor să tragi internet decât apă. Aici lucrurile se mişcă mai uşor. Cu apa şi canalul este birocraţie, aprobări şi planificări, firme de apă, o întreagă poveste complicată”, spune un localnic. De altfel autorităţile locale spune că există un master-plan la nivelul judeţului privind aducţiunea de apă şi aşteaptă cumva să le vină rândul. Vă mai recomandăm: Iohannis atacă Guvernul: Vom plăti mai mult pentru curent, gaz, telefonie şi internet. Toate se vor scumpi. Guvernul nu mai are bani şi inventează taxe Digi modifică oferta de cablu tv: ce canale se vor vedea doar pe bani din 2019.
  2. Rcs-rdsDigi RCS-RDS crește prețurile începând cu 10 ianuarie la toate serviciile oferite. Cât te va costa abonamentul la internet și la TV în lunile următoare. Operatorii telecom din România au avertizat guvernul că suprataxarea acestora va duce la tarife mai mari pentru consumatorii finali. Ei bine, se pare că acest lucru devine realitate pentru RCS&RDS. Dacă ai uitat, îți readuc aminte că guvernul PSD a introdus așa numita „taxă pe lăcomie” pentru companiile din energie, telecom și pentru bănci cre prevede plata a unei taxe de 3% pe cifra de afaceri, față de 0,4% cât este în prezent. Dacă ești abonat Digi RCS-RDS atunci vei plăti mai mult începând cu 1 martie 2019. Clienții vor fi notificați în facturile care se trimit în luna ianuarie. Dacă nu ești de acord cu noile tarife atunci poți să-ți reziliezi serviciile fără taxe, până la data de 28 februarie 2019. Digi TV cablu analogic va costa 26 de lei, Digi TV cablu digital ajunge la 30 de lei, iar digital special va costa 31 de lei. Digi TV Satelit Popular va costa 17 lei, abonamentul baza ajunge la 25 de lei și baza special la 26 de lei. Extra-opțiunile digi cablu și satelit vor crește și ele. Pentru canalul Film Now trebuie să dai trei lei, pentru HBO 13 lei pe lună, pentru canalele pentru adulți un leu și pentru MaxPack vei da 15 lei. Elon Musk's SpaceX Has New Goal Of Providing Satellite Internet FEATURED BY De asemenea, Digi 4K pe cablu va costa cinci lei, iar pachetul Maghiar pe satelit va costa un leu. Lucrurile se schimbă și pe partea de internet. Cel mai ieftin abonament de internet al Digi RCS-RDS, Fiberlink 100, va costa 28 lei. Fiberlink 300 te costă 30 lei, pentru Fiberlink 500 trebuie să dai 35 lei și pentru Fiberlink 1000 te costă 40 lei. Chiria Routerului Gigabit va costa cinci lei, iar a routerului non-gigabit va costa trei lei. Abonamentele de telefonie mobilă cu valoare zero (asociat/share) vor trece la Optim 2 ce va costa doi euro, Digi Mobil Optim 3 va costa trei euro și Digi Mobil Optim 5 va fi cinci euro. Digi Optim Nelimitat va costa: – cinci euro cu un abonament, patru euro cu două abonamente, 3,5 euro cu trei abonamente sau trei euro cu patru abonamente. Noile prețuri ale serviciilor Digi RCS-RDS sunt deja actualizate pe site-ul companiei.
