Sari la conținut

Tennis Circus, despre evoluţiile Simonei Halep de la Roland Garros


stranger

Postări Recomandate

Simona Halep a coborât pe locul 8 în ierarhia WTA, după ce a ratat obiectivul de a-şi apăra titlul la Roland Garros în acest an. Pentru evoluţia până în sferturile de finală la Paris, reprezentanta României a primit doar nota 6, conform celor de la Tennis Circus.

 

Imaginea articolului Tennis Circus, despre evoluÅ£iile Simonei Halep de la Roland Garros: E greu sÄ primeascÄ mai mult de nota 6

 

”O jucătoare care a ajuns în sferturile de finală la un turneu de Grand Slam nu poate primi o notă negativă, dar în această situaţie e greu să primească mai mult de 6. Românca a ajuns în sferturi ca unică expertă dintre celelalte calificate, după un turneu început cu ceva dificultăţi, dar peste care părea că a trecut”, a fost caracterizarea celor de la Tennis Circus. Simona Halep este decisă însă să revină cât mai rapid la jocul de nota 10 în circuitul WTA. Ea a solicitat un wildcard pentru turneul de la Eastbourne (23-29 iunie), unde va încerca să pună la punct ultimele detalii înaintea participării la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, programat în perioada 1-14 iulie.

 

”Merg să mă obişnuiesc cu iarba. Cred că atitudinea pozitivă mă va ajuta. Sunt sigură că mai pot să câştig turnee de Mare Şlem”, a declarat Halep.

  • 1JS55Qj.png

 76561198927691959.pngAddFriend.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.