--> Sari la conținut

Middle-earth: Shadow of War - Shelob Trailer


HATEAND

Postări Recomandate

shadow-of-war-mare4.jpg?width=225

Cu ocazia San Diego Comic Con 2017, Warner Bros. Interactive Entertainment şi studioul Monolith Productions au lansat un nou trailer pentru Middle-earth: Shadow of War, dezvăluind astfel unul dintre personajele-cheie ale jocului: Shelob, un paianjen imens ce poate lua formă umană, una dintre odraslele lui Ungoliant.

În Middle-earth: Shadow of War, alianţa întunecată formată din Talion şi Celebrimbor va purta un nou Inel al Puterii, în încercarea de a lupta împotriva lui Sauron şi a supuşilor acestuia, inclusiv temuţii Nazgul. La fel ca în cazul predecesorului, la baza mediului de joc open world din Shadow of War se va afla din nou sistemul Nemesis, prin intermediul căruia inamicii generaţi procedural ţin minte istoria întâlnirilor cu Talion, reacţionând ca atare. Mai mult, acest sistem va fi extins acum, o adăugire ce trebuie menţionată fiind Follower-ii, cu propriile cazuri de loialitate, trădare sau răzbunare.

Acţiunea din Middle-earth: Shadow of War va avea loc între evenimentele din The Hobbit şi cele din The Lord of The Rings, jucătorii urmând să întâlnească o serie întreagă de personaje, inamici sau locaţii cunoscute din scrierile lui J.R.R. Tolkien, precum şi elemente originale.

Middle-earth: Shadow of War va fi lansat pe 10 octombrie 2017, în versiuni pentru Xbox One, PC (Steam şi Windows 10 Store) şi PlayStation 4. Jocul va oferi suport atât pentru PlayStation 4 Pro, cât şi pentru Xbox One X. De asemenea, Middle-earth: Shadow of War va fi inclus în programul Xbox Play Anywhere (o singură achiziţie digitală va activa jocul atât pe Xbox One, cât şi pe Windows 10).

Middle-earth Shadow of War

HXnpe7w.gif

ATRIBUTIILE LUI HATEAND | REGULAMENT GENERAL FORUM | CUM IMI SCHIMB MEMBER TITLE | HOSTING SERVERE JOCURI

STEAM HATEAND - ADAUGA-MA LA PRIETENI            DISCORD HATEAND - ADAUGA-MA LA PRIETEN            DA-MI UN MESAJ PRIVAT

/id/staiku                                                                   staiku#4280                                                              HATEAND

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.