Sari la conținut

Caută în comunitate

Afișez rezultate pentru tagurile 'auto'

  • Caută după taguri

    Tastează taguri separate prin virgulă.
  • Caută după Autor

Tip conținut


Forumuri

  • Forum
    • Comunitate
    • Echipa administrativă
  • Servere
    • Servere
    • Competitive - CS.USP.RO
    • Competitive - FIRE.USP.RO
    • Competitive - ICE.USP.RO
    • HnS & Run - HNS.USP.RO
    • Competitive - EUROPA.USP.RO
    • Teamspeak
    • Discord
  • Diverse
    • Concursuri
    • Competiții
    • Counter-Strike 2
    • Sourcemod
    • Media
    • Cafenea
    • Bazar
  • Arhivă
    • Coș de gunoi

Blogs

  • Counter-Strike & Reviews
  • FURIA ÎN PRAGUL ELIMINĂRII, CÂND ZIUA 1 AJUNGE LA SFÂRȘIT

Găsește rezultate în...

Găsește rezultate care conțin...


Cată creare

  • Început

    Final


Ultima actualizare

  • Început

    Final


Filtrează după numărul de...

Înregistrat

  • Început

    Final


Grup


Instagram


Steam


Discord


Email


CPU


GPU


RAM


Placă de bază


Cooler


Fans


Disk


PSU


Case


Monitor


Keyboard


Mouse


Pad


Headset


OS


Mai multe

  1. Volvo va colabora cu firma finlandeză Varjo, producător de căști VR, astfel încât să folosească realitatea virtuală în dezvoltarea viitoarelor modele ale constructorului. Volvo va utiliza tehnologia VR pentru evaluarea și testarea unor diferite prototipuri și sisteme de siguranță activă. Volvo se laudă cu dezvoltarea primei mașini din lume care poate să fie condusă în timp ce șoferul poartă o cască VR. Constructorul a anunțat o colaborare cu Varjo, un start-up din Finlanda care produce astfel de căști VR, și spune că realitatea virtuală va fi folosită în procesul de dezvoltare a viitoarelor modele Volvo. Printre altele, tehnologia VR va ajuta Volvo să evalueze și să testeze diferite prototipuri și sisteme de siguranță activă. Căștile de la Varjo promit o experiență “cât mai reală” pentru șofer, cu ajutorul unor camere HD, și reducerea perioadei de dezvoltare a diferitelor funcții oferite de modelele Volvo. “Cu această abordare a unei realități mixte, putem începe să evaluăm tehnologii care încă sunt în stadiul de proiectare. În loc de modul obișnuit static de evaluare a produselor și ideilor noi, putem testa imediat conceptele pe drum. Această abordare oferă economii potențiale considerabile de cost prin identificarea priorităților și eliminarea blocajelor mult mai devreme în procesul de proiectare și dezvoltare,” a declarat Henrik Green, Chief Technology Officer la Volvo. Această colaborare presupune și o investiție consistentă Volvo în start-up-ul Varjo, prin intermediul fondului Volvo Cars Tech Fund. Valoarea investiției nu a fost însă dezvăluită. Sursa: automarket.ro
  2. Tunerul ABT Sportsline propune un pachet de performanță pentru Audi RS5 Sportback. Mulțumită modificărilor aduse de casa de tuning germană, motorul V6 de 2.9 litri oferă acum 530 CP și 680 Nm. ABT Sportsline, tunerul de casă Audi, a pregătit un pachet de performanță și un kit de caroserie pentru RS5 Sportback. Versiunea gândită de casa germană poartă numele de RS5-R Sportback, iar oficialii ABT spun că vor produce doar 50 de unități. Audi RS5 Sportback mizează pe un motor V6 biturbo de 2.9 litri care, în mod normal, oferă 450 de cai putere și 600 Nm. Mulțumită pachetului de performanță ABT Power S, motorul dezvoltă 530 de cai putere și 680 Nm. Versiunea de serie a lui RS5 Sportback are nevoie de 3.9 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, dar cu pachetul de performanță ABT, timpul este îmbunătățit cu 0.3 secunde. Viteza maximă anunțată de ABT pentru versiunea RS5-R Sportback este de 280 km/h. Pentru un comportament dinamic îmbunătățit, ABT a adus o serie de modificări și în dreptul suspensiilor. La nivel estetic, Audi RS5-R Sportback a primit o grilă restilizată, aripioare pentru spoilerul frontal, o aripă spate nouă și un difuzor modificat. Nemții propun și jante cu design nou cu diametrul de 21 de inch, dar și un sistem de evacuare cu terminații cu diametrul de 102 mm. Sursa: automarket.ro
