Sari la conținut

Wappy

Ex Staff
  • Număr conținut

    415
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    1

Orice postat de Wappy

  1. Wappy

    Portofoliu Onevil

    Foarte frumoase, imi place textul! #KW
  2. În amicalul disputat contra formaţiei londoneze, Arsenal, după ce a marcat un gol şi a avut evoluţii spectaculoase, a venit un moment dificil pentru jucătorul spaniol. În minutul 64, Asensio a căzut la pământ după o lovitură cu un adversar şi a fost nevoit să abandoneze terenul în ambulanţă, după care a fost transportat la spital. Din primele informaţii, mijlocaşul ar fi suferit o ruptură a ligamentului încrucişat al genunchiului stâng. Dacă accidentarea se confirmă va fi o veste grea atât pentru echipă, dar mai ales pentru jucător, care a revenit din vacanţă mai puternic din punct de vedere fizic şi a demonstrat că este într-o formă foarte bună pentru a face un sezon perfect. Potrivit jurnaliştilor de la Marca, Asensio i-a "înnebunit pe jucătorii lui Arsenal, dar şi pe spectatorii din Washington", care l-au aplaudat pentru fazele reuşite în timpul meciului. La final, după accidentare, oamenii prezenţi pe stadion i-au strigat numele şi l-au aplaudat din nou, dar de data aceasta cu o dorinţă de a nu fi păţit ceva grav. sursa: mediafax
  3. Podiumul a fost completat de japonezul Daiya Seto, medaliat cu argint, şi de sud-africanul Chad Le Clos, medaliat cu bronz. ”Este o onoare extraordinară să dobor recordul mondial deţinut de un om de un aşa calibru”, a spus Milak după ce a obţinut victoria. ”Când m-am întors şi am văzut timpul, 1:50.73, toată presiunea şi încordarea s-au risipit şi m-am bucurat foarte tare”, a completat înotătorul din Ungaria. În octombrie, Kristof Milak a câştigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires. Sportivul declara la acel moment: ”Încerc tot timpul să devin mai bun. Scopurile mele pentru anul viitor sunt să am rezultate mai bune şi să dobor recorduri”, conform olympicchannel.com. Kristof Milak participă la Campionatul Mondial de la Gwangju, Coreea de Sud, care va dura până la data de 28 iulie. sursa: mediafax
  4. "Suntem fericiţi că jucăm din nou în Europa. Sperăm să o facem mai bine decât în urmă cu trei ani, pentru că am căpătat multă experienţă. Suntem în formă, am început foarte bine sezonul. Va fi o dublă deschisă, pentru că ambele echipa joacă fotbal. Sper ca noi să trecem turul”, a spus Gică Hagi la conferinţa de presă, iar căpitanul Viitorului, Bogdan Ţîru, a completat: "Este altceva acum, am acumulat experienţă, avem omogenitate şi vrem să obţinem un rezultat pozitiv. Am rămas datori pe plan european şi ne dorim să demonstrăm că putem face faţă. Vrem să arătăm că echipa a evoluat. Va conta că avem cât de cât ritm, am adunat deja minute în meciurile oficiale, iar ei încă nu au început sezonul”. sursa: mediafax
  5. În meciurile din grupă, România s-a impus în faţa Bulgariei (scor 3-1) şi a Ucrainei (scor 3-0). Astfel, clasându-se pe locul al doilea în grupa A, România s-a calificat în semifinale. Ultimele patru echipe sunt România, Rusia, Turcia şi Italia. În semifinale, România o va întâlni, vineri, pe Italia. Dacă va reuşi să învingă reprezentativa Italiei, România se va lupta în finală cu câştigătoarea partidei dintre Rusia şi Turcia. Până acum, România a obţinut şase medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku. La judo, Robert Matei a obţinut argintul, iar Barbara Hagianu a luat aurul. La înot, David Popovici a câştigat aurul. La lupte, Georgiana Antuca a luat aurul, iar Ana Maria Pîrvu a câştigat argintul. La gimnastică, echipa României a luat argintul. sursa: mediafax
