Sari la conținut

Model 3, succes și problemă pentru Tesla: adună 82% dintre vânzările mărcii


Awny

Postări Recomandate

Vești amestecate pentru fanii Tesla. Conform statisticilor oferite de compania americană și valabile pe al treilea trimestru al anului (iulie-septembrie 2019), brandul producător de modele electrice a reușit să-și depășească recordul absolut de producție, atingând un volum de 96.155 de unități, cel mai mare din istoria companiei. Cu toate acestea, compania a scăzut pe bursă după anunțarea rezultatelor din simplul motiv că livrările (97.000 de unități) nu s-au ridicat la nivelul anunțat ca obiectiv (99.000).

Foarte interesant este faptul că 79.600 dintre cele 97.000 de mașini livrate sunt reprezentate de diferite versiuni ale lui Model 3, cel mai accesibil model al gamei adunând astfel în jur de 82% din vânzări. 

Paradoxal, succesul lui Model 3 le cauzează probleme de profitabilitate celor de la Tesla, care se află în situația în care marja de profit per mașină vândută este mai mică decât în cazul lui Model S sau Model X, modele mai scumpe ale căror cifre de vânzări se află în scădere. 

357871l-610x390-b-dfbaced1.jpg

Sursa:Automarket

JkbMdk1.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • TwiX a blocat acest topic
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.