  3. Ucenicii Volkswagen au venit la Festivalul de la Worthersee cu două concepte speciale. Primul are la bază un Golf GTI și oferă 380 CP, iar al doilea a fost dezvoltat pornind de la un Golf R Variant. În 2017, Volkswagen a expus conceptul Up! GTI în cadrul Festivalului de la Worthersee. Un an mai târziu, nemții au venit cu conceptul Golf GTI TCR. Anul acesta, oficialii companiei nu au pregătit surprize pentru fanii grupului german care și-au dat întâlnire în Austria. Cu toate acestea, ucenicii constructorului Volkswagen au venit cu două concepte cu totul și cu totul speciale. Primul dintre acestea a fost dezvoltat de o echipă din Wolfsburg și se numește Aurora. Conceptul are la bază un Volkswagen Golf GTI, iar motorul de 2.0 litri a fost modificat și oferă acum 380 de cai putere, resursă gestionată prin intermediul unei transmisii DSG cu șate trepte. Exemplarul unicat a fost vopsit în nuanța Nardo Gray și dispune de o serie de accesorii vopsite manual în negru și verde. De asemenea, ucenicii constructorului german au pregătit și un sistem audio care oferă 3.500 de wați. Cel de-al doilea concept a fost pregătit o echipă de ucenici din Zwickau și are la bază un Golf R Variant. Exemplarul unicat poartă numele de FighteR și oferă 400 CP livrați prin intermediul transmisiei DSG cu șapte trepte și a sistemului de tracțiune integrală. Pentru exterior, ucenicii constructorului german au pregătit un pachet mult mai agresiv, o serie de detalii vopsite în roșu și lumini suplimentare amplasate pe plafon. Sursa: automarket.ro
  4. BMW a publicat un teaser pentru iNext care confirmă că versiunea de serie a SUV-ului electric va avea la interior un ecran curbat care va integra sistemul de infotainment și ceasurile de bord. După prezentarea oficială a conceptului Vision iNext în toamna anului trecut, BMW a început o serie de teste cu mai multe prototipuri ale SUV-ului electric, iar în această săptămână a oferit un prim teaser cu interiorul versiunii de serie. Cele două imagini publicate de constructorul german demonstrează că BMW iNext va avea la interior un ecran curbat de mari dimensiuni care va integra atât sistemul de infotainment, cât și ceasurile de bord. Ecranul este curbat spre șofer cu scopul de a optimiza vizualizarea informațiilor și de a ușura controlul tactil al acestuia. De asemenea, senzația pe care o va percepe șoferul la volan va fi că ecranul "plutește" pe planșa de bord. "Display-ul curbat cu o singură secțiune este elementul central de contro. Acesta este realizat din materiale de înaltă calitate și este practic suspendat pe panoul cu instrumente. Este un element cheie în termeni de spațiu și lux în BMW iNext", explică Domagoj Dukec, directorul BMW Design. Versiunea de serie a lui BMW iNext va apărea pe piață în anul 2021 și va fi produsă la uzină din localitatea germană Dingolfing. SUV-ul electric va avea o autonomie de circa 600 de kilometri conform standardului WLTP, dar și funcții autonome de nivelul 3 din 5. Sursa: automarket.ro
  5. Oficialii Nissan susțin că nu se opun unei fuziuni intre Renault și Alianța Fiat-Chrysler, însă afirma că vor să vaa ce beneficii va avea producătorul japonez înainte de o decizie finală. Renault analizează în prezent o propunere de fuziune venită din partea Alianței Fiat-Chrysler, element care i-a luat prin surprindere pe parternerii de la Nissan din cadrul Alianței Renault-Nissan. După ce oficialii Fiat-Chrysler au susținut că fuziunea ar aduce beneficii inclusiv pentru Nissan, oficialii constructorului japonez au avut primele reacții pe marginea acestui subiect la capătul unei întâlniri a șefilor din cadrul Alianței Renault-Nissan. Principala concluzie este ca Nissan nu se opune unei fuziuni, însă vrea să afle mai multe detalii despre potențialele beneficii înainte de a-și da acordul deplin. "Nissan nu se opune, dar sunt multe lucruri de discutat", a