Sari la conținut

Patru deţinuţi au fost ucişi în nordul Braziliei în timp ce erau transportaţi către alte închisori.


Wappy

Postări Recomandate

*Brazilia s-a luptat de ani de zile pentru a combate violenţa din închisori, care acum se află pe locul trei în lume la acest capitol. Închisorile sunt supraaglomerate, iar personalul este puţin, bandele rivale având adesea un control eficient asupra acestora.

Autorităţile din statul Para au transmis miercuri că cei patru deţinuţi morţi ar aparţine aceleiaşi facţiuni şi au luptat cot la cot în timpul masacrului de luni, în care 57 de deţinuţi au fost decapitaţi.

 

Autorităţile au transmis că vor muta unii dintre cei mai periculoşi deţinuţi ai închisorii în diferite locaţii, în încercarea de a atenua supraaglomeraţia şi de a preveni violenţa. Dar, în timpul unui astfel de transfer, într-un camion care transporta 30 de prizonieri în patru celule separate, cei patru deţinuţi fiind ucişi marţi.

 

*Personalul închisorii au găsit doar cadavrele, toate prezentând semne de sufocare aceasta fiind cauza decesului, după ce camionul a ajuns într-o nouă unitate, a declarat secretarul de stat pentru securitate publică şi apărare socială din statul Para.

 

Imaginea articolului Patru deÅ£inuÅ£i au fost uciÅi în nordul Braziliei în timp ce erau transportaÅ£i cÄtre alte închisori

sursa: mediafax

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.