Sari la conținut

Killer3

Veteran
  • Număr conținut

    152
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de Killer3

  1. Bilanţul deceselor din cauza gripei continuă să crească, după ce duminică trecuse de 100. Numărul persoanelor care au murit, până în prezent, din cauza gripei a ajuns la 105, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultimele patru persoane care au murit de gripă sunt trei bărbaţi din Bucureşti, având vârste de 62, 63 şi, respectiv, 41 de ani, şi o femeie de 59 de ani din Bucureşti - toate cu virus gripal confirmat de tip A. Toţi aveau condiţii medicale preexistente şi nu fuseseră vaccinaţi antigripal.
  2. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va fi audiat marţi într-o şedinţă comună a comisiilor economică şi de buget-finanţe ale Senatului, începând cu ora 11,00. Preşedintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, a precizat că Mugur Isărescu i-a confirmat prezenţa pentru marţi, scrie Agerpres. "Înţeleg că, iată, vine cu întregul Consiliu de Administraţie, lucru care ne bucură foarte tare că înţelege într-un final care sunt obligaţiile CA al BNR. Vom discuta pe marginea ROBOR şi a felului în care se calculează acest indice, vom discuta pe marginea raportului pe care BNR l-a prezentat la sfârşitul anului în legătură cu stabilitatea financiară şi despre inflaţie. Va fi o zi plină, cu multe întrebări la care sunt convins că domnul guvernator va da răspuns la toate. (...) Va fi abordată problema cursului leu-euro. Vom sta mai bine de oră, două. Sunt convins că toate temele care frământă populaţia, care frământă opinia publică vor fi dezbătute şi nu am niciun motiv să cred că vom pleca după acea audiere mai în ceaţă decât suntem acum", a afirmat Zamfir.
  3. Nicolae Bacalbașa, parlamentar PSD, a atacat dur Uniunea Europeană, Germania și Franța, afirmând despre ele că ”ne călăresc”. Deputatul PSD Bacalbașa a acordat un interviu unei televiziuni locale din Galați și a atacat fără încetare statele din Vest și conducătorii acestora. „Problema este noi şi ei. Preşedintele Iohannis este, pentru mine în afara României. Suntem într-o uniune, aşa cum spunea Bismarck, în orice uniune există un călăreţ şi un cal. Noi nu suntem nici măcar calul, ci măgarul de povară al unei structuri pe care din motive demagogice, nu o să o putem influenţa niciodată. Practic, suntem intoxicaţi de către stăpânii noştri care ne călăresc, n-aş vrea să spun stăpânii noştri coloniali din cadrul Germano – Franţei şi coloniile ei actuale sau pe care şi doreşte să le subordoneze în întregime. Stăpânii noştri au reuşit să creeze un aparat de represiune controlat, culmea, de autohtoni, de românaşi de-ai noştri pe care, iarăşi, eu nu-i consider, ca şi pe domnul preşedinte, a fi români şi a ne ţine ca pe nişte căţei care trebuie subordonaţi, cu nasul în rahat”, a spus Nicolae Bacalbașa, citat de Mediafax. Despre Klaus Iohannis, Nicolae Bacalbașa a afirmat că este ”un provocator profesional, infiltrat de străini pentru a batjocori poporul român”. Iar pe Merkel a numit-o ”fuhrerul feminin” al Germaniei actuale, aluzie la perioada nazistă.