declarat un participant la discuțiile dintre oficialii Renault și Nissan. De altfel, înainte de startul întâlnirii, Hiroto Saikawa, CEO-ul Nissan, a admis că vrea mai întâi să afle o serie de detalii despre modul în care va merge înainte alianța cu Renault, în cazul în care francezii vor fuziuna cu Fiat-Chrysler. "În primul rând vreau să văd ce oportunități va deschide pentru Alianță. Apoi vreau să văd impactul pe care îl va avea pentru Nissan și să confirm beneficiile pe care le va avea Nissan", a declarat el citat de publicația japoneză Nikkei. Totuși, nu este clar dacă regulamentul Alianței Renault-Nissan permite celor de la Nissan să aibă o posibilitate legală de a împiedica o fuziune intre Renault și Alianța Fiat-Chrysler. Cert este ca, în timpul discuțiilor dintre parteneri, cei de la Renault le-au solicitat omologilor de la Nissan să accepte planul de a fuziona cu Fiat-Chrysler. Sursa: automarket.ro
  6. Bentley a publicat primele imagini cu exteriorul noii generații Flying Spur, care va beneficia în premieră de un sistem de direcție integrală. Prezentarea oficială va avea loc în 11 iunie. Bentley pregătește în prezent lansarea unei noi generații pentru Flying Spur, iar până acum a prezentat o serie de teasere și câteva imagini cu interiorul. De data aceasta, constructorul britanic a ales să prezinte două imagini cu designul exterior, care scot în evidență partea frontală și cea laterală a noii generații. Pe lângă prezentarea celor două imagini, Bentley a oferit și o serie de informații tehnice. Astfel, Flying Spur va deveni primul model din istoria Bentley care beneficiază de direcție integrală, în timp ce sistemul de tracțiune integrală va suferi de asemenea o serie de modificări. Pentru prima oară pe Flying Spur, puterea va fi distribuită standard doar pe puntea spate, iar în momentul în care se detectează condiții alunecoase sistemul distribuie automat puterea și pe puntea față, fără niciun fel de intervenție din partea șoferului. Practic, sistemul de tracțiune integrală va fi activ doar în situațiile în care condițiile drumului necesită acest lucru. O altă noutate de natură tehnică pentru Flying Spur este sistemul Dynamic Ride, care permite șoferului să modifice setările suspensiei. Constructorul britanic nu a oferit niciun fel de informații despre sistemul de propulsie, însă presa internațională speculează de mai mult timp că Flying Spur va fi disponibil inclusiv într-o versiune cu un sistem plug-in hybrid împrumutat de la Bentayga și Porsche Panamera E-Hybrid. Alături de această versiune PHEV, Bentley va oferi cel mai probabil și două variante cu motoare convenționale: V8 de 4.0 litri și W12 de 6.0 litri. Prezentarea oficială a noii generații Bentley Flying Spur va avea loc marți, 11 iunie, la ora 13:00. Sursa: automarket.ro
  7. Tesla Model S va primi o actualizare începând din luna septembrie. Sedanul va împrumuta interiorul lui Model 3 și va avea o autonomie mai mare decât în prezent, potrivit unor informații neoficiale. Tesla intenționează să-și actualizeze gama de modele în perioada următoare cu o îmbunătățire pentru Model S, potrivit unor surse din interiorul companiei citate de postul de televiziune CNBC. Astfel, Tesla Model S va împrumuta numeroase elemente de la Model 3, printre care se numără interiorul minimalist, scaunele și sistemul electric de propulsie. În plus, sursele citate afirmă că Model S va avea o autonomie maximă de aproximativ 645 de kilometri conform standardului american EPA, mai dur decât standardul european WLTP. În prezent, Model S oferă o autonomie de cel mult 595 de kilometri (EPA), corespunzător unei autonomii de 610 kilometri în standardul european WLTP. Prin urmare, pentru versiunea actualizată a lui Model S ne putem aștepta la o autonomie de circa 660 de kilometri pentru versiunile comercializate în Europa. Producția noului Model S este programată să înceapă în luna septembrie, însă nu este clar când vor putea clienții să facă primele