Sari la conținut

Take-Two Interactive dezvăluie când va fi lansat Grand Theft Auto VI. GTA V rămâne cel mai bine vândut joc al seriei


VLM

Postări Recomandate

gta6-1024x576.jpeg

Prin intermediul celui mai recent raport financiar al companiei, publisher-ul Take-Two Interactive a dezvăluit o perioadă mai exactă pentru lansarea mult-așteptatului Grand Theft Auto VI. Anunțat la finele anului trecut, GTA VI era programat inițial pentru anul 2025, fără a fi comunicată o perioadă exactă de lansare. Ei bine, acest nou raport financiar al companiei care deține Rockstar Games vine cu noi detalii în acest sens: GTA VI ar urma să fie lansat în toamna anului 2025, în versiuni pentru PlayStation 5 și Xbox Series X|S.

Quote

 

Conform proiecțiilor noastre, fereastra de lansare pentru pentru Grand Theft Auto VI, anunțată inițial drept anul calendaristic 2025, se va restrânge la toamna anului 2025.

Suntem foarte încrezători că Rockstar Games va oferi o experiență de divertisment fără egal, iar așteptările noastre în legătura cu impactul comercial al acestui joc continuă să crească. Privind spre viitor, credem că a noastră companie este pe cale să atingă noi niveluri de succes și ne așteptăm să livrăm creșteri succesive ale vânzărilor nete pentru anii fiscali 2025, 2026 și 2027.

– Strauss Zelnick, CEO Take-Two Interactive

 

GTA V rămâne cel mai de succes joc din serie

Pe măsură ce ne apropiem de lansarea lui Grand Theft Auto VI, și titlurile mai vechi ale celor de la Rockstar Games continuă să se vândă foarte bine. Conform noului raport financiar al publisher-ului Take-Two, GTA rămâne cea mai bine vândută serie a companiei, cu peste 425 de milioane de exemplare comercializate la nivel global.

GTA V este în continuare cel mai de succes titlu din această serie, cu aproximativ 200 de milioane de exemplare vândute din momentul lansării din 2013 și până acum.

Tot de la Rockstar Games, seria Red Dead Redemption s-a vândut în peste 89 de milioane de exemplare la nivel mondial, cel de-al doilea titlu – Red Dead Redemption 2 – fiind performer-ul, cu aproape 64 de milioane de unități vândute.

În privința celorlalte serii de succes care aparțin de Take-Two Interactive, vânzările jocurilor NBA 2K au depășit 149 de milioane de exemplare, seria Borderlands a atins aproape 86 de milioane de exemplare vândute (cu vânzările lui Borderlands 3 apropiindu-se de 20 de milioane de unități), Sid Meier’s Civilization a ajuns la aproape 71 de milioane de exemplare, în timp ce seria BioShock a depășit 43 de milioane de unități comercializate la nivel global.

Sursa: VGChartz, VGChartz

CONNECT FIRE.USP.RO
b_350_20_000000_000000_ffffff_000000.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: Postarea ta va necesita aprobare moderator înainte de a fi vizibilă.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Inserat ca text bogat.   Lipiți ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost restaurat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.