  4. Un instalator din Danemarca a făcut o descoperire istorică uluitoare. Jannick Vestergaard, un inginer de instalaţii din Danemarca, şi colegul său instalator Henning Nøhr schimbau ţevile de canalizare dintr-un cartier din oraşul Aalborg când au văzut o lamă metalică ieşind din noroiul din canal. Au contactat imediat arheologii de la muzeul din localitate, iar aceştia au scos obiectul şi au stabilit că este vorba de o sabie medievală din secolele al XIII-lea sau al XIV-lea. Este lungă de 1,12 metri, dar extrem de uşoară – doar un kilogram. Potrivit LiveScience, este vorba despre o armă scumpă, dintr-un metal de foarte bună calitate, care ar fi aparţinut unui nobil danez. Astfel de săbii sunt găsite de obcei numai în morminte, dar în zonă nu este îngropat niciun membru al aristocraţiei de acum 7-800 de ani
  5. Cu un tupeu nemărginit, un individ din Arad a plecat la furat din spital. A intrat în unitate şi s-a dus glonţ la vestiarul unde asistentele îşi păstrează lucrurile. Şapte dulapuri a spart până când să fie zărit de cineva şi să fie luat la întrebări. A reuşit să fugă de agenţii de pază şi este căutat acum de poliţişti. Bărbatul a reuşit să intre în spital în jurul orei 5 dimineaţa, spunând că merge la unitatea de primiri urgenţe. A urcat însă la etajul doi şi a intrat direct în vestiarul asistentelor de la terapie intensivă. Dulapurile sunt în afara secţiei şi probabil suspectul ştia că nu sunt încuiate. A scotocit prin şapte dulapuri, de unde a furat un portmoneu şi nişte chei, apoi a fost surprins de o asistentă.
  6. Pentru a treia zi la rând în mai multe cartiere din Ploieşti se menţine interdicţia de a consuma apa de la robinet, după ce o conductă magistrală s-a spart. Direcţia de Sănătate Publică Prahova aşteaptă rezultatul analizelor microbiolgice în urma probelor recoltate pentru a afla dacă apa de la robinet este periculoasă ori nu. Abia marți va primi rezultatele, aşa că până atunci oamenii au la dispoziţie cisterne de unde se pot aproviziona. Localnic: "Era maro, închisă la culoare. M-am şi speriat. Și apa la toaletă, şi asta." Localnică: "Era foarte neagră, foarte urâtă. Ne-am dus repede şi am cumpărat bidoane, ce să facem, trebuie să luăm medicamente să bem apă." Mai bine de 30 de mii de oameni din zona de Nord a Ploiestului s-au trezit că la robinete curge apa cu rugină şi pământ. Unii au sunat imediat la dispeceratul primăriei şi s-au plâns de situaţie. Alţii au mers ţintă la magazine pentru a cumpăra apă plată.
  7. Printre cele mai ciudate 12 detalii despre premiile Oscar din 2019 sunt şi că una dintre protagonistele listei de nominalizaţi concurează cu idolii care i-au inspirat numele de scenă şi că un actor şi personajul său au aceeaşi zi de naştere, dar opţiunile lor politice sunt opuse, arată BBC. Numele de scenă al Lady Gaga este luat de la piesa formaţiei Queen "Radio Gaga", interpreta declarând că "adoră" trupa. La mai bine de zece ani de la debut, cântăreaţa se regăseşte faţă în faţă cu legendarii muzicieni, filmul său în care joacă, "A Star is Born", de Bradley Cooper, fiind nominalizat alături de biografia trupei Queen "Bohemian Rhapsody". Aceasta este a treia oară când Amy Adams şi Christian Bale joacă împreună într-un film şi primesc amândoi nominalizări la premiile Oscar. Au fost pe genericul "Luptătorul/ The Fighter", din 2010, al "Ţeapă în stil american/ American Hustle", în 2013, iar acum amândoi au fost nominalizaţi pentru rolurile interpretate în "Vicele/ Vice". Până acum, numai Bale a plecat acasă cu un Oscar, pentru rolul interpretat în producţia din 2010, scrie Mediafax. Mahershala Ali este favorit pentru premiul Oscar acordat celui mai bun actor într-un rol secundar, pentru apariţia sa în "Green Book: O prietenie pe viaţă/ Green Book". A câştigat acelaşi premiu şi în urmă cu doi ani, pentru rolul din "La lumina lunii/ Moonlight". Dacă ar câştiga, Ali ar deveni actorul premiat cel mai repede cu un al doilea Oscar, după trofeele câştigate de Tom Hanks în 1993, pentru "Forest Gump", şi în 1994, pentru "Philadelphia". Glenn Close ar putea deţine titlul de actriţa cu cele mai multe nominalizări la Oscar fără să fi câştigat nici o singură dată. Până acum adunase şase nominalizări, pentru roluri în filme ca "Atracţie fatală/ Fatal Attraction", "Legături primejdioase/ Dangerous Liaisons", "Albert Nobbs" şi "Marea răceală/ The Big Chill". De data aceasta, la a şaptea nominalizare, norocul său s-ar putea să se schimbe, Glenn Close fiind favorită pentru a câştiga premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul său din "The Wife". Atât în categoria "cel mai bun actor în rol principal", cât în ceea ce priveşte "cel mai bun rol secundar masculin", patru dintre cei cinci nominalizaţi au interpretat persoane care au existat în realitate. Iar la ambele categorii excepţia vine de la roluri interpretate în "A Star is Born" - Bradley Cooper, respectiv Sam Elliott. Printre persoanele reale interpretate pe ecran de nominalizaţii de la cele două categorii se numără Freddie Mercury, Vincent Van Gogh, Dick Cheney şi George W. Bush. Aceasta este prima dată când platforma Netflix este nominalizată la categoria "cel mai bun film". Premiera se datorează producţiei "Roma", în regia lui Alfonso Cuaron. Pelicula a adunat majoritatea premiilor pentru care a fost nominalizată, inclusiv trofeul BAFTA.