  6. David Popovici a terminat cursa în 49.82 secunde. Podiumul a fost completat de sportivul din Marea Britanie, Whittle Jacob care a terminat cursa în 49.99 secunde şi de danezul Nickelsen Rasmus, care a încheiat în 50.22 secunde. Până acum, România a obţinut cinci medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku. La judo, Robert Matei a obţinut argintul, iar Barbara Hagianu a luat aurul. La înot, David Popovici a câştigat aurul. La lupte, Georgiana Antuca a luat aurul, iar Ana Maria Pîrvu a câştigat argintul. Festivalul Olimpic al Tineretul European de la Baku va continua până la data de 27 iulie. sursa: mediafax
  7. Accidentul s-a produs joi dimineaţa pe DN 2A, Constanţa – Hârşova, în zona localităţii Nicoale Bălcescu, judeţul Constanţa. Potrivit poliţiştilor, au fost implicate în accident două maşini, iar traficul este blocat. „Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este oprită la această oră pe DN 2A Constanţa – Hârşova, în zona localităţii Nicoale Bălcescu, judeţul Constanţa, din cauza unei coliziuni între două autoturisme”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei. sursa: mediafax Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, în urma impactului trei persoane au fost rănite. Este vorba de trei femei, două au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi una traumatism cranio-cerebral şi lombar. Toate victimele au fost transporate la spital. Poliţiştii continuă cercetările la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
  8. "Armata română are nevoie de elicoptere de atac. Există o discuţie destul de profundă în legătură cu elicopterele de atac cu Statele Unite ale Americii. Noi avem mentenaţa acum, nu numai pe ceea ce s-a produs ci şi pe ceea ce are armata română în dotare. Avem discutii şi despre noul radar. E foarte posibil ca până la finalul anului să avem un acord de producţie pe 5 ani cu Statele Unite ale Americii", a declarat Niculae Bădălău în cadrul prezentării bilanţului Ministerului Economiei. În urmă cu şase ani, compania Bell Helicopter a fost abordată de Ministerul Economiei cu propunerea de a lua în calcul România ca oportunitate de industrie. În noiembrie 2016, compania americană Bell Helicopter a semnat un memorandum de înţelegere cu IAR-Ghimbav în vederea unei potenţiale colaborări ce ar consta în sprijin tehnic, în caz că România cumpără elicopterul de atac AH-1Z Viper. sursa: mediafax
  9. Essebsi a fost intrenat miercuri în spital, dar autorităţile nu au precizat pentru ce afecţiune era tratat. La începutul acestui an a anunţat că nu va mai candida la alegerile programate în luna noiembrie. Era cel mai în vârstă preşedinte în activitate al unei ţări. Mohammed Beji Caid Essebsi s-a născut la 29 noiembrie 1926 în Sidi Bou Said. A fost un avocat, politician şi diplomat tunisian, preşedintele Tunisiei începând din decembrie 2014. Anterior, el a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Externe în perioada 1981-1986 şi de prim-ministru din februarie 2011 până în decembrie 2011. Essebsi a fost fondatorul partidului politic Nidaa Tounes, care a câştigat o pluralitate în alegerile parlamentare din 2014. În decembrie 2014, a câştigat primele alegeri prezidenţiale libere după Revoluţia Tunisiană, devenind primul preşedinte ales în mod democratic al Tunisiei. sursa: mediafax
  10. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a protestat, joi, de pe clădirea Ministerului de Finanţe, a precizat, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile. Bărbatul a urcat pe clădire cu ajutorul unei schele montate în exterior şi a cerut audienţă la procurorul general. Nemulţumirea sa viza un litigiu de muncă. Potrivit unor surse, bărbatul nu este angajatul Ministerului de Finanţe şi nici al unui minister din apropiere. După aproximativ 30 de minute, acesta a coborât. sursa: mediafax