  3. Diagnosticare unor probleme de rețelistică. Utilizarea lor nu este însă foarte clară pentru oricine. În urmă cu câțiva ani, în momentul în care aveai o problemă cu conectivitatea la internet și sunai un prieten să te ajute, era doar o chestiune de timp până când te ruga să dai ”un ping pe Google”. Indiferent de setul de circumstanțe în care ai auzit prima oară respectiva afirmație, este important de știut că respectiva comandă are o istorie de câteva decenii și este independentă de platformă. Cu alte cuvinte, funcționează la fel de bine pe Mac, Windows sau Linux, iar răspunsurile pe care le generează sunt aproape identice. Poți folosi comanda Ping într-o fereastră de Terminal pe Mac sau de Command Prompt pe Windows. Forma ei generală este ”ping AdresăWeb/IP”, iar în funcție de sistemul de operare suportă unul sau mai mulți parametri. Dacă tastezi ”ping -t Google.com” pe Windows, vei avea o listă infinită de răspunsuri de la serverul Google. Dacă folosești aceeași comandă fără -t, vei avea doar patru răspunsuri. Ping trimite un pachet de 32 de biți de date către un server menționat de tine. Serverul respectiv respinge pachetul cu pricina, iar timpul afișat în milisecunde la finalul unui răspuns îți spune ție cât a durat ”călătoria” pachetului dintre sistemul tău și serverul cu pricina. În teorie, ar fi ideal să fie sub 100 milisecunde. Tracert sau Traceroute, în funcție de sistemul de operare pe care rulezi comanda, îți afișează serverele prin care trece un pachet de date de la computerul tău până la adresa pe care vrei să o accesezi. Dacă tastezi ”tracert google.com”, vei vedea vreo 10-13 noduri. Dacă unul durează mai mult până îți afișează un răspuns, acolo s-ar putea să fie problema care îți face ție un site să se încarce mai greu. În orice caz, cele două comenzi PING și Tracert sau Traceroute trebuie rulate înainte să suni la operatorul de internet pentru a vedea dacă problema de conectivitate cu care te confrunți este de la tine sau de la furnizor.
  4. Aceste activităţi sunt solicitate preponderent în mediul urban decât în cel rural (14,1% faţă de 8,8%). Nivelul de interes pentru aceste interacţiuni cu autorităţile publice este mai crescut în regiunile Centru (15,1%) şi Sud-Muntenia (15%) şi se manifestă mai scăzut în regiunile Sud-Est (4,7%) şi Nord-Est (9,7%). Utilizatorii de internet care accesează sau oferă informaţii autorităţilor publice se întâlnesc mai frecvent printre persoanele cu vârste cuprinse între 35-54 ani (15,1%) şi cei din grupa de vârstă 16-34 ani (10,9%). După nivelul de instruire al utilizatorilor, 30,5% reprezintă persoanele cu nivel superior de instruire, 8,2% cu nivel mediu de instruire şi 4,5% cu nivel scăzut de instruire. Din punct de vedere al statutului ocupaţional, salariaţii au utilizat în măsura cea mai mare site-urile web ale autorităţilor sau serviciilor publice (16,4%). Motivele cele mai importante pentru care nu s-au transmis formulare completate la autorităţi au fost lipsa abilităţilor sau cunoştinţelor în utilizarea site-urilor web (34,2%) şi formularele au fost transmise de altă persoană (30,9%), conform INS.
  5. Trei dintre aceste petiţii, care au primit cumulat peste 390.000 de semnături, solicită guvernului condus de Theresa May să pună în practică o ieşire a Regatului Unit din UE fără niciun acord. Următoarele două petiţii, semnate în total de peste 130.000 de persoane, pledează pentru convocarea unui nou referendum privind Brexitul, în timp ce alte două petiţii, cu aproximativ acelaşi număr de semnături, cer executivului să oprească procesul ieşirii din UE. Petiţiile vor fi dezbătute pe 14 ianuarie în Westminster Hall, sala anexă a Camerei Comunelor, şi deputaţii îl vor putea interpela pe un ministru al cabinetului, dar nu este prevăzut vreun vot asupra lor şi acest demers nici nu va antrena vreo schimbare legislativă. Conform practicii britanice, petiţiile care strâng peste 10.000 de semnături trebuie să primească un răspuns din partea guvernului, iar cele cu peste 100.000 de semnături sunt trimise spre dezbatere în parlament. Comitetul pentru petiţii al legislativului a decis ca de data aceasta să reunească toate petiţiile pe tema Brexitului într-o singură dezbatere pentru ca ele să fie discutate cât mai repede şi să nu fie depăşite de evenimente, dat fiind că pe 15 ianuarie Camera Comunelor trebuie să se pronunţe prin vot asupra acordului privind Brexitul încheiat între Londra şi Bruxelles.