  8. Un tânăr de 23 de ani a fost prins de unul dintre jandarmii care efectuează controlul la intrarea în Tribunalul Giurgiu, cu un cuţit de dimensiuni generoase asupra sa. Jandarmul aflat în misiune de supraveghere a accesului l-a oprit și apoi a solicitat sprijinul echipajului de ordine publică. Cu cuţitul la Tribunal, spune că avea de tăiat ceva Un tânăr de 23 de ani, din Bolintin Vale, a fost oprit de către jandarmul de la intrarea în Tribunalul Giurgiu şi controlat corporal. Nu mică i-a fost mirarea să descopere că tânărul avea asupra sa un cuţit cu lama retractabilă, de aproximativ 20 cm. Întrebat de intenţiona să facă cu arma albă în Tribunal, tânărul a precizat că intenţiona să taie un cablu şi a uitat cuţitul în buzunar. Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul, fără drept, al cuțitului în sediul unei instituții publice, cercetările fiind continuate de Poliție.
  9. Un protest este anunţat în Piaţa Victoriei, împotriva ordonanţei de urgenţă care modifică legile justiţiei, potrivit unor anunţuri făcute pe Facebook. Mişcările civice Corupţia Ucide, Geeks for Democracy, Iniţiativa România şi Rezistenţa au anunţat un protest pentru duminică, între orele 18 şi 23.59, în Piaţa Victoriei, împotriva OUG care modifică legile justiţiei. La protest şi-au anunţat participarea şi parlamentarii USR. De asemenea, filosoful Mihai Şora a anunţat că va participa la protestul anunţat duminică seara, în Piaţa Victoriei, faţă de OUG pe legile justiţiei şi îndeamnă la o participare cât mai mare. „Bună dimineaţa, oameni buni! Soare cu dinţi la Bucureşti, minus patru grade, o lumină toscană, nicio adiere de vânt”, a scris Şora sâmbătă pe Facebook. El a anunţat că duminică seara va fi în Piaţa Victoriei: „Ne vedem mâine seară în Piaţa Victoriei: câtă frunză, câtă iarbă, toate firicelele de praf din acest colţ de ţară”. Magistraţii din Capitală şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, vineri, faţă de modificările aduse legilor justiţiei, cerând independenţa sistemului judiciar. Totodată, activitatea parchetelor din oraşe precum Constanţa, Piteşti, Iaşi şi Timişoara va fi suspendată timp de mai multe zile, săptămâna viitoare, în semn de protest.