  11. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, accidentul a avut loc între un autoturism şi un microbuz pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare. Ambele vehicule circulau din direcţia localităţii 2 Mai către oraşul Mangalia. Microbuzul a lovit maşina, iar două persoane, o femeie de 45 de ani şi un bărbat de 55 de ani, ambii din Mangalia - au fost rănite. sursa: mediafax
  12. Ferrari este unul dintre constructorii de nișă care mizează pe o producție limitată a modelelor pentru a păstra un caracter exclusiv al acestora, element care permite menținerea unor prețuri ridicate pentru clienți. În contextul în care piața auto în ansamblu traversează însă o perioadă de diversificare a gamelor de modele, italienii se confruntă la rândul lor cu presiuni pentru a crește vânzările și profiturile. Prin urmare, constructorul a decis să adopte o strategie prin care să extindă gama de modele și să introducă modele cu un design diferit de cel tradițional. "Devenim mai puțin previzibili. Lucrăm la redesenarea produselor noastre pentru viitor. Avem o vorbă: modele Ferrari diferite pentru clienți Ferrari diferiți", spune Enrico Galliera, directorul de marketing al Ferrari. Ferrari a lansat doar în acest an noile modele F8 Tributo și SF90 Stradale (foto), iar constructorul a planificat deja un SUV pentru anul 2022. De altfel, pe parcursul anului trecut, Ferrari a anunțat o strategie care vizează lansarea a 15 modele până în anul 2022, prin care să extindă gama de clienți. În plus, noile modele lansate vor avea cel mai probabil prețuri mai mari, ceea ce va permite inclusiv creșterea profitului pentru fiecare model. "Aceasta este strategia noastră pentru viitor. Nu vindem mai multe unități ale aceluiași model. Creștem fără să punem presiune pe un singur model. Ne așteptam să creștem în segmentul hig-end. De exemplu, SF90 are un preț cu 25% mai mare decât restul gamei", a adăugat Galliera. În anii trecuți, Ferrari limita producția anuală de mașini la circa 7.000 de unități, însă a abandonat acest target, iar în 2018 a comercializat peste 9.200 de unități. Practic, atingerea pragului de 10.000 de unități vândute ar putea avea loc chiar în acest an, iar specialiștii anticipează vânzări anuale de 15.000 de unități după lansarea SUV-ului programat pentru 2022. sursa: automarket
  13. În urmă cu doar câteva zile, Skoda a publicat primele detalii referitoare la pachetul de îmbunătățiri pregătit pentru SUV-urile Kodiaq și Karoq. Acum, producătorul ceh propune o serie de modificări și pentru Fabia facelift. Modelul de clasă mică va putea fi comandat cu două pachete speciale. Primul dintre acestea se numește Black și oferă o serie de accesorii de caroserie vopsite, bineînțeles, în negru. Pe listă, cehii au trecut următoarele: grila frontală, zona inferioară a carcaselor oglinzilor laterale, ramele stopurilor și jantele. În plus, Skoda menționează că prin bifarea pachetului Black, clienții vor putea comanda, opțional, și plafonul de culoare neagră. Noile jante propuse pentru acest pachet poartă numele de Matone (15 inch) și Vigo (16 inch). Cel de-al doilea pachet dezvoltat de Skoda pentru Fabia facelift se numește Comfort. Acesta va puta fi comandat pe versiunile de echipare Ambition și Style și include: senzor de ploaie și lumină, senzori de parcare față și spate, duze stropitoare încălzite și scaune față încălzite. De asemenea, Skoda menționează că sistemul de acces și pornire fără cheie a fost îmbunătățit. Acesta este disponibil opțional și include acum un senzor de mișcare integrat la nivelul cheii care dezactivează semnalul acesteia dacă nu sunt înregistrate mișcări într-un interval de 15 minute. sursa: automarket