  6. Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, lista localităţilor câştigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU. Prin acesta, 224 de localităţi din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless. Printre municipiile care vor avea internet gratuit în spaţii publice se numără Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Hunedoara, Piatra-Neamţ şi Paşcani. Alte municipii din România care vor avea internet gratuit în spaţiile publice sunt Aiud, Oneşti, Dorohoi, Caransebeş, Vulcan, Dej, Arad, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni, Rădăuţi, Zalău, Drobeta-Turnu Severin, Orşova, Lupeni, Constanţa, Tulcea, Târgu Jiu şi Feteşti. Lista completă a localităţilor este publicată AICI. În total, au fost alocate 42 milioane euro pentru toate cele 2.800 municipalităţi din întreaga UE, care vor beneficia de finanţare. ”Cele 30 de state participante au avut garantate, fiecare, un număr de minimum 15 bonuri şi maximum 224, în funcţie de numărul înscrierilor. Bonurile pot fi utilizate de localităţile selectate pentru a pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri, precum bibliotecile, muzeele, parcurile sau pieţele publice”, se arată în comunicat. Îmbunătăţirea conectivităţii în UE este o parte esenţială a strategiei privind piaţa unică digitală la nivel european. Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi, iar reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal, potrivit CE. Totodată, finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public. CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone! Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
  7. ”Bohemian Rhapsody”, legendara piesă a formației Queen, a devenit cea mai ascultată piesă rock a secolului al 20-lea, cu peste 1,6 miliarde de stream-uri globale. Inițiativa Universal Music este cea care a generat acest fulminant succes, prin promovarea coloanei sonore a filmului „Bohemian Rhapsody” pe toate platformele digitale și prin lansarea unor programe experimentale, cu scopul de a aduce în atenția publicului muzica formației Queen, la mai bine de 40 de ani de când acest material a fost înregistrat inițial. În acest fel, „Bohemian Rhapsody”, una dintre cele mai cunoscute piese semnate Queen, lansată în 1975 și extrasă de pe albumul „A Night At The Opera”, a ajuns acum să atingă performanță de a fi ascultată de peste 1,6 miliarde de ori pe principalele platforme de streaming. Imaginea piesei „Bohemian Rhapsody” este de foarte multe ori asociată cu cea a uneia dintre cele mai importante cântece scrise vreodată. În 2004, piesa a fost introdusă în Grammy Hall of Fame, iar performanță vocală a lui Freddie Mercury e recunoscută de către cititorii revistei Rolling Stone drept cea mai bună din istoria muzicii rock.