comenzi. În același timp, CNBC susține că Tesla a decis ca SUV-ul electric Model Y să fie produs tot la uzina de la Fremont (California), în detrimentul uzinei Gigafactory 1 din Nevada. Primele livrări ale lui Model Y sunt așteptate în toamna anului 2020, iar până atunci constructorul american va efectua o serie de modificări la uzina de la Freemont. Principala schimbare va fi că Model S și Model X vor fi produse pe aceeași linie de asamblare. Tesla va fi nevoită să investească în reorganizarea uzinei, în ciuda faptului că Elon Musk a atras recent atenția că producătorul riscă să rămână fără bani în următoarele 10 luni. De altfel, după ultimele concedieri de personal din luna ianuarie, Tesla produce mașini într-un singur schimb și a eliminat turele de noapte și de weekend. Sursa: automarket.ro
  8. BMW a introdus motorizarea V8 de 4.4 litri cu 530 CP și 750 Nm și pe noile SUV-uri X5 și X7. Producția noilor versiuni demarează în luna august, iar primele livrări sunt așteptate în toamna anului curent. În a doua jumătate a anului trecut, BMW a introdus în gamă noua generație X5 și noul X7. Acum, cele două SUV-uri pregătite de producătorul german primesc o motorizare nouă. Vorbim despre BMW X5 M50i și BMW X7 M50i. Versiunile vor fi echipate cu motorul V8 pe benzină de 4.4 litri, unitate preluată din gama lui Seria 8. Motorul V8 dezvoltă 530 de cai putere între 5.500 și 6.000 rpm, iar cuplul motor maxim oferit este de 750 Nm începând cu 1.800 rpm. În aceste condiții, BMW X5 M50i accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.3 secunde, în timp ce versiunea X7 M50i este mai lentă cu 0.4 secunde. Standard, cele două versiuni sunt echipate cu transmisia sport Steptronic cu opt rapoarte și cu sistemul de tracțiune integrală xDrive. În plus, echiparea standard a noilor versiuni include și următoarele: diferențial sport M, suspensii mai rigide, evacuare sport M și un sistem de frânare sport dezvoltat tot de divizia de performanță a constructorului german. Din punct de vedere estetic, X5 M50i și X7 M50i propun prize de aer mai mari, un splitter frontal nou, praguri laterale modificate și un difuzor restilizat. Pentru interior, nemții au pregătit un volan M îmbrăcat în piele, tapițerie din Vernasca cu suprafețe performate și o serie de accesorii din aluminiu. Conform oficialilor BMW, producția noilor versiuni va debuta în luna august, urmând ca livrările să înceapă în toamna anului curent. Sursa: automarket.ro
  9. Volkswagen a exclus posibilitatea ca viitoarea generație Golf R să integreze direcție integrală sau un mod pentru drifturi precum rivalii Renault Megane RS sau Ford Focus RS. Noua generație Volkswagen Golf va fi prezentată oficial în luna octombrie, iar livrările vor începe în februarie 2020. Ca de obicei, la câteva luni după noua generație Golf, constructorul german va prezenta publicului și noua generație Golf R. Oficialii companiei anunță deja că modelul de performanță va fi privat de două opțiuni care sunt disponibile pe o serie de rivali. Astfel, noul Golf R nu va beneficia de direcție integrală, așa cum se întâmpla în cazul lui Renault Megane RS. "Pur și simplu nu este necesar pentru o mașină de dimensiunile lui Golf", afirmă Jost Capito, directorul diviziei Volkswagen R, pentru publicația Top Gear. De asemenea, Capito afirmă că Golf R nu va integra nici un Drift Mode, așa cum se întâmplă în cazul lui Ford Focus RS. "Modul de drift este o tehnologie gratuită derivată din sistemele pe care le folosește Focus RS, dar nu este pentru noi", a adăugat el. Anterior, Jurgen Stackmann, directorul de vânzări și marketing al constructorului, afirma că versiunea de performanță va fi și cea mai puternică de până acum, cu un sistem de propulsie capabil să genereze aproximativ 400 de cai putere. "Brandul R devine extrem. Rolul brandului R este că poate depăși raționalul. Nimeni nu are nevoie de o compactă de 400 de cai putere. Dar există un loc pentru un astfel de model? Cu siguranță, iar acesta este terenul lui R", preciza Stackmann cu circa un an în urmă. Sursa: automarket.ro
