Sari la conținut

Pliskova-Konta, finala care definitivează lista capilor de serie pentru Roland Garros


stranger

Postări Recomandate

Pliskova - Konta, finala care definitiveazÄ lista capilor de serie pentru Roland Garros. Cinci lucruri de Åtiut despre meciul de titlu în competiÅ£ia femininÄ de la Roma

 

Karolina Pliskova (7 WTA) şi Johanna Konta (42 WTA) îşi dispută, duminică, de la ora 14:00, trofeul de la Roma. Rezultatul finalei de la Foro Italico va definitiva lista capilor de serie pentru Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al sezonului (26 mai - 9 iunie).

 

Karolina Pliskova (7 WTA) şi Johanna Konta (42 WTA) îşi dispută, duminică, de la ora 14:00, trofeul de la Roma. Rezultatul finalei de la Foro Italico va definitiva lista capilor de serie pentru Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al sezonului (26 mai - 9 iunie).

  • 1. Pliskova a tras lozul câştigător la programarea meciurilor

Reprezentanta Cehiei are un avantaj destul de important din punct de vedere fizic la startul meciului cu Johanna Konta. În primul rând, favorita patru a tabloului a intrat în competiţie direct în turul doi, având astfel un meci mai puţin disputat şi, per total, trei seturi mai puţin jucate decât britanica (Pliskova a ajuns de două ori în patru meciuri în set decisiv, în timp ce Konta a făcut-o de trei ori în cinci meciuri).

 

În al doilea rând şi mai important, Pliskova nu a fost afectată de haosul creat miercuri şi joi la Foro Italico, programul său nesuferind de supra-aglomerare. Concret, Pliskova a fost singura jucătoare ajunsă în sferturi care a scăpat joi de disputarea a două partide, în condiţiile în care cehoaica îşi încheiase meciul din turul doi de marţi. Astfel, miercuri, când colegele sale au aşteptat în zadar ca ploaia să permită să se joace, Karolina a fost liberă. Protejata Conchitei Martinez, de patru ori campioană la turneul din capitala Italiei, a jucat doar meciul din optimi joi (2-1 la seturi cu Sofia Kenin), ceea ce a însemnat un consum de energie mai mic decât al Johannei Konta, care a trebuit să treacă în aceeaşi zi, mai întâi de Sloane Stephens (6-7/3, 6-4, 6-1), apoi de Venus Williams (6-2, 6-0).

 

Osaka, Bertens, Vondrousova, Konta, Azarenka, Mladenovic şi Sakkari, celelalte şapte sportive ajunse în sferturi au jucat câte două meciuri joi (turul doi plus optimi).
Per total, Pliskova a avut un traseu mai lejer, fiind la un pas de a câştiga trofeul fără să fi înfruntat vreun cap de serie.

  • 2. Konta, la cel mai bun turneu din 2017 încoace

Fostul număr patru mondial şi-a regăsit în această săptămână o formă sportivă aproape de maxim. Konta a reuşit la Roma să reia şirul victoriilor în faţa jucătoarelor din Top 5, impunându-se în semifinale în faţa campioanei de la Madrid, Kiki Bertens (5-7, 7-5, 6-2), iar în finală britanica este în căutarea unei a doua victorii în faţa unei sportive din Top 10 în zile consecutive.

 

Johanna Konta nu mai învinsese în meci direct o membră a Top 5-ului de la Wimbledon 2017, când se impunea în faţa Simonei Halep. Este de menţionat şi faptul că britanica nu mai obţinuse un rezultat notabil într-un turneu de categorie superioară (Premier 5 în sus) de la trofeul cucerit în 2017, la Miami (Premier Mandatory).

 

3. Pliskova luptă pentru locul 2 în WTA şi pe lista favoritelor de la Paris: Simona află dacă va fi sau nu ultima poziţie pe tabloul principal de simplu

 

Lista capilor de serie de la Roland Garros are puţine necunoscute în acest moment. Naomi Osaka, liderul mondial, va fi în frunte, Simona Halep, Kiki Bertens şi Karolina Pliskova vor completa lista primelor patru favorite. Deţinătoare a trofeului, Simona Halep este în acest moment pe locul doi, iar păstrarea acestei poziţii ar trimite-o p ultima linie a tabloului principal de la Openul Francez, ferind-o, totodată, de un duel până în finală cu Osaka (învingătoare în ultimele două turnee de Grand Slam disputate).

 

Pliskova are nevoie de trofeu pentru a urca de pe locul 4 virtual pe care îl ocupă în prezent, până pe doi, scenariu în care Simona Halep va fi a treia favorită la startul cursei de apărare a trofeului de la Roland Garros.

Johanna Konta are asigurat un salt de 16 poziţii, în interiorul Top 30, ceea ce îi garantează un loc pe lista capilor de serie la Paris. Actualul loc 26 în clasamentul în timp real se poate transforma însă, în cazul unui succes, în 22 WTA.

 

Mihaela Buzărnescu va fi şi ea cap de serie la Paris, menţinându-se în extremis în Top 30.

  • 4. Ratează mai des decât triumfă. Finală la Roma între două sportive cu rată mică de succes în meciurile cu trofeul pe masă

Nici Pliskova, nici Konta nu impresionează cu randamentul din finale. Sportiva din Cehia are în acest moment număr egal de finale câştigate şi pierdute (12-12), fiind în căutarea unui al 13-lea trofeu.

Konta are procentaj de sub 50%, însă s-a întâlnit mai rar cu situaţia câştigării unei cupe: are trei titluri şi patru finale pierdute la nivel WTA.

  • 5. Avantaj Pliskova

Karolina Pliskova are avantaj, 5-1, în meciurile directe contra Johannei Konta. Interesant este că din 2013 până în prezent, toate cele cinci meciuri directe (jucate exclusiv pe iarbă sau pe hard) au avut nevoie de set decisiv.  La Foro Italico însă doar trei dintre ultimele 13 finale de pe tabloul feminin au avut set decisiv.

 

Finala de duminică are mari şanse de a fi perturbată de ploaie. Se anunţă averse de ploaie care vor alterna cu perioade în care soarele se va ivi dintre nori.

  • Like 1

 76561198927691959.pngAddFriend.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.