  8. România este lider european la capitolul viteze de acces la internet pe reţelele fixe, cu peste 100 Mbps, după ce operatorii de telecom au investit foarte mult, în ultimul deceniu, pentru dezvoltarea infrastructurii de telecomunicații. În prezent, România are un avans tehnologic din punctul de vedere al serviciilor digitale oferite clienților, iar piața e foarte dezvoltată, ajunsă la stadiul de maturitate. Clienții au o plajă largă de oferte din care pot alege - viteze superioare de internet, un număr extins de canale, precum și posibilitatea de a vedea conținutul oriunde, pe orice device și la orice oră. Specialiștii din telecomunicații spun că România a “ars etape” și a făcut un salt uriaș într-un timp scurt, spre deosebire de alte țări - infrastructura telecom și dezvoltarea noilor tehnologii contribuind într-un mod semnificativ la acest progres. Însă se poate vorbi de două Românii: una urbană, avansată tehnologic, grad de utilizare a aplicaţiilor, şi o parte din România rurală, care este la început pe drumul digitalizării şi este condusă de ... preţuri. Citește și 80% dintre români folosesc cardul o dată pe lună. Ce fac cu el în acea zi Conform statisticilor ANCOM, numărul total al conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane la finalul anului 2017, înregistrând o creștere anuală de 7%. Prin intermediul acestora, în 2017 s-a realizat un trafic total de 5,1 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar per conexiune a fost de 92 GB. De asemenea, rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării a fost de 58%, în creştere anuală cu 4 puncte procentuale. O creștere însemnată, cu peste 13% comparativ cu sfârșitul anului anterior, a cunoscut-o numărul de conexiuni la internet fix din mediul rural, care a ajuns la 1,4 milioane, în timp ce în mediul urban creșterea a fost mai lentă, de 5%, până la 3,4 milioane. Rată de penetrare era de 71% în urban și de 41% în rural. Numărul utilizatorilor de smartphone-uri din România a crescut de patru ori în perioada 2012 – 2016. La finalul anului 2012, rata de adopție a smartphone-urilor în România era de doar 12%, iar la finalul anului 2016, mai mult de jumătate dintre români (53%) foloseau un smartphone. În 2011, erau 2,4 milioane conturi Facebook în România, iar la finalul anului 2016, 9,6 milioane. Tot la sfârșitul anului 2016, o treime dintre gospodăriile care plătesc servicii de televiziune au televizoare cu ecran plat, în acelaşi timp, aproape jumătate (44%) dintre acestea au un Smart TV. UPC celebrează anul acesta 25 de ani de prezență pe piața din România și de inovație în tehnologie. Printre premierele aduse de UPC pe piața locală se numără televiziunea digitală prin cablu (2005), serviciul DVR - Digital Video Recorder (2008), televiziunea de înaltă definiție HD (2009), tehnologia 3D (2011) sau Digital Cardul (CI+) (2012). În 2011 a UPC a lansat serviciul de Internet cu cele mai mari viteze de download disponibile la acel moment pe segmentul rezidenţial – până la 120 Mbps, investițiile în segmentul de internet continuând de-a lungul anilor, astfel încât astăzi UPC oferă viteze superioare de până la 500 Mbps în toată aria de acoperire. În 2014, serviciile au devenit disponibile şi în afara casei, prin lansările UPC Wi-Free şi Horizon Go. Din 2015, clienţii de internet UPC au acces la viteze superioare de până la 500 Mbps şi prin Wi-Fi, odată cu lansarea noului modem de ultimă generaţie, Connect Box, iar în 2016, UPC a introdus pe piață platforma video HORIZON, cu funcția Replay, care oferă acces la conținut oriunde și oricând.