  10. O banală ceartă pentru locul de parcare se poate termina cu o condamnare! Un bărbat de 75 de ani din Iaşi este obligat de instanţa de judecată să plătească o amendă penală. Altfel, poate merge la închisoare. Omul a considerat că este îndreptăţit să-şi facă singur dreptate şi a zgâriat o maşină parcată în faţa garajului său. Urmele lăsate cu o cheie, în urmă cu patru ani, se văd şi acum pe caroseria maşinii. Proprietarul autoturismului nu este însă fericit cu decizia instanţei, chiar dacă judecătorii l-au condamnat pe şoferul vinovat la plata unei amenzi penale în valoare de 1800 de lei. Este obligat şi să achite despăgubiri de aproape 2900 de lei. E prea puţin, spune cel care l-a chemat în judecată. Paguba ar fi de 17.000 de lei. Decizia instanţei este una rară. Puţine cazuri ajung în faţa judecătorilor. Magistraţii din Iaşi au concluzionat că situaţia aparent banală, în care mulţi şoferi din România s-au aflat, poate fi inclusă în categoria infracţiunilor de "distrugere şi tulburare de posesie". Bărbatul care a avariat maşina pentru că, spune el, îi bloca ieşirea din garaj. ar fi putut primi o condamnare de până la 2 ani de închisoare. Decizia de a plăti o amendă penală nu este însă definitivă. ”A parcat acolo ilegal şi, mă rog, de aici au ieşit neînţelegeri”, spune bărbatul acuzat. ADRIAN MARINESCU, păgubit: Maşina mea nu bloca cu nimic trecerea. În momentul în care eu l-am prins asupra faptului, a existat o altercaţie între noi, şi doi vecini. Au venit şi mi-au zis: Dar şi mie mi-a rupt oglinda, mi-a spart şi cauciucurile. Din cauza locurilor de parcare, puţine pentru numărul mare de maşini, apar tot mai des scandaluri. Unele pot escalada. În centru oraşului Piatra Neamţ, acum câteva zile, s-a ajuns la o bătaie generală.
  11. Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă după-amiază la o vilă din Muntenii de Jos, judeţul Vaslui. Flăcările uriaşe au cuprins acoperişul casei. Speriaţi, vecinii au sunat la 112. Zeci de pompieri s-au luptat mai bine de trei ore să stingă focul. Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza drumului greu accesibil şi plin de zăpadă. Şi alte vile din apropiere au fost în pericol de a lua foc. Printre ele şi casa omului de afaceri Adrian Porumboiu. Din primele informaţii, totul ar fi pornit de la hornul şemineului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
  12. Statul vrea să-i încurajeze pe români să crească bivoli. Numărul acestor animale a scăzut şi de zece ori în ultimele decenii. Din acest an, însă, Ministrul Agriculturii promite cinci milioane de lei pentru înfiinţarea de ferme noi. Laptele de bivoliţă este cunoscut pentru textura cremoasă şi devine o delicatesă în materie de brânzeturi şi iaurturi. În schimb, carnea de bivol este mai puţin consumată în România. Deşi are puţin colesterol şi ar putea fi o competiţie serioasă chiar şi pentru carnea de pui. Fiecare dintre cele 32 de bivoliţe a primit câte un nume. Bubalinele au fost crescute cu multă trudă. Iar fermierul spune că dau cel mai bun si mai hrănitor lapte. Întreaga producţie de lapte şi lactate obţinută în microferma din satul Grid, judeţul Braşov, este vândută direct consumatorului final, pentru că, spune fermierul, colaborarea cu procesatorii nu este convenabilă. DRĂGHICI VICTOR, fermier: Noi îl vindem din casă, avem prin sat, la străini, vindem laptele la 5 lei litru. Faceţi socoteală cât e o apă minerală. Mai face nevastă-mea telemea la 18 lei kilogramul. Ministerului Agriculturi a anunţat că va subvenţiona acest sector începând de anul acesta. DRĂGHICI VICTOR, fermier: Foarte bine face că noi crescătorii de bivoli am fost uitaţi. Tot zic că sunt animale pe cale de dispariţie, dar şi statul ar trebuie să ne ajute, în ce sens, să mai mărească subvenţia. Deocamdată, proiectul de lege se află pe masa Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Fermierii speră să fie curând adoptat. În ultimii ani, în România au fost crescute bubaline în special pentru producţia de lapte. Specialiştii vorbesc despre o calitate specială. Laptele de bivoliţă are cu peste 50 la sută mai mult calciu decât cel de vacă. Este bogat în magneziu, potasiu şi fosfor. Dar are şi cu 40 la sută mai multe proteine în comparaţie cu cel de vacă. Dacă vom avea mai multe ferme, va creşte şi consumul de carne de bivol. Avem încă puţine restaurante cu această specialitate în meniu. România are un efectiv total de circa 18.500 de bubualine, faţă de peste 200.000 de capete în urmă cu 30 de ani, potrivit datelor INS şi ale asociaţiilor de profil.