  10. BMW a pregătit o gamă de accesorii M Performance pentru noua generație Seria 1. Clienții vor putea comandat atât accesorii de caroserie, cât și elemente de interior atent dezvoltate de inginerii și designerii baverzilor. BMW a publicat primele imagini și detalii referitoare la noua generație Seria 1 în urmă cu doar câteva ore. Modelul de clasă compactă are un design modificat comparativ cu vechea versiune, un interior cu tehnologii moderne și motoare pentru toate gusturile. Pentru cei care își doresc un Seria 1 cu totul și cu totul special, BMW a pregătit o serie de accesorii semnate de M Performance. Acestea sunt dezvoltate special pentru modelul de clasă compactă și au fost inspirate din accesoriile utilizate de constructorul german în motorsport. Gama de accesorii de exterior include un splitter, o aripă spate de dimensiuni generoase, rame noi pentru prizele de aer și un difuzor spate. Clienții vor mai putea comanda carcase noi pentru oglinzile exterioare și praguri inscripționate M Performance. Toate aceste elemente de exterior vor fi disponibile exclusiv în negru. Pentru ca pachetul estetic să fie complet, M Performance propune jante cu diametrul de 18 sau 19 inch fabricate din materiale ușoare. Clienții vor avea la dispoziție nuanțele Jet Black sau Ferric Grey. De asemenea, în gama de accesorii M Performance clienții vor găsi și lumini de întâmpinare cu LED pe care nemții le vor "ascunde" în carcasele oglinzilor. Pentru cei care plănuiesc ieșiri pe circuit, BMW a pregătit un sistem de frânare mai performant. Discurile de frână de pe puntea față măsoară acum 370 de mm, iar etrierele cu patru pistonașe au fost fabricate din materiale ușoare și au fost vopsite în roșu. Interiorul lui Seria 3 poate fi "garnisit" cu un volan M Performance. Standard, acesta va fi îmbrăcat în Alcantara, însă clienții vor putea opta și pentru o versiune cu Alcantara și accesorii din fibră de carbon. De asemenea, pentru versiunile cu transmisie automată, M Performance a pregătit padele pentru schimbarea treptelor de viteză fabricate din fibră de carbon. Sursa: automarket.ro
  11. Ferrari a publicat o schiță cu viitorul supercar hibrid. Modelul va fi prezentat în 29 mai și va fi echipat un sistem de propulsie capabil să ofere 1.000 de cai putere. La începutul anului curent, Louis Camilleri a dezvăluit că Ferrari pregătește lansarea unui nou supercar în 2019, lăsând loc de interpretări cu privire la performanțele și caracteristicile mașinii. Imediat după declarațiile făcute de oficialul Ferrari au apărut o serie de zvonuri care anunțau un sistem de propulsie hibrid alcătuit dintr-un motor V8 și o unitate electrică. În urmă cu câteva săptămâni, reprezentantul Ferrari a confirmat că viitorul supercar pregătit de inginerii din Maranello va fi unul hibrid, însă nu a oferit și alte detalii tehnice. Pentru a menține treaz interesul fanilor, constructorul din Maranello a publicat o schiță cu viitorul supercar hibrid, mulțumită căreia facem cunoștință cu zona posterioară a modelului italian. Acesta va fi expus în premieră în 29 mai în cadrul unui eveniment care se va desfășura în Maranello, iar sistemul hibrid de propulsie va oferi 1000 de cai putere. În plus, reprezentanții italienilor spun că modelul va deveni noul vârf de gamă din portofoliul companiei. Sursa: automarket.ro
