--> Sari la conținut

Simona Halep a glumit pe tema trofeului de la Roland Garros


stranger

Postări Recomandate

Simona Halep se pregăteşte pentru debutul de la Roland Garros, acolo unde o va întâlni, în primul tur, pe Ajla Tomljanovic. Sportiva din Constanţa este deţinătoarea trofeului la French Open, anul trecut s-a impus în faţa americancei Sloane Stephens.

 

Imaginea articolului Simona Halep a glumit pe tema trofeului de la Roland Garros: L-am atins Åi am vrut sÄ Ã®l iau acasÄ, dar nu am voie

 

Înaintea primul meci, Simona Halep a susţinut o conferinţă de presă, iar românca a apărut cu zâmbetul pe buze în faţa jurnaliştilor:

 

Întrebarea reporterului - După ce ai câştigat anul trecut, nu eşti câtuşi de puţin preocupată de faptul că s-ar putea să fii prea fericită pentru a juca din nou la cel mai înalt nivel al tău?

 

„Probabil. Sunt prea încântată că sunt în această postură, trebuie să recunosc, dar nu este ceva rău. Voi încerca să fac lucrurile ca un copil. Mi-am dorit asta atât de mult, încât, acum, când am acest trofeu, vreau să mă bucur şi să zâmbesc. Ieri am avut şansa să ating din nou trofeul şi mi-am dorit să îl iau acasă, dar nu am avut voie. Dar, am făcut o fotografie, ceea ce este cel mai important pentru mine", a spus Simona Halep, la conferinţa de presă.

 

Embedded video

 76561198927691959.pngAddFriend.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.