  13. Un caz de gripă a fost depistat la o femeie din Brăila, deși aceasta fusese vaccinată antigripal. Pacienta a fost confirmată cu virusul gripal de tip AH1. Femeia din Brăila, confirmată cu virus gripal de tip AH1, în vârstă de 59 de ani, a fost internată inițial la secţia Terapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila. Din fericire, starea de sănătate a femeii s-a îmbunătăţit, pacienta fiind mutată la Boli Infecţioase. Ceea a salvat-o pe femeie în vârstă de 59 de ani, potrivit specialiştilor, a fost faptul că ea s-a vaccinat antigripal, iar organismul avea deja anticorpii care să lupte cu boala. Este al doilea caz din Brăila de persoană vaccinată antigripal, care, ulterior, a fost confirmată cu gripă. Primul caz a fost al unui bărbat de 49 de ani, ajuns în Terapie cu simptome de gripă, la care a fost depistat cu virusul gripal AH1. Din fericire, bărbatul şi-a revenit şi a fost mutat în secţia Boli Infecţioase a SJU, potrivit Obiectiv Vocea Brăilei . Patru oameni din Brăila confirmați cu gripă, nevaccinaţi şi cu alte afecţiuni medicale, au murit în acest sezon.
  14. Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat la Braşov, între Codlea şi Vulcan, rezultând 9 victime. În maşină se aflau şoferul şi 8 pasageri. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu microbuzul în şanţ. Microbuz cu pasageri răsturnat la Braşov Microbuzul, în care se aflau 9 persoane, s-a răsturnat în condiţii meteo foarte dificile, un viscol puternic lovind judeţul Braşov. Şoferul a pierdut controlul volanului şi nu a mai putut redresa maşina, răsturnându-se în afara şoselei. La locul accidentului au sosit imediat 4 echipaje de intervenţie, care au acordat îngrijiri medicale tuturor persoanelor implicate în accident. Se pare că în stare mai gravă este un tânăr în vârstă de 18 ani, care a şi fost transportat la spital.
  15. Un tânăr de 23 de ani a fost prins de unul dintre jandarmii care efectuează controlul la intrarea în Tribunalul Giurgiu, cu un cuţit de dimensiuni generoase asupra sa. Jandarmul aflat în misiune de supraveghere a accesului l-a oprit și apoi a solicitat sprijinul echipajului de ordine publică. Cu cuţitul la Tribunal, spune că avea de tăiat ceva Un tânăr de 23 de ani, din Bolintin Vale, a fost oprit de către jandarmul de la intrarea în Tribunalul Giurgiu şi controlat corporal. Nu mică i-a fost mirarea să descopere că tânărul avea asupra sa un cuţit cu lama retractabilă, de aproximativ 20 cm. Întrebat de intenţiona să facă cu arma albă în Tribunal, tânărul a precizat că intenţiona să taie un cablu şi a uitat cuţitul în buzunar. Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul, fără drept, al cuțitului în sediul unei instituții publice, cercetările fiind continuate de Poliție.
  16. Alegeri în Republica Moldova. S-au deschis urnele pentru votarea noului Parlament, dar şi pentru un referendum republican consultativ în cadrul căruia cetăţenii îşi vor exprima punctul de vedere faţă de reducerea numărului de parlamentari. Urnele s-au deschis duminică la ora 07:00 şi se vor închide la ora 21.00, votarea putând fi prelungită cu două ore, în baza unei decizii a biroului electoral al secţiei de votare, în cazul în care alegătorii nu au putut vota până la ora 21.00. Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală, pe listele electorale se regăsesc 2.810.303 alegători, care vor putea vota în cele 2018 secţii de votare de pe teritoriul Republicii Moldova sau în cele 125 de secţii deschise în străinătate. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, Parlamentul va fi ales în baza sistemului electoral mixt, ceea ce presupune că 50 de deputaţi sunt aleşi într-o circumscripţie electorală naţională în baza listelor de candidaţi şi 51 de deputaţi în circumscripţii uninominale, din rândul candidaţilor independenţi sau a celor desemnaţi de către partidele politice. În circumscripţia electorală naţională şi-au depus liste de candidat 15 formaţiuni politice, în timp ce în circumscripţiile electorale uninominale au fost înregistraţi 321 de concurenţi electorali, dintre care 57 de candidaţi la funcţia de deputat sunt independenţi, iar 264 candidează din partea unei formaţiuni politice. Tot în premieră pentru Republica Moldova, autorităţile naţionale au decis ca 'agitaţia electorală' să poată avea loc inclusiv în ziua alegerilor parlamentare. În paralel cu alegerile parlamentare, în Republica Moldova va avea loc şi un referendum republican consultativ în cadrul căruia electoratul este chemat să îşi exprime punctul de vedere faţă de reducerea numărului de parlamentari şi faţă de introducerea unei modalităţi de retragere a mandatului unui parlamentar. Cele două întrebări înscrise pe buletinul de vot pentru referendum sunt: 'Sunteţi pentru reducerea numărului deputaţilor din Parlament de la 101 la 61?' şi 'Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile lor?'.