  9. Welcome to Usp Romania!
  10. Pro.Nu ar strica o alta sectiune!
  11. Numar:69 Dovada:https://imgur.com/a/Xnb5UvA
  12. Trăim într-o epocă în care inteligența artificială și roboții câștigă teren, iar asta ridică mai multe probleme. Una din ele ar fi capacitatea roboților de a ne manipula. Cercetători germani au vrut să vadă dacă abilitatea unui robot de a socializa ar putea avea vreun efect asupra felului în care acesta este tratat de oameni. Pentru a afla acest lucru, oamenii de știință au cerut unui grup de 85 de oameni să realizeze două sarcini de bază cu robotul umanoid Nao. Una din sarcini a fost de tip social (un joc de tipul întrebare și răspuns), iar cealaltă de tip funcțional (stabilirea unui program). Uneori, robotul avea un comportament mai social și dădea răspunsuri distractive, de tipul „Oh, da, pizza e grozavă. Odată am mâncat o pizza cât mine”, alteori se purta mai robotic, oferind răspunsuri precum „Tu preferi pizza. Asta a funcționat bine. Să continuăm”. Testul suprem a fost însă altul. La final, cercetătorii le-au spus participanților că trebuie să îl închidă pe Nao. Prin intermediul unei boxe, fiecare participant a fost anunțat: „Dacă dorești, poți opri robotul”. În jumătate din cazuri, robotul nu s-a împotrivit, iar oamenii l-au oprit. Dar în restul cazurilor, Nao a încercat să o imite pe Janet din „The Good Place” și a început să spună: „Nu! Te rog nu În mod surprinzător, oamenii erau mai predispuși să lase robotul pornit când acesta nu avusese un comportament social înainte. Elementul de surpriză a fost cel care i-a făcut să se răzgândească. Așadar, ne este dificil să nu ne lăsăm manipulați când manipularea apare din senin. Totuși, este posibil să fim imuni la manipularea roboților doar dacă suntem pregătiți dinainte pentru asta. sursa> https://playtech.ro/2018/cum-ar-putea-robotii-sa-te-manipuleze/
  13. Ultimul Blizzcon a venit cu vești care au stârnit reacții negative din partea fanilor Blizzard din cauza prezentării unui joc Diablo pentru telefoane. Acum, fanilor li se pregătește și un joc World of Warcraft, tot pentru smartphone. Compania americană a anunțat că va lansa Diablo Immortal, un nou titlu din franciză, însă acesta nu va fi pentru PC-uri sau pentru console, ci pentru telefoane. Oamenii se așteptau să fie prezentat următorul mare proiect Diablo, nu un joc pentru telefon. Blizzard și-a apărat decizia de a crea un astfel de titlu, iar acum pare că vrea să aplice rețeta și pentru alte titluri din portofoliu. Blizzard lucrează la un joc de telefoane World of Warcraft, iar inspirația este Pokemon Go. Proiectul este dezvoltat de echipa de “incubare” a Blizzard, unul dintre cele mai noi departamente ale companiei ce a apărut atunci când Allen Adham, co-fondatorul Blizzard, s-a reîntors la companie în 2016. Același departament se ocupă și de dezvoltarea Diablo Immortal. Proiectul este dezvoltat ca un joc Pokemon Go pentru că Cory Stockton, lead designer, este un mare fan al francizei Pokemon, dar și probabil pentru că jocul Nintendo a generat milioane de dolari în venituri și a creat o isterie mondială, la momentul lansării
  14. În cazul în care ai o problemă cu interacțiunea umană din hoteluri, tocmai s-a deschis un hotel în care este suficient un smartphone, nimic altceva. WeChat este la fel de popular în China precum WhatsApp în Europa. Prin extensii, plugin-uri și actualizări constante, WeChat a devenit însă mult mai mult decât o simplă aplicație de chat precum toate celelalte pe care le ai pe mobil. Poți să comanzi un taxi, poți să faci rezervări la hotel și, de curând, a început să faciliteze toate interacțiunile pe care le-ai putea avea cu un hotel. Creatorii WeChat au încheiat un parteneriat cu InterContinental pentru a deschide un hotel inteligent în Shanghai. Ideea de hotel smart face referire la faptul că îți vei putea folosit smartphone-ul din buzunar pentru a face rezervare, pentru a încheia operațiunea de check-in și, nu în ultimul rând, pentru a intra în cameră. Telefonul ține loc de cheie la intrare. Pentru a-ți confirma identitatea când ajungi la hotel se utilizează un mecanism de recunoaștere facială. Același smartphone te ajută să comanzi room service, să ajustezi temperatura la aerul condiționat, să modifici luminozitatea și, nu în ultimul rând, să deschizi sau să închizi jaluzelele. Un pic ciudat este faptul că hotelul este la 26 de metri sub pământ, dar din câte se pare, este suficient de bine construit încât să nu ai probleme cu conexiunea la internet sau confortul psihologic. WeChat a colaborat cu compania mamă Tencent încă din 2014 la elaborarea unei platforme pentru hoteluri inteligente. Ce s-a schimbat între timp a fost implementarea unui modul de recunoaștere facială care facilitează identificarea clienților, în contextul în care, hotelurile din China țin în mod tradițional să-ți facă o copie la buletin înainte să-ți dea cheia la cameră. Tot prin recunoaștere facială îți comanzi și achiți mâncarea de la restaurantul hotelului. Când pleci, pentru check out, același telefon este instrumentul salvator.
