Sari la conținut

Microsoft a anunțat noul Xbox: cât de rapidă este consola față de Xbox One X și când se lansează


Dolixec

Postări Recomandate

xbox-one-x-2020-1170x658.jpg

 

Existau de mult timp zvonuri despre o nouă generație de console de gaming, iar cei de la Microsoft au fost primi care au dezvăluit particularități referitoare la viitorul Xbox.

 

După toate testele de performanță, Xbox One X este cea mai rapidă consolă de gaming de pe piață. Este suficient de puternică pentru face față fără probleme unor sesiuni de gaming la rezoluție 4K Ultra HD. În contextul în care știi cât te costă un computer pentru a te juca cele mai noi titluri în aceste condiții, consola poate fi considerată ieftină. În același timp, ai crede că orice instrument care promite jocuri la o rezoluție mai mare sau cu mai multe detalii este superfluu. Cei de la Microsoftsunt însă de altă părere.

 

În cadrul conferinței Microsoft de la E3 2019, oficialii gigantului din Redmond au oferit primele detalii despre viitoare lor consolă de gaming. Momentan, nu are un nume oficial, dar în faza de dezvoltare e intitulată Project Scarlett.

 

Va mai trece mult timp până la lansarea oficială a noi console, dar câteva particularități hardware au fost făcute publice. Conform datelor publicate de Microsoft pe site-ul oficial, consola va fi construită în jurul unui chipset original creat de AMD pentru acest proiect. Va utiliza o memorie RAM GDDR6, iar stocare va fi asigurată de un SSD de generație viitoare. În final, ar trebui să obții ”un monstru” de aproximativ patru ori mai rapid decât un Xbox One X.

 

Cei de la Microsoft sunt foarte mândri noul lor proiect și promit sesiuni de gaming desfășurate la 120 de cadre pe secundă. Nu este foarte clară rezoluția la care se vor desfășura acele sesiuni, dar probabil că este vorba de 4K Ultra HD. După cum se poate vedea în clipul de mai jos, lansarea este programată pentru decembrie 2020, în perioada sărbătorilor de iarnă. Alte detalii legate de design și preț ar trebui să devină publice înainte de finele acestui an.

 

SURSA

  • Like 1
  • Love 1

76561198319006379.png

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.