Sari la conținut

Marius Şumudică este noul antrenor al lui Gazişehir Gaziantep


stranger

Postări Recomandate

Marius Şumduciă (48 de ani) este noul antrenor al lui Gazisehir Gaziantep. Clubul turc a anunţat că s-a ajuns la un acord între cele două părţi şi că, tot joi, va fi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Imaginea articolului Marius ÅumudicÄ este noul antrenor al lui GaziÅehir Gaziantep

 

Şumudică este, astfel, la a doua aventură din Turcia, după ce a antrenat-o pe Kayserispor. Românul a semnat pe doi ani cu noua lui echipă.

 

”Gazisehir Gaziantep a ajuns la un acord cu Marius Şumudică. Îi urăm lui Marius Şumudică bun venit la clubul nostru. Conferinţa de presă prin care acesta va fi prezentat va avea loc la ora 17:00”, se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial al clubului.

 

Şumudică era liber de contract de la începutul lunii mai, când s-a despărţit de arabii de la Al Shabab. Dorit de FCSB, antrenorul a semnat în cele din urmă cu Gazisehir Gaziantep, pe doi ani, şi a fost prezentat oficial. Antrenorul român vrea să ia cu el şi doi fotbalişti din Liga 1: pe Denis Alibec (Astra Giurgiu) şi pe Junior Morais (FCSB). Gazisehir a terminat pe locul cinci sezonul trecut din a doua ligă turcă, dar a obţinut promovarea după ce s-a impus la baraj.

 

De la plecarea din România, din 2017, Marius Şumudică a antrenat două echipe în străinătate. În Turcia, la Kayserispor, unde a stat un an, şi la Al Shabab, în zona Golfului, unde a activat tot timp de un sezon. Şumudică a câştigat titlul şi Supercupa României cu Astra, în 2016, şi i-a dus pe giurgiuveni în primăvara europeană din Europa League.

  • 1JS55Qj.png

 76561198927691959.pngAddFriend.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.