  12. Daniel Ricciardo afirmă că Renault nu-și poate permite să comită din nou erori de strategie precum cele de la Monaco, unde pilotul australian a terminat pe locul 10 după ce inițial urcase pe poziția a cincea. Aventura lui Daniel Ricciardo la Renault după sezoanele petrecute alături de Red Bull Racing nu a început conform așteptărilor sale. După o primă clasare în puncte în Marele Premiu al Chinei, australianul a abandonat în Azerbaidjan și a terminat pe locul 12 în Spania înainte de a obține locul 10 pe circuitul de la Monaco. El a progresat însă pe locul 9 ca urmare a unei penalizări primite de Romain Grosjean în timpul cursei. Chiar dacă a doua clasare în puncte din acest sezon poate fi privită ca pe un element pozitiv, australianul a criticat o eroare de strategie comisă de echipa franceza. Plecat de pe locul 6 al grilei de start, Ricciardo l-a depășit pe Kevin Magnussen și a urcat pe locul 5, însă a fost chemat la boxe imediat după intrarea pe circuit a Safety Car-ului. El a revenit pe circuit într-un grup de piloți care a fost blocat în spatele lui Lando Norris, astfel că nu a avut oportunitatea de a reveni pe locul pe care a concurat anterior. "A fost frustrant. Voi rezolva asta cu echipa. Vrem să ne descurcăm mai bine și ne putem descurca mai bine. Era evident că Norris urma să ne blocheze, deoarece Carlos Sainz începuse să-și construiască un avans. Acestea sunt lucrurile pe care le văd când pilotez monopostul, de ce nu le pot vedea și alții. Nu putem continua să facem astfel de greșeli", a declarat el. Sursa: automarket.ro
  13. Judecătorii au decis că Liviu Dragnea să meargă la închisoare. El a avut posibilitatea de a se preda singur la Poliție sau să fie ridicat de acasă. A ales să se predea. La câteva ore după ce a primit sentința definitivă din partea judecătorilor de la Curtea Supremă, fostul lider al PSD s-a predat la Secția 2 Poliție. El a plecat de acasă într-un automobil Skoda Suberb cu numărul B 89 ZRB. După ce a fost urmărită prin București de jurnaliști, automobilul a fost „abandonat” la SH, direct pe OLX.ro Mașina lui Dragnea se vinde cu 10.000 de euro (negociabil), merge cu Diesel și are 20.000 de kilometri la bord. Motivul pentru care o vinde? „Nu o mai folosesc, am plecat în vacanță”. Dacă vrei să cumperi mașina atunci o poți face aici. Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în Dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman. Judecătorii au trimis către Tribunalul București actele care dovedesc că Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare, iar ulterior actele au fost trimise la Poliție. Un echipaj a sosit la locuința lui Liviu Dragnea pentru a se asigura că acesta nu are arme și că nu încearcă să se sinucidă. Dragnea a fost scos într-o mașină cu geamuri fumurii. El a stat pe bancheta din spate și a fost acoperit de o haină plasată pentru a nu fi filmat de jurnaliști. În fața casei sale, a fost huiduit de mai multe persoane. Mașina în care se afla a oprit la un moment dat la un semafor din Capitală, moment în care mai mulți cetățeni s-au apropiat și au început să îl huiduie din nou. Fostul lider al PSD merge la Secția 2 Poliție, de unde va fi preluat de un echipaj care îl va transporta la Penitenciarul Rahova. Drum bun! Sursa: playtech.ro
  14. Din 1997 și până astăzi, uzina Mercedes-Benz din Rastatt a produs 5 milioane de vehicule din gama compactă. De asemenea, oficialii companiei au anunțat și startul producției lui Clasa A Sedan în cadrul uzinei din Germania. Mercedes-Benz are motive de sărbătoare. Uzina constructorului german din Rastatt a produs 5 milioane de vehicule din clasa compactă în 22 de ani. Primul model compact asamblat de angajații fabricii din Rastatt a fost Clasa A, acesta intrând pe linia de fabricație în 1997. De-a lungul timpului, linia de producție din Rastatt a asamblat atât monovolumul Clasa B, cât și SUV-ul GLA. De asemenea, Mercedes-Benz anunță că începând de acum, uzina din Rastatt va asambla și noul Clasa A Sedan, un alt membru din gama de modele compacte a producătorului german. "Asamblarea celor 5 milioane de vehicule din clasa compactă subliniază importanța uzinei din Rastatt. De asemenea, uzina este pregătită pentru un viitor model electric compact dezvoltat sub noua identitate EQ", a declarat Thomas Geier, managerul uzinei din Rastatt. Noua generație Clasa A Sedan a fost prezentată în vara anului trecut, iar primele exemplare au fost deja asamblate în cadrul fabricii din Aguascalientes, Mexic. Sursa: automarket.ro