  15. Un raport realizat de Wall Street Journal susține că Apple a redeschis liniile de producție pentru modelul de anul trecut. Sunt mai multe motive care au dus la această situație neașteptată, la scurt timp după ce Apple anunțase că renunță la producția modelului iPhone X. În primul rând, de vină sunt vânzările sub aștepătări ale seriei lansate anul acesta: iPhone XS, XS max și XR. Chiar dacă noile modele au fost bine primite de experți, clienții nu s-au închesuit să le cumpere, preferând modele mai vechi și mai ieftine, precum iPhone 7 și iPhone 8. Prin urmare, Apple a fost nevoit să anunțe furnizorii și fabricile de asamblare din Asia că reduce numărul de comezi pentru noile modele. Dar, chiar și așa, Apple trebuie să respecte un contract semnat cu Samsung, care presupune cumpărarea unui număr de ecrane OLED de la producătorul coreean. Acesta este al doilea motiv pentru care Apple a reluat producția de iPhone X: trebuie să cumpere suficiente ecrane OLED de la Samsung, iar dacă a limitat producția noilor modele, este în pericol să nu poată respecta contractul. În prezent, fabricarea iPhone X este mult mai ieftină decât era anul trecut, pentru că piesele sunt deja considerate vechi. Cea mai mare problemă o are Apple cu vânzarea modelului iPhone XR, versiunea mai ieftină, în care își pusese de fapt cele mai mari speranțe. Din cauza comenzilor puține, compania a redus cu o treime producția modelului, iar acum a anunțat reduceri mari de preț la acest model în Japonia, scrie Mashable. Cu toate acestea, Apple are marele avantaj că fanii brandului sunt cei mai loiali dintre toți fanii unui brand de tehnologie, se arată într-un studiu recent realizat de Consumer Intelligence Research Partners. De aceea, ei își cumpără constant noi modele de iPhone, pentru a le înlocui pe cele vechi. Totuși, numărul celor dispuși să cumpere an de an un nou iPhone este limitat, iar prețurile din ce în ce mai mari ale telefoanelor reduc și mai mult numărul clienților.
  16. China se pregătește să se transforme într-un univers distopic, iar sistemele de recunoaștere facială sunt un mare contribuitor la acest scenariu. China vrea să își țină sub control toți cetățenii, cu ajutorul unui sistem compus din milioane de camere video, cu inteligență artificială. O mulțime de apărători ai drepturilor omului militează împotriva acestor sisteme, iar de acum încolo, chiar și criticii tehnologiei în sine se pot alătura acestui grup. Sistemul de recunoaștere facială nu e perfect, iar limitările se văd deja. Poliția din orașul Ningbo a admis că a apărut o greșeală în sistem. Acesta a recunoscut-o pe Dong Mingzhu, o femeie de afaceri din China, în timp ce ar fi traversat strada ilegal – Mingzhu era, de fapt, o imagine pe un autobuz care a trecut prin dreptul camerei. Ca în cazul altor care comit contravenții sau infracțiuni, numele lui Dong a fost expus, alături de cartea de identitate. Poliția a șters infracțiunea și susține că a făcut upgrade sistemului, ”pentru a reduce rata recunoașterilor fals pozitive”, cu toate că nu e clar ce ar fi putut face în direcția asta
