Sari la conținut

Reacţia presei din Norvegia, după meciul României de la Oslo


stranger

Postări Recomandate

Fotbalul din Norvegia e în stare de şoc. Fotbaliştii lui Lars Lagerback au retrăit cu România momentele din partida cu Suedia, când au condus cu 2-0, dar în final au remizat, scor 3-3. Acum, jurnaliştii norvegieni au tras un semnal de alarmă în privinţa pregătirii mentale a jucătorilor selecţionaţi.

 

Imaginea articolului ReacÅ£ia presei din Norvegia, dupÄ meciul României de la Oslo

 

România a reuşit să plece cu un punct de la Oslo, datorită lui Claudiu Keşeru, dar şi norocului. Tricolorii au egalat în prelungirile partidei, după ce mingea s-a lipit de piciorul drept al atacantului lui Ludogoreţ, iar acesta a finalizat cu stângul.

 

Publicaţia VG.no nu a iertat prestaţia favoriţilor şi a avut un comentariu dur: “Pentru a doua oară în două meciuri, Norvegia cedează după ce conduce. Nu a ajutat toată discuţia de după parida cu Suedia. S-a întâmplat din nou, cu România. Astfel, şansele Norvegiei să ajungă la EURO sunt minime. Cea mai accesibilă rută pare să fie prin Liga Naţiunilor. O putem numi o cădere nervoasă. Am avut 2-0 cu Suedia, în martie, s-a făcut 3-2 pentru ei, dar Kamara a salvat un punct. Împotriva României am condus cu 2-0, cu 14 minute rămase din joc, dar am fost egalaţi din nou.

 

Ceva nu e în regulă în capul jucătorilor norvegieni. Putem înţelege că s-a întâmplat o dată ca echipa adversă să revină. Dar şi a doua oară? Lars Lagerback şi echipa au probleme de ordin mental. Ar fi trebuit să avem şase puncte din cele două meciuri, dar în schimb ne-am ales cu două.

 

Norvegia e aproape eliminată din cursa pentru EURO, deşi preliminariile abia au început, iar pentru asta avem nevoie de răspunsuri”, a fost reacţia dură a jurnaliştilor de la VG.no.

  • 1JS55Qj.png

gP3lPYw.png

  • Love 1

 76561198927691959.pngAddFriend.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.