Sari la conținut

Cum instalezi extensii de Chrome pe Android și care sunt motivele pentru care ai face-o


JoKeR.

Postări Recomandate

Farmecul Google Chrome este, în mare parte, derivat din suportul pentru extensii. Acum, poți avea aceleași extensii pe telefonul tău cu Android. Dacă folosești Google Chrome pe Windows sau Mac, este puțin probabil să nu ai instalată o colecție mai mică sau mai mare de extensii. Aceste mici progrămele ancorate în browser îți fac viața semnificativ mai ușoară. Mai mult decât atât, sunt ușor de instalat și, pentru că le găsești în Chrome WebStore, poți sta liniștit în legătură cu gradul lor de securitate. Aproape toate sunt verificate de Google, înainte să fie instalate de milioane de utilizatori. De-a lungul anilor, am scris mai multe materiale despre extensiile mele preferate pe care le folosesc în Google Chrome. Unele sunt mai simplet, precum AutoplayStopper care oprește redarea automată a clipurilor video pe site-urile pe care le accesez. Altele sunt un pic mai elaborate, precum YouTube Enhancer, care te scapă de reclame, îți permite să asociezi teme ferestrei de redare sau să integrezi butoane noi, utile, pe YouTube. Google nu-ți oferă extensiile de Chrome pe mobile. De ce? top 10 Extensii pentru Chrome Google Dacă ai urmărit evoluția browserelor de mobile, inclusiv a Google Chrome pentru Android sau iPhone, probabil că ai observat lipsa suportului de extensii. Acest detaliu de compatibilitate a fost subiectul multor dezbateri de-a lungul anilor, dar Google a avut un motiv important pentru care a decis să nu aducă extensiile de pe desktopuri pe mobile. Trecând peste extensiile foarte simple, precum cele care îți aplică o temă întunecat pe Facebook, multe dintre extensii vin cu un consum semnificativ de memoria RAM. Din acest motiv, s-ar putea să aibă un impact major asupra performanței telefonului. Mai mult decât atât, toate au fost create exclusiv pentru laptopuri sau desktopuri. Asta nu înseamnă sub nicio formă că nu și-ar găsi utilitatea pe mobile. În schimb, s-ar putea să nu funcționeze așa cum ar trebui sau, pur și simplu, să nu te ajute. Să creezi un magazin separat de extensii pentru Android, în contextul în care prea puțini utilizatori le-ar folosi, din nou, reprezintă un efort inutil. De aceea, acest tutorial nu este pentru toată lumea. Pentru simplul că implică anumite experimente și pentru că s-ar putea să întâmpini mici dificultăți, ar fi bine să-l percepi ca fiind un ghid pentru avansați. Cum instalezi extensii de Chrome pe Android prin Kiwi Browser Trecând însă peste particularitățile înșirate mai sus, eu sunt de părere că merită efortul, iar beneficiile sunt semnificative. Le voi detalia și pe acelea mai jos. Înainte de orice altceva însă, trebuie să știi că, pentru a avea extensii de Chrome pe mobile, trebuie să instalezi Kiwi Browser. acesta este un browser gratuit open-source care se bazează pe nucleul Chromium, același motor care se află la baza Google Chrome. Din acest detaliu pleacă și compatibilitate cu extensiile de Chrome. Imediat după instalarea Kiwi Browser din Google Play Store, te vei confrunta cu o interfață foarte similară cu cea a browserului Google. Din start, Kiwi te scapă de reclamele deranjante care îți apar peste conținutul relevant din site-uri web. Blochează pop-up-uri și te protejează de scripturile de cryptominare, din ce în ce mai populare online. Nu-ți servește notificări de la site-uri și, dacă vrei, îți sare peste linkurile AMP de la Google direct în paginile web complete. În teorie, este o versiune de Chrome îmbunătățită, fără particularități ascunse, cu accent pe intimitate sporită și cu suport pentru extensii. Singurul detaliu care lipsește din Kiwi Browser, pentru că nu este Google Chrome, constă în lipsa sincronizării datelor din browserul gigantului din Mountain View. Asta înseamnă că vei fi nevoit să-ți imporți manual semnele de carte sau să folosești o extensie terță în acest sens. Cum instalezi extensii din Chrome WebStore și le dezinstalezi kiwi browser instalare extensii de Chrome Ca să îți instalezi primele extensii de Chrome în Kiwi Browser, trebuie să apelezi Chrome WebStore. Nu există un buton dedicat pentru el in-app, dar poți căuta magazinul de extensii al Google online sau poți folosi acest link direct. Din cauza faptului că gigantul din Mountain View nu a gândit acea interfață pentru mobile, s-ar putea să fie destul de dificil de parcurs la prima vedere, dar prin intermediul câtorva gesturi de pinch & zoom, ar trebui să te descurci. În plus, nu vei pierde foarte mult timp aici. În altă ordine de idei, sunt șanse mari să utilizezi un telefon Android cu un ecran generos. Atunci, navigarea prin Chrome WebStore s-ar putea să-ți fie facilă. Din colțul din stânga sus, cauți extensia dorită. Când ai afișate rezultatele la căutare, la fel ca pe desktop, apeși pe butonul de culoare albastră din dreapta, intitulat Add to Chrome. Aștepți câteva secunde, confirmi cu Ok instalarea într-un pop-up precum cel de mai sus și, imediat, ar trebui să figureze ca fiind instalată sau ”Added to Chrome.” Sfatul meu ar fi să-ți instalezi din start trei, patru extensii și, după aceea, să te joci cu ele. Dacă nu funcționează cum trebuie, le dezinstalezi. În acest scop, din meniul Kiwi Browser, fă un tap în colțul din dreapta sus și intră la Extensions. Dacă ai telefonul în limba română, interfața aplicației va fi de asemenea în română. Acolo vei vedea o listă cu extensiile active. Le poți dezactiva manual prin intermediul switch-ului de culoare albastră din dreapta. Opțional, poți apăsa pe Elimină pentru a le șterge permanente pe cele pe care nu ți le mai dorești sau cele care nu au funcționat cum trebuie.

 

Cum instalezi extensii de Chrome pe Android Èi care sunt motivele pentru care ai face-o

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Dolixec a blocat acest topic
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.