Sari la conținut

Informații despre viitorul Mercedes-Benz EQS: sedanul electric va prelua tehnologii de la Clasa S și ar putea debuta în toamna acestui an


Awny

Postări Recomandate

Mercedes-Benz pregătește prezentarea lui EQS. Sedanul electric al nemților va avea la bază platforma Modular Electric Architecture și va miza pe o configurație cu două motoare electrice. Conform surselor, autonomia ar urma să fie cuprinsă între 400 și 500 de kilometri.

Familia de electrice Mercedes-Benz EQ este pe cale să devină din ce în ce mai mare. Până la finele anului viitor, oficialii constructorului german își doresc ca această să fie alcătuită din cel puțin patru modele.

Alături de SUV-ul EQC, familia de electrice a constructorului german va include și o navă amiral inspirată de Clasa S (foto). Modelul va fi botezat EQS, iar o serie de prototipuri de teste au fost surprinse recent în timpul unor sesiuni.

În ceea ce privește designul, viitorul EQS ar urma să preia o parte din liniile lui CLS, dar va integra și elemente pe care deja le-am admirat pe Clasa S și chiar și pe noul Mercedes-AMG GT 4-door Coupe. La interior, viitorul EQS va oferi spațiu ceva mai generos decât Clasa S, iar tehnologiile vor fi preluate de pe nava amiral a constructorului german.

Noul EQS va fi primul model din gama EQ care va primi platforma MEA (Modular Electric Architecture), arhitectura gândită special de nemți pentru modelele electrice. Conform unor surse apropiate companiei, sedanul electric va fi echipat cu două motoare, câte unul pe fiecare punte. Și EQC folosește o arhitectură asemănătoare, iar în cazul SUV-ului, cele două motoare electrice oferă 408 CP și 760 Nm. În cazul lui EQS, resursele disponibile vor fi ceva mai generoase. În ceea ce privește bateria, aceleași voci menționează un acumulator cu o capacitate de 90 kWh, o valoare suficientă pentru o autonomie curpinsă între 400 și 500 de kilometri.

Viitorul Mercedes-Benz EQS va fi asamblat la uzina din Sindelfingen. Este a treia fabrică Mercedes din Germania care a fost pregătită pentru asamblarea modelelor electrice. În Bremen este produs SUV-ul EQC, în timp ce la uzina din Rastatt, Mercedes-Benz va asambla viitorul EQA (model electric de clasă compactă).

Surse apropiate companiei menționează că viitorul sedan electric ar putea fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, eveniment care își deschide porțile la începutul lunii septembrie.

 

Sursa:Automarket

Editat de aWnY

JkbMdk1.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: Postarea ta va necesita aprobare moderator înainte de a fi vizibilă.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Inserat ca text bogat.   Lipiți ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost restaurat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.