--> Sari la conținut

Paulo Fonseca este noul antrenor al echipei AS Roma


stranger

Postări Recomandate

AS Roma şi-a ales antrenorul care va sta pe banca tehnică de pe Olimpico în următorul sezon. Portughezul Poulo Fonseca, în vârstă de 46 de ani, a semnat pe doi ani cu gruparea giallorossa, cu opţiune de prelungire pe încă un an.

 

Imaginea articolului Paulo Fonseca este noul antrenor al echipei AS Roma

 

"Sunt foarte fericit că am fost numit noul antrenor al clubului AS Roma şi vreau să le mulţumesc tuturor celor din conducere pentru şansa pe care mi-au oferit-o. Sunt entuziasmat şi motivat pentru aceată provocare şi abia aştept momentul să mă mut la Roma, să întâlnesc suporterii şi să începem să muncim. Cred că împreună putem să facem ceva special", au fost primele cuvinte ale lui Paulo Fonseca, în funcţia de tehnician al echipei AS Roma, care a încheiat sezonul 2018-2019 din Serie A pe locul şase.

 

Fonseca le-a mai antrenat pe formaţiile: Dezembro, Odilevas, Pinhalnovense, Aves, Pacos Ferreira, Porto, Braga şi Şahtior.

 

Pe banca celor de la Şahtior a câştigat ultimele trei titluri ale clubului.

  • 1JS55Qj.png
  • Love 1

 76561198927691959.pngAddFriend.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.