Sari la conținut

grizzLYNOOB

Member
  • Număr conținut

    4
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de grizzLYNOOB

  1. Arata-mi și mie conturile pe care le-ai găsit cu numele " grizzLY " și pretinzi că sunt ale mele. Contul pe care am jucat este al unui tovarăș, jucător de hvh cu care am făcut troll pe MM. Am avut bulanul sa iau global cooldown și el nu, asta e. Acum mi-a dat contul sa mă joc pe public că are prime. Dar nu ai cu cine. Am zis că nu m-ai respectat că nu te-ai interesat ce e cu contul ăla, ce level am pe faceit, de când joc cs, ca sa îmi pot argumenta playstyle-ul sau " aimbot-ul ". Nu mă cred important, dar dacă tu vii cu o "dovada" cică cu 3 fraguri casual și zici că am aimbot, din punctul meu de vedere, nu ești apt să fii în staff. Ma repet pentru a 3 a oară unreal, poate așa înțelegi. Și cu litere mari, poate citești cu atenție : NU AM CUM SA IL RESPECT DACA EL NU M-A RESPECTAT INCAT SA STEA CATEVA RUNDE SPEC PE MINE. S-a bazat pe mulțimea de report-uri cum că aș avea cod doar fiindcă am tras mai bine decât cei care m-au raportat. Și faza cu orele și faceit-ul am zis-o ca sa aveți un punct de reper data viitoare când vreți să banati pe cineva în mod abuziv, dar fiecare înțelege ce vrea după modul lui de gândire. Ca idee, când analizezi un jucător, îl analizezi din mai multe puncte de vedere, nu doar după aim. Dar la noi daca cineva trage mai bine decât altcineva, sigur are cod și sigur nu a depus mai mult efort decât cealaltă persoană în cauză, gândire tipic românească.
  2. Da frate, el nu m-a respectat, eu nu îl respect. Plus că nu toți am fost crescuți la fel. Se pare că și tu mai ai multe de învățat despre oameni și să nu mai trăiești atât în joc. Numai bine și nu va mai atacați la părerea altora, că nu mai suntem în comunism. Învățați că părerile sunt împărțite și nu poți auzi numai vorbe bune despre persoana ta. Aștept decizia celui mai mare grad capabil sa raspunda acestei cereri și să evităm off-topic-ul.
  3. Și care este dovada clară că aș avea aimbot ? Înainte de primul frag, deja aveam info despre unul în short, cu o armă de tip rifle. Apoi apare ăla cu awp, clar erau 2 ( sa nu mai zic că au skinuri diferite ). A făcut primul peek pe cutie și având în vedere majoritatea jucătorilor cu nova de pe server, făcea repeek în aceeași poziție. Al doilea frag a fost cu deagle-ul fiindcă așa cum am zis, îl stiam și nu mă joc de azi și în niciun caz pe 60hz cu 50 fps-uri. Ți-am dat main-ul meu și motivul pentru care nu joc pe el. Daca nu știai, nu poți juca pe servere securizate VAC daca ai global cooldown ( permanent sau nu.. in cazul meu este de 35 de zile pentru troll ) . Frag-ul prin poarta a fost complet normal și de-alea mi-am luat în fiecare runda. Ei de ce nu au fost banati pentru aimbot ? Te rog sa te uiți cate ore am pe main și level-ul de pe faceit, meciurile oficiale de pe esea, timpul petrecut pe hărți OFFLINE, apoi sa te uiți din nou la filmulețul făcut de tine. Totuși, ban pentru 3 fraguri pe care oricine le poate face, confirma faptul că ești incompetent și nu am cum sa respect o persoana care nu m-a respectat sa se intereseze despre cazul meu, ci mi-a dat ban pentru 3 fraguri și un filmuleț de 30sec, ceea ce este patetic și tu nu te poți numi parte din staff, sa nu mai zic de respect. Edit : vreau toate dovezile împotriva mea, nu un filmuleț cu 3 fraguri obișnuite. Adică acele faze " aiurea ". Eu am ultimele 2 minute și 45 secunde înainte de ban.
  4. 1. Profil jucător: https://steamcommunity.com/id/xxxSWAGGxxx/ 2. Link ban SourceBans: https://go.bans.ro/index.php?p=banlist&searchText=te+bat+ca+in+balta+alba&Submit= 3. Descrie situația: Caz tipic de admin incompetent. A stat 10 secunde spec pe mine ( freeze time-ul ) si la primul cap prin poarta a crezut ca am aimbot. Tipic. Daca un jucator joaca mai bine / trage mai bine / gandeste mai bine decat tine sau pur si simplu are noroc, asta nu inseamna ca are coduri. Eu tocmai ce testam niste setari ( fiind banat pe main pentru griefing, 35 zile, poza mai jos ) dar aparent toti adminii cu nova au admin. 4. Dovezi: Poza cu ban-ul de pe main - https://gyazo.com/ef31011eedef1dc7d2e25bbc2418c7d7 GIF cu capul prin poarta ( realizat pe Shadowplay fiind patit cu admini de rank mai mic, am explicat mai sus ) - https://gyazo.com/1f85962bae3c35a5b03801af9c0fe0e1 Main-ul meu - https://steamcommunity.com/id/grizzlydaking/ EDIT - Se poate vedea pe gif ca abia intrase la spec. Instruiti-va staff-ul pentru a evita mizeriile astea. Un simplu sfat.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.