  17. Un protest este anunţat în Piaţa Victoriei, împotriva ordonanţei de urgenţă care modifică legile justiţiei, potrivit unor anunţuri făcute pe Facebook. Mişcările civice Corupţia Ucide, Geeks for Democracy, Iniţiativa România şi Rezistenţa au anunţat un protest pentru duminică, între orele 18 şi 23.59, în Piaţa Victoriei, împotriva OUG care modifică legile justiţiei. La protest şi-au anunţat participarea şi parlamentarii USR. De asemenea, filosoful Mihai Şora a anunţat că va participa la protestul anunţat duminică seara, în Piaţa Victoriei, faţă de OUG pe legile justiţiei şi îndeamnă la o participare cât mai mare. „Bună dimineaţa, oameni buni! Soare cu dinţi la Bucureşti, minus patru grade, o lumină toscană, nicio adiere de vânt”, a scris Şora sâmbătă pe Facebook. El a anunţat că duminică seara va fi în Piaţa Victoriei: „Ne vedem mâine seară în Piaţa Victoriei: câtă frunză, câtă iarbă, toate firicelele de praf din acest colţ de ţară”. Magistraţii din Capitală şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, vineri, faţă de modificările aduse legilor justiţiei, cerând independenţa sistemului judiciar. Totodată, activitatea parchetelor din oraşe precum Constanţa, Piteşti, Iaşi şi Timişoara va fi suspendată timp de mai multe zile, săptămâna viitoare, în semn de protest.
  18. O banală ceartă pentru locul de parcare se poate termina cu o condamnare! Un bărbat de 75 de ani din Iaşi este obligat de instanţa de judecată să plătească o amendă penală. Altfel, poate merge la închisoare. Omul a considerat că este îndreptăţit să-şi facă singur dreptate şi a zgâriat o maşină parcată în faţa garajului său. Urmele lăsate cu o cheie, în urmă cu patru ani, se văd şi acum pe caroseria maşinii. Proprietarul autoturismului nu este însă fericit cu decizia instanţei, chiar dacă judecătorii l-au condamnat pe şoferul vinovat la plata unei amenzi penale în valoare de 1800 de lei. Este obligat şi să achite despăgubiri de aproape 2900 de lei. E prea puţin, spune cel care l-a chemat în judecată. Paguba ar fi de 17.000 de lei. Decizia instanţei este una rară. Puţine cazuri ajung în faţa judecătorilor. Magistraţii din Iaşi au concluzionat că situaţia aparent banală, în care mulţi şoferi din România s-au aflat, poate fi inclusă în categoria infracţiunilor de "distrugere şi tulburare de posesie". Bărbatul care a avariat maşina pentru că, spune el, îi bloca ieşirea din garaj. ar fi putut primi o condamnare de până la 2 ani de închisoare. Decizia de a plăti o amendă penală nu este însă definitivă. ”A parcat acolo ilegal şi, mă rog, de aici au ieşit neînţelegeri”, spune bărbatul acuzat. ADRIAN MARINESCU, păgubit: Maşina mea nu bloca cu nimic trecerea. În momentul în care eu l-am prins asupra faptului, a existat o altercaţie între noi, şi doi vecini. Au venit şi mi-au zis: Dar şi mie mi-a rupt oglinda, mi-a spart şi cauciucurile. Din cauza locurilor de parcare, puţine pentru numărul mare de maşini, apar tot mai des scandaluri. Unele pot escalada. În centru oraşului Piatra Neamţ, acum câteva zile, s-a ajuns la o bătaie generală.
