Sari la conținut

Fotbal: Eugen Neagoe este noul antrenor principal al echipei Dinamo


Răzvan-

Postări Recomandate

Clubul de fotbal FC Dinamo a anunţat, luni seara, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, numirea în funcţia de antrenor principal a lui Eugen Neagoe (51 de ani), acesta preluând postul rămas liber după rezilierea contractului cu tehnicianul Mircea Rednic.

"Noul antrenor principal al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare este Eugen Neagoe, a anunţat directorul general al FC Dinamo Bucureşti, Bogdan Bălănescu. Ultima oară la conducerea tehnică a echipei Sepsi Sf. Gheorghe, cu care a reuşit calificarea în play-off-ul Ligii I în sezonul recent încheiat, Eugen Neagoe şi-a început cariera de antrenor în 2005. Universitatea Craiova, Pandurii Tg. Jiu, Drobeta Tr. Severin, apoi Steaua, Universitatea Craiova, prima reprezentativă a României şi Al-Ittihad (Arabia Saudită) ca antrenor secund, Aris Limassol, Nea Salamis (ambele din Cipru), Politehnica Iaşi şi Sepsi Sf. Gheorghe sunt echipele pregătite de Eugen Neagoe. Ca jucător, Eugen Neagoe a evoluat pentru Universitatea Craiova, Farul Constanţa, Vasas Budapesta, Ferencvaros, Alki Larnaca, Omonia Nicosia, Veria, Dinamo Bucureşti şi Extensiv Craiova, marcând 35 de goluri în 165 de meciuri în prima divizie a fotbalului românesc. Succes, Eugen Neagoe! Împreună pe Arena Naţională", se arată în comunicatul citat.

Eugen Neagoe a strâns 58 de partide pe banca tehnică a formaţiei Sepsi Sf. Gheorghe, din 14 noiembrie 2017 până pe 2 mai 2019. El şi-a îndeplinit obiectivele în ambele sezoane, evitarea retrogradării în primul an şi calificarea în play-off, anul acesta. El a condus 31 de meciuri echipa CSM Poli Iaşi, cu care a reuşit menţinerea în prima ligă şi câştigarea play-out-ului în sezonul 2016-2017. Ca jucător, Eugen Neagoe a marcat 6 goluri în 12 meciuri pentru Dinamo în sezonul competiţional 1997-1998.

FC Dinamo a reziliat, tot luni, pe cale amiabilă, contractul cu antrenorul principal Mircea Rednic după cea mai slabă clasare din istoria echipei, locul 9 în Liga I la finalul sezonului competiţional 2018-2019.

Rednic fusese numit la conducerea tehnică a dinamoviştilor pe 15 octombrie 2018, după 11 etape disputate în campionat. Echipa a fost eliminată din Cupa României, două săptămâni mai târziu, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii I la începutul acestui an şi a încheiat sezonul pe locul 9 în clasament. Dinamo a obţinut o singură victorie în ultimele cinci etape (trei egaluri şi un eşec), marcând doar într-unul din ultimele cinci meciuri.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)

TeamSpeak 3 USP România - TS.USP.RO

- Pentru asistenţă se recomandă contactarea membrilor administrativi în privat sau accesarea canalului de Asistență Tehnică

b_350_20_121217_121217_CA3224_121217.png

Pentru orice nelămurire sau problemă nu ezita să îmi trimiți un PM sau să mă contactezi pe STEAM !

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.