  14. Mercedes-Benz a anunțat marți că a devenit primul constructor din lume care a primit aprobarea autorităților pentru utilizarea unui sistem care permite parcarea autonomă a unei mașini fără ca la volan să se afle un supraveghetor uman. Noul sistem permite unui șofer să ajungă într-o parcare, să coboare și să transmisă mașinii unde să parcheze prin intermediul unei aplicații pentru smartphone. Ulterior, șoferul poate părăsi parcarea, iar mașina se conduce singură în locul de parcare alocat. La plecare, șoferul informează mașina, iar aceasta revine singură în locul în care a coborât șoferul pentru ca acesta să urce la volan. Potrivit aprobării autorităților germane, Mercedes-Benz poate utiliza această tehnologie în parcarea constructorului de la Stuttgart. Tehnologia autonomă a fost dezvoltată de Mercedes-Benz, în timp ce partenerii de la Bosch au echipat garajul cu senzori pentru a monitoriza traseele pe care le poate urma mașina și pentru a furniza informații esențiale pentru a ghida vehiculul. În cazul detectării unui obstacol, mașina se oprește singură, iar aceasta este capabilă inclusiv să urce rampe și să coboare pante pentru a schimba etajul unde parchează. Colaborarea dintre Mercedes-Benz și Bosch pentru dezvoltarea unui sistem de parcare autonomă fără supraveghere umană a început în 2015 și a avut astfel nevoie de 4 ani pentru a fi pusă la punct suficient de bine pentru a primi acordul autorităților. Tehnologia urmează să fie testată acum în mod intensiv în cadrul programului pilot. Parcarea autonomă fără supraveghere umană face parte dintre tehnologiile autonome de nivelul 4 din 5, care permite unei mașini să se conducă singură fără supraveghere umană într-o zonă geografică bine delimitată. Pentru a atinge nivelul 5 din 5, această tehnologie autonomă trebuie să poată fi utilizată fără supraveghere umană indiferent de locul în care este condusă mașina. Tesla a dezvoltat de asemenea un sistem numit Summon care permite parcarea autonomă, însă acesta funcționează pe distanțe de numai câțiva metri. sursa: automarket
  15. sursa: automarket Prima generație a lui Volkswagen Touareg a fost lansată pe piață în anul 2002 și a fost gândită ca o alternativă pentru SUV-urile dezvoltate de constructorii premium. În 2010, Volkswagen vine cu o nouă generație Touareg, SUV-ul reușind să adune din ce în ce mai mulți clienți în "curtea" producătorului german. Cea de-a treia generație a lui Touareg a debutat în luna martie a anului trecut, iar prima apariție în fața publicului din România a avut loc în cadrul Salonului Auto Internațional București, la doar o zi după premiera mondială din China. Acum, oficialii Volkswagen au anunțat că la uzina din Bratislava a fost produs exemplarul Touareg cu numărul un milion. Pentru a marca aceste eveniment, constructorul german a decis să lanseze o ediție specială. Denumită One Million, aceasta poate fi deja comandată, prețul de pornire pentru piața din Germania fiind de 80.880 de euro. Volkswagen Touareg One Million va putea fi comandat în noua culoare de caroserie Sechura Beige, iar jantele propuse de nemți au dimensiuni de 20 de inch (Bogota) sau 21 de inch (Suzuka). Indiferent de modelul ales, aceastea vor fi vopsite în culoarea Adamantium Silver. Pe montantul B, Volkswagen a aplicat logo-ul ediției speciale (One Million), iar difuzorul spate va fi vopsit în culoarea Black Glossy. Conform reprezentanților Volkswagen, ediția specială va putea fi comandată și cu pachetul de exterior R-Line Black Style. Pragurile laterale sunt și ele inscripționate cu numele ediției speciale, în timp ce scaunele sunt îmbrăcate în piele Puglia. Cusături speciale în nuanța Amber Brown au fost aplicate atât pe spătarele scaunelor, cât și pe fețele portierelor. Din pachetul standard face parte și sistemul denumit Innovision Cockpit (ansamblul format din ecranul sistemului de infotainment și cel al instrumentarului digital de bord). La final, nemții amintesc de accesoriile de interior finisate în nuanța Silver Wave. Ediția specială Volkswagen Touareg One Million va fi disponibilă exclusiv cu motorul V6 TDI de 3.0 litri în varianta de 286 de cai putere.