  15. BMW a publicat un teaser video cu viitorul Seria 8 Gran Coupe. Conform primelor informații, modelul producătorului german va fi prezentat la finalul lunii iulie. La începutul lunii, BMW a publicat prima imagine teaser cu viitorul Seria 8 Gran Coupe. Modelul constructorului german va completa familia lui Seria 8, formată în acest moment din versiunile coupe și cabrio. Conform primelor informații, viitorul Seria 8 Gran Coupe va fi expus în premieră în cadrul evenimentului #NEXTGen desfășurat între 25 și 27 iulie. Ulterior, modelul producătorului bavarez va putea fi admirat de publicul larg în luna septembrie în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Pentru a menține treaz interesul fanilor, BMW a publicat primul teaser video cu Seria 8 Gran Coupe. Clipul oferă mici detalii cu privire la semnătura luminoasă a farurilor, dar și câteva cadre rapide cu forma generală a caroseriei. Viitorul BMW Seria 8 Gran Coupe va crește în dimensiuni și va oferi mai mult spațiu pentru toți pasagerii. Așa cum probabil intuiți, gama de motorizări va fi preluată din actuala gamă Seria 8. Astfel, clienții vor avea de ales din două unități pe benzină (3.0 litri cu 340 CP și V8 de 4.4 litri cu 530 CP) și un propulsor diesel (3.0 litri cu 320 CP). Sursa: automarket.ro
  16. Nissan susține că bateriile care echipează modelul electric Leaf au o durată de viață 22 de ani, cu până la 12 ani mai mare decât a mașinii, pe baza datelor statistice acumulate de la lansarea din 2011. Nissan a anunțat o serie de detalii interesante despre bateriile pe care le utilizează pentru modelul electric Leaf. Pe baza datelor statistice acumulate de la cele 400.000 de unități Leaf comercializate în Europa de la lansarea din 2011, constructorul japonez afirma că bateriile de pe Leaf au o durată de viața de 22 de ani, cu 10 până la 12 ani mai mare decât durata medie de utilizare a mașinii în sine. Pentru noua generație Leaf, Nissan oferă o garanție de 8 ani sau 160.000 de kilometri pentru acumulatorul Li-Ion, în funcție de care limită este atinsă inițial. Durata mai mare de viață a acumulatorului decât a mașinii în sine determină constructorul japonez să caute soluții pentru a putea utiliza în continuare bateriile și după ieșirea din circulație a mașinilor. "Va trebui să recuperăm aceste baterii", a declarat Francisco Carranza, directorul executiv al Renault-Nissan Energy Services, în cadrul unei conferințe internaționale. Nissan a început deja să găsească soluții pentru bateriile uzate de pe Leaf. De exemplu, japonezii au semnat un parteneriat cu clubul de fotbal Ajax Amsterdam, al cărui stadion beneficiază acum de un sistem de stocare a energiei electrice de 3 MW alcătuit din 148 de baterii noi și uzate de pe Leaf. O altă opțiune este ca bateriile de pe Leaf să ajungă în sisteme de stocare a energiei pentru proprietarii de case care folosesc panouri solare, cu scopul ca energia solară să poată fi stocată și utilizată ulterior. Sursa: automarket.ro
  17. Tesla a anunțat că va limita încărcarea mașinilor electrice la 80% din capacitatea bateriei în zonele în care se înregistrează trafic intens la stațiile de încărcare, pentru a reduce astfel timpul de staționare. Tesla are în prezent o rețea globală de aproape 1.500 de stații cu aproape 13.000 de puncte de încărcare, însă în anumite zone din Statele Unite stațiile sunt frecvent aglomerate ca urmare a vânzărilor înregistrate în ultima perioadă de Model 3. În paralel cu extinderea rețelei, Tesla a găsit o nouă metodă pentru a reduce aglomerația prin limitarea timpului de staționare. Astfel, la anumite stații de încărcare din Statele Unite, Tesla va limita încărcarea mașinilor electrice la 80% din capacitatea bateriei. Măsura este luată în contextul în care tehnologia actuală a bateriilor Li-Ion permite o încărcare rapidă a bateriilor până la 80%, după care timpul de încărcare până la 100% crește semnificativ. Practic, prin această măsură, șoferii vor pleca mai repede de la stațiile de încărcare și vor permite accesul mai rapid al următorului șofer la stație, ceea ce va reduce aglomerația formată la stații. Pentru început, limitarea se va aplica la circa 17% dintre stațiile de încărcare din Statele Unite, iar la unele dintre ele doar în weekend-uri sau atunci când se înregistrează un flux mai mare de mașini, cum ar fi în perioadele cu festivaluri. Nu este clar dacă Tesla intenționează să aplice o măsură asemănătoare și pentru stațiile de încărcare din Europa. Sursa: automarket.ro