  19. Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă după-amiază la o vilă din Muntenii de Jos, judeţul Vaslui. Flăcările uriaşe au cuprins acoperişul casei. Speriaţi, vecinii au sunat la 112. Zeci de pompieri s-au luptat mai bine de trei ore să stingă focul. Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza drumului greu accesibil şi plin de zăpadă. Şi alte vile din apropiere au fost în pericol de a lua foc. Printre ele şi casa omului de afaceri Adrian Porumboiu. Din primele informaţii, totul ar fi pornit de la hornul şemineului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
  20. Statul vrea să-i încurajeze pe români să crească bivoli. Numărul acestor animale a scăzut şi de zece ori în ultimele decenii. Din acest an, însă, Ministrul Agriculturii promite cinci milioane de lei pentru înfiinţarea de ferme noi. Laptele de bivoliţă este cunoscut pentru textura cremoasă şi devine o delicatesă în materie de brânzeturi şi iaurturi. În schimb, carnea de bivol este mai puţin consumată în România. Deşi are puţin colesterol şi ar putea fi o competiţie serioasă chiar şi pentru carnea de pui. Fiecare dintre cele 32 de bivoliţe a primit câte un nume. Bubalinele au fost crescute cu multă trudă. Iar fermierul spune că dau cel mai bun si mai hrănitor lapte. Întreaga producţie de lapte şi lactate obţinută în microferma din satul Grid, judeţul Braşov, este vândută direct consumatorului final, pentru că, spune fermierul, colaborarea cu procesatorii nu este convenabilă. DRĂGHICI VICTOR, fermier: Noi îl vindem din casă, avem prin sat, la străini, vindem laptele la 5 lei litru. Faceţi socoteală cât e o apă minerală. Mai face nevastă-mea telemea la 18 lei kilogramul. Ministerului Agriculturi a anunţat că va subvenţiona acest sector începând de anul acesta. DRĂGHICI VICTOR, fermier: Foarte bine face că noi crescătorii de bivoli am fost uitaţi. Tot zic că sunt animale pe cale de dispariţie, dar şi statul ar trebuie să ne ajute, în ce sens, să mai mărească subvenţia. Deocamdată, proiectul de lege se află pe masa Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Fermierii speră să fie curând adoptat. În ultimii ani, în România au fost crescute bubaline în special pentru producţia de lapte. Specialiştii vorbesc despre o calitate specială. Laptele de bivoliţă are cu peste 50 la sută mai mult calciu decât cel de vacă. Este bogat în magneziu, potasiu şi fosfor. Dar are şi cu 40 la sută mai multe proteine în comparaţie cu cel de vacă. Dacă vom avea mai multe ferme, va creşte şi consumul de carne de bivol. Avem încă puţine restaurante cu această specialitate în meniu. România are un efectiv total de circa 18.500 de bubualine, faţă de peste 200.000 de capete în urmă cu 30 de ani, potrivit datelor INS şi ale asociaţiilor de profil.
  21. Killer3

    prz

    Ms toate !! T/C
  22. Ducele de Edinburgh ar putea fi trimis pe un curs de sensibilizare a conducătorilor auto, a apărut, deoarece poliția continuă să investigheze un accident care a lăsat două femei spitalizate. Ducele, în vârstă de 97 de ani, nu are intenția de a renunța la conducere, fiind fotografiat pe drumurile publice care conduc o mașină nouă la mai puțin de 48 de ore de la accident. Se înțelege că el se conformează unei anchete a poliției din Norfolk, care îl va vedea intervievat despre ce sa întâmplat. Două femei, în vârstă de 45 și 28 de ani, vor fi rugate să își reamintească accidentul, după ce Kia Carens s-au ciocnit cu Land Rover Freelander al ducele de pe A149 joi. Atât poliția, cât și palatul au subliniat că ancheta va
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.