  16. Viitorul BMW M3 va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Conform primelor informații, noul M3 va fi miza pe motorul de 3.0 litri în versiuni de 480 CP și 510 CP. Nemții pregătesc și un sistem de tracțiune integrală. sursa: automarket
  17. Arbitrul partidei va fi Sergei Ivanov (Rusia), ajutat la cele două tuşe de Valentin Avram şi polonezul Dawid Golis (Polonia) şi de al patrulea oficial Filip Glova (Slovacia). Avram a mai arbitrat trei meciuri la acest European: Cehia – Franţa 0-3 (15 iulie, grupa B), Armenia – Italia 0-4 (17 iulie, grupa A) şi Spania – Italia 2-1 (20 iulie, grupa A). A doua semifinală este Portugalia – Irlanda, programată tot în 24 iulie, de la ora 17:00. sursa: mediafax
  18. Jucătorul român a pierdut în două seturi în faţa sportivului din SUA Bradley Khan (28 de ani, nr. 94 ATP), scor 6-7, 6-7, după o oră şi 28 de minute de joc. Adeversarul lui Copil îl va întâlni miercuri, 24 iulie, pe australianul Alex de Minaur (20 de ani, nr. 34 ATP) în turul al doilea al turneului de la Atlanta, competiţie cu premii în valoare de 694.995 de dolari. sursa: mediafax
  19. Glinţă a încheiat cele două lungimi de bazin în 54,22. Efortul teribil din ziua de luni, când şi-a asigurat calificarea între primii opt din lume după două curse epuizante psihic (serii şi semifinală) au contat probabil foarte mult. Podiumul probei a fost ocupat de: 1. Jiayu Xu (China) 52,43, 2. Evgeny Rylov (Rusia) 52,67, 3. Mitchell Larkin (Australia) 52,77. Glinţă s-a calificat în ultimul act cu 53,40. Robert Glinţă, sportiv calificat la JO de la Tokio, va mai concura şi în proba de 50 de metri spate. sursa: mediafax
  20. Begu a condus în primul set cu 5-2, însă a avut emoţii ulterior, după ce jucătoarea venită din calificări a egalat-o, realizând două break-uri. În cele din urmă, românca şi-a adjudecat actul inaugural, iar în setul secund nu a mai avut probleme majore, cedând doar două game-uri. În optimile de finală, Irina Begu o va înfrunta pe favorita publicului, italianca Jasmine Paolini (142 WTA). Partida va avea loc miercuri, 24 iulie. Pentru calificarea în optimi, Irina Begu va fi recompensată cu 30 de puncte WTA şi un premiu de 2742 de euro. sursa: mediafax
  21. Lupta dintre Matias şi Dadashev a fost foarte dură şi a fost oprită de antrenorul rusului, Buddy McGirt, după ce, în runda 11, a decis că luptătorul său a încasat prea multe lovituri. Imediat după anunţarea învingătorului, Dadashev a părăsit ringul, însă nu a mai putut să se ţină pe picioare până la vestiare şi a început să vomite. Ajutat de staff-ul său, rusul s-a aşezat pe o targă şi a fost transportat la spital. Sportivul a fost supus unei operaţii pentru sângerări cerebrale. Duminică, medicii săi spuneau că sportivul a suferit daune cerebrale severe şi i-a fost indusă coma. ”Sper că Maxim este bine. Este un mare luptător şi un adevărat războinic”, a declarat adversarul lui Dadashev, Subriel Matias după înfruntarea dintre cei doi. Dadashev avea un record de 13 victorii şi nicio înfrângere, înainte de ultima luptă. sursa: mediafax
  22. Directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj, David Ciceo, a declarat, marţi, că pasagerii aşteaptă o altă aeronavă din partea companiei pentru a-i transporta la destinaţie. „Un avion al companiei Blue Air cu 163 de pasageri la bord a decolat de la Cluj spre Constanţa, dar s-a întors pe aeroportul clujean din cauza unor probleme tehnice. Aeronava a aterizat în condiţii de siguranţă, iar pasagerii aşteaptă o altă aeronavă a companiei ca să îi ducă spre destinaţie”, a spus Ciceo. Potrivit site-ului Aeroportului Internaţional „Avram Iancu”, zborul spre Constanţa a fost reprogramat pentru ora 16.00, după ce decolase, iniţial, la ora 9.30. sursa: mediafax
  23. Potrivit procurorilor, incidentul s-a produs la o stână unde băiatul în vârstă de 15 ani, care era îngrijitor de animale, locuia cu iubita lui de aceeaşi vârstă. Într-o criză de gelozie, el a lovit-o pe fată, de mai multe ori, cu o bâtă ciobănească. Deşi a fost rănită grav, fata nu a vrut să meargă la spital şi nici cei aflaţi în jurul ei nu au dus-o, iar după patru zile de la bătaie, a murit. „Fata şi băiatul, ambii în vârstă de 15 ani, stăteau în concubinaj la o stână. El era îngrijitor de animale la stână. Pe fondul geloziei, duminica trecută (n.r. în 14 iulie), i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă ciobănească, pe suprafaţa corpului, cu o intensitate destul de mare. Ea nu s-a tratat, adică nu s-a dus la spital, nici martorii nu au dus-o. Din datele pe care le avem, a refuzat să fie spitalizată şi a murit în cursul zilei de joi, ca urmare a rănilor suferite”, a declarat, Vlad Teodorescu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov. În aceeaşi zi, adolescentul a fost reţinut pentru 24 de ore şi apoi Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a admis arestarea lui preventivă, pentru 30 de zile Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, la o instanţă superioară. sursa: mediafax
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.