Sari la conținut

Compania din România care livrează software pe cinci continente


JoKeR.

Postări Recomandate

Compania EXE Software dezvoltă programe Enterprise Software (Enterprise Application Software – EAS). Poate nu-i cel mai fascinant domeniu, dar asta i-a adus o extindere globală de invidiat. EXE Software a fost fondată în 2001 și a ajuns până în prezent să livreze soluții software în țări ca Vietnam, America, Germania sau Marea Britanie, dar pe listă mai sunt Mexic, Tanzania sau Singapore. Și lista nu e completă. În această perioadă de activitate, compania și-a extins și relațiile de afaceri cu firme importante în distribuția de bunuri și industria de publicitate, fiind implicată și în proiecte complexe de web, mobile și business inteligence. Compania a răspuns la câteva întrebări pentru PLAYTECH și astfel am aflat că are 31 de clienți în Europa, trei în Africa, alți trei în America de Nord, unul în America de Sud și șase în Asia. Conform lui Sorin Cosmescu, director executiv, în ultimul deceniu și jumătate au dezvoltat un model prin care se raportează la noi clienți de peste graniță. În primă fază, are loc o întâlnire pentru înțelegerea nevoilor de business ale clientului, apoi o echipă formată din analiști de business și oameni tehnici evaluează toate posibilitățile, în ideea unei soluții optime. După, urmează un draft este prezentat clientului și revizuit de ambele părți pentru obținerea formei finale de planificare a proiectului. Odată cu demararea procesului de dezvoltare, are loc și testarea constantă a soluției, proces prin care se asigură că e funcțională, înainte de a fi lansată în forma finală. Produsele companiei au fost până acum în domenii precum retail și distribuție, servicii financiare, transporturi, calculatoare și electronice, dar și energie și utilități. Mai mult, a început să își dezvolte propriile soluții mobile pentru automatizarea forței de vânzare. În cazul extinderii, compania susține că sunt importante atât istoricul implementărilor de succes de produse și servicii, cât și o listă de produse și servicii clare și diferențiatori de piață bine evidențiați. Apoi, se lucrează la adaptabilitatea pentru cerințele și așteptările piețelor locale. Cum era de așteptat, e nevoie de flexibilitate și disponibilitate de a călători în toate țările. ADVERTISING Prezența extinsă din prezent a pornit de la primele dezvoltări de aplicații făcute pentru companii locale și pentru subsidiare ale unor multinaționale. Printre primii clienți, la nivel global, au fost din Elveția, Canada, Statele Unite ale Americii și Franța. Ultimii trei au venit din Portugalia, Coreea de Sud și Thailanda. Printre serviciile dedicate proceselor de business oferite se numără și integrare cu aplicații enterprise (SAP, SAP Business One, News Page), gestionarea datelor, aplicații colaborative, procesarea comenzilor, contabilitate sau gestiunea stocurilor, dar și soluții ERP (enterprise resource planning) și planificarea vânzărilor și operațiunilor.

 

Compania din România care livreazÄ software pe cinci continente

  • Like 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • JoKeR. a blocat acest topic
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.