Sari la conținut

Ghost of Tsushima Director’s Cut – cerințe de sistem pentru PC și debutul PlayStation Overlay


VLM

Postări Recomandate

Prin intermediul PlayStation Blog, Sony Interactive Entertainment, alături de studiourile Sucker Punch și Nixxes Software, au dezvăluit listele de cerințe de sistem pentru versiunea de PC a jocului Ghost of Tsushima Director’s Cut. Mai mult, au fost oferite primele detalii despre funcționalitatea cross-platform și noul PlayStation Overlay care va debuta în acest titlu.

După cum am fost obișnuiți deja, avem parte de cerințe de sistem ceva mai accesibile, pentru cei care vor sa încerce Ghost of Tsushima Director’s Cut pe configurații mai vechi, precum și de specificațiile necesare pentru a rula jocul cu toate detaliile la maximum, în rezoluție 4K.Ghost-of-Tsuhima-PC-Req.jpg

 

De asemenea, versiunea pentru PC va oferi suport pentru monitoarele ultra-wide, cu aspect ratio de 21:9 sau 32:9, precum si pentru configurațiile triplu-monitor cu aspect ratio de 48:9.

Performanța va putea fi sporită grație tehnologiilor NVIDIA DLSS 3, AMD FSR 3 și Intel XeSS, iar calitatea imaginilor îmbunătățită cu ajutorul NVIDIA DLAA și AMD FSR 3 Native AA. Pe lângă mouse și tastatură, Ghost of Tsushima Director’s Cut va putea fi jucat pe PC cu o gamă variată de controllere, inclusiv DualSense, care va oferi feedback haptic și triggere rezistive atunci când este conectat prin cablu la PC.

Cross-play și PlayStation Overlay

Ghost of Tsushima Director’s Cut pentru PC va include jocul de bază, expansion-ul Iki Island, precum și modul multiplayer co-op Legends. Grație suportului cross-play, acesta din urmă va putea fi abordat de toți jucătorii împreună, indiferent de platforma pe care o folosesc (Windows PC, PlayStation 4 sau PlayStation 5). De asemenea, utilizatorii de PC vor putea discuta cu cei de pe PS4 și PS5 prin voice chat-ul disponibil in-game.

Pentru a accesa modul Legends, veți avea nevoie să vă conectați la un cont de PlayStation Network. De altfel, Ghost of Tsushima Director’s Cut va fi primul joc PlayStation pentru PC care va folosi noul PlayStation Overlay, care va include acces facil la listele de prieteni de pe PSN, la trofee, setări și profilul PSN. Această funcție va putea fi apelată pe PC din meniul in-game sau apăsând combinația Shift+F1 pe tastatură.Ghost of Tsushima cerințe de sistem

 

În versiunea de PC a jocului, veți putea câștiga trofee PSN exact ca pe consolele PlayStation, lista de trofee de pe PC fiind identică cu cea din versiunea de PS5 a jocului. Pe lângă trofee, versiunea de PC oferă suport complet pentru achievement-urile de pe Steam și Epic Games Store.

Pentru a avea acces la opțiuni precum trofeele PSN, lista de prieteni și cross-play, va trebui să vă conectați cu un cont PSN deja existent sau să vă creați unul nou. Utilizarea noului PlayStation Overlay va fi opțională atât în modul de joc single player, cât și în modul Legends.

Ghost of Tsushima Director’s Cut va fi lansat pe PC pe 16 mai 2024, prin Steam și Epic Games Store.

Sursa: PlayStation Blog

CONNECT FIRE.USP.RO
b_350_20_000000_000000_ffffff_000000.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: Postarea ta va necesita aprobare moderator înainte de a fi vizibilă.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Inserat ca text bogat.   Lipiți ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost restaurat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.