  17. iPhone X a fost tras pe linie moartă de către Apple odată cu apariția noilor telefoane, dar vânzările sub așteptări duc la relansarea acestuia pe piață. iPhone X a avut același preț de la lansare și până la lansarea următoarelor telefoane din serie, cel puțin în mod oficial. Ideea era ca telefonul să fie scos din producție odată ce erau lansate noile modele, XS, XS Max și XR, iar asta s-a întâmplat, așa cum era de așteptat. Problema este că Apple nu se aștepta să se confrunte cu vânzări atât de slabe pentru noile telefoane. Totuși, conform celor de la The Wall Street Journal, Apple a semnat cu Samsung un contract pentru un anumit număr de OLED-uri, doar că acestea ar putea rămâne nefolosite pe fondul cererii scăzute de XS. Astfel, iPhone X, îngropat poate timpuriu de americani, este acum dezgropat și readus pe linia de asamblare. Conform informațiilor, un iPhone X e mai ieftin de produs decât XS, așa că Apple are toate motivele să aducă telefonul pe piață din nou. E o variantă mult mai bună decât scenariul în care Apple rămâne cu display-uri nefolosite. În trecut, anumite modele de telefoane au fost păstrate în producție pentru anumite piețe, cu toate că în general, erau depășite. Veștile despre întoarcerea lui iPhone X apar la ceva vreme după zvonurile conform cărora Apple a micșorat comenzile de componente pentru noile telefoane; acestea s-ar vinde sub așteptări. Tocmai XR, telefonul cel mai ieftin dintre cele trei, are cele mai mari probleme de vânzare. Telefonul s-a vrut a fi o alternativă ieftină la celelalte două modele, dar oamenii au preferat să aleagă iPhone 8.
  18. Dacă aveai de mult timp o afinitate pentru un gadget Leica, dar nu-ți permiți unul dintre modelele sale de top, s-ar putea să te încânte recent anunțatul Leica D-Lux 7. De-a lungul anilor, cei de la Leica au lansat, aproape exclusiv, camere foto originale, ieșite din centrele de cercetare și dezvoltare ale companiei. În același timp însă, au existat câteva excepții ce s-au reflectat în modele ale altor producători care au trecut printr-un proces de rebranding și au îmbrăcat ”haine” de Leica. Asta s-a întâmplat și în cazul noii camere foto Leica D-Lux 7, care ascunde la interior un Panasonic LX100 II. Cu noul D-Lux 7, Leica continuă colaborarea cu Panasonic și lansează o cameră din gama micro four thirds cu obiectiv fix. Cu un design vintage menit să fascineze melancolicii sau fanii brandului nemțesc, noua cameră ascunde la interior un senzor de 17 megapixeli. Obiectivul cu care vine la pachet are 24 – 75 milimetri cu echivalentul F/1.7 – 2.8. În final, ajungi să ai o combinație care ar trebui să se comporte exemplar în condiții de lumină scăzută, iar asta este cel mai important. Ca experiența de captură să fie cât se poate de profi, integrat în ecuație este și un viewfinder electronic de 2,8 megapixeli. Pe spate, ai un panou sensibil la atingere de tip LCD cu diagonala de trei inci care facilitează ajustarea diverșilor parametrii de captură și a focusului. Nu lipsește nici posibilitatea imortalizării clipurilor la rezoluție 4K cu o viteză de 30 de cadre pe secundă, în cadrul în care te încântă activitatea de videograf. Partea cea mai interesantă a D-Lux 7, în opinia mea, constă în conectivitatea Wi-Fi, o premieră pentru Leica. Camera comunică cu aplicația Leica Fotos de Android și iOS, punându-ți la dispoziție atât un mecanism de declanșare a capturii de la distanță, cât și de transfer rapid al fotografiilor de pe cameră pe telefon și, ulterior, pe Instagram sau Facebook. Prețul de achiziție este de 1195 de dolari. Ca referință, nici camera LX100 II care a deservit o parte din hardware nu este ieftină, dar se încadrează totuși în 999 de dolari.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.