Sari la conținut

Furtună de 20 de minute în Brăila. Copaci rupţi din cauza ploii şi vijeliei


stranger

Postări Recomandate

Mai mulţi copaci şi crengi au căzut, sâmbătă, peste maşini şi case, în Brăila, după o ploi şi vijelii care au durat aproximativ 20 de minute. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Imaginea articolului FurtunÄ de 20 de minute în BrÄila. Copaci rupÅ£i din cauza ploii Åi vijeliei

 

O ploaie torenţială care a ţinut aproximativ 20 de minute a făcut pagube în oraşul Brăila. Pagubele nu au fost stabilite încă, iar pompierii intervin pentru a înlătura resturile de pe carosabil.

 

Cel puţin 11 incidente au fost sesizate prin numărul unic de urgenţă 112. Şase echipaje de la ISU şi de la Primăria Brăila intervin pentru a înlătura crengile căzute pe domeniul public.

 

Potrivit informaţiilor oferite de autorităţi, imediat după oprirea ploii, echipajele au fost solicitate să intervină pe străzile Ana Aslan, Mărului, Oituz, Rm. Sărat, Griviţei şi Dianei.

 

Oamenii care au sunat la 112 au spus că 11 copaci au căzut din cauza aversei, iar la faţa locului au fost trimise patru echipaje de pompieri, o echipă de la descarcerare şi o echipă a Primăriei.

 

„Au căzut copaci şi crengi groase, unele resturi blochează străzi şi pompierii intervin pentru a le înlătura. Încă nu ştim valoarea pagubelor, intervenţiile sunt în derulare. Se pare că este o maşină avariată, aşteptăm confirmarea echipei din teren. Ploaia a ţinut aproximativ 20 de minute, iar incidentele au fost anunţate prin 112”, a declarat, pentru corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

 

Pagubele vor fi stabilite la finalul intervenţiei.

  • 1JS55Qj.png

 76561198927691959.pngAddFriend.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.