  18. Samsung va livra pentru Volkswagen doar 25% din cantitatea de baterii pentru mașini electrice stabilită anterior, ceea ce ar putea afecta producția constructorului german. La fel ca numeroși alți constructori, Volkswagen a semnat o serie de parteneriate cu producători de baterii pentru mașini electrice. Constructorul german a semnat deja contracte cu LG Chem și SK Innovation, în timp ce CATL ar urma să asigure stocul pentru unitățile comercializate în China. În plus, Volkswagen ajunsese la un acord preliminar cu Samsung pentru un contract de 20 GWh, echivalentul a 200.000 de baterii de 100 kWh. Cu toate acestea, surse din cadrul constructorului german au declarat pentru agenția de presă Bloomberg că negocierile dintre cele două părți nu s-au finalizat conform așteptărilor. În urma analizelor efectuate, Samsung a ajuns la concluzia că poate livra doar 5 GWh de energie, echivalentul a numai 50.000 de baterii de 100 kWh, adică un sfert din cantitatea de energie stabilită anterior. Pentru moment, oficialii Volkswagen s-au limitat să afirme că Samsung rămâne unul dintre partenerii companiei pentru furnizarea de baterii, însă nu au menționat nimic despre cantitatea de energie stabilită în cadrul constructorului. "Samsung continuă să fie furnizorul nostru de baterii pentru Europa", a precizat Volkswagen într-un comunicat transmis agenției Bloomberg. Întrucât anticipa deja o probema în accesul la baterii, Volkswagen a anunțat în această lună că analizează viabilitatea unui proiect care prevede construirea unei uzine pentru baterii în Germania împreună cu start-up-ul suedez Northvolt AB, care să ofere o capacitate totală de 10 GWh. Problemele cu Samsung ar putea determina Volkswagen să dea undă verde proiectului. Sursa: automarket.ro
  19. Skoda a prezentat primele imagini și informații oficiale despre modelul electric de oraș Citigo-e iV, care mizează pe un motor de 83 de cai putere și un acumulator de 37 kWh care oferă o autonomie electrică de 265 de kilometri. Pe lângă Superb facelift și versiunea plug-in hybrid a acestuia, Skoda a prezentat joi și primul său model electric din istorie. Skoda Citigo-e iV este practic versiunea electrică a modelului de praș Citigo, de la care împrumută cea mai mare parte a elementelor de design. Disponibil doar pentru nivelurile de echipare Ambition și Style, Citigoe iV se diferențiază de versiunile cu motoare termice în special prin prisma grilei vopsite în culoarea caroseriei și a barei de protecție frontală. Luminile de zi LED și proiectoarele de ceață sunt standard, în timp ce jantele au 14 inch în echiparea standard, dar pot fi înlocuite cu jante de 16 inch. Citigo-e iV are o lungime de 3.597 mm și o lățime de 1.645 mm, în timp ce culorile de caroserie disponibile sunt Candy White, Tornado Red, Sunflower Yellow și Kiwi Green. La interior, modelul electric de oraș are un panou de instrumente ușor redesenat, în timp ce sistemul de asistență Lane Assist este standard. Nivelul de echipare Style vine cu opțiuni precum planșa de bord iluminată ambiental sau oglinzi încălzite și ajustabile eletric, iar Pachetul de Iarnă include parbriz încălzit, și un senzor de ploaie și de lumină. Din punct de vedere tehnic, Skoda Citigo-e iV are un motor electric montat pe puntea față care generează 61 kW, echivalentul a 83 de cai putere, în timp ce cuplul maxim este de 210 Nm. Electricul ajunge de la 0 la 100 km/h în 12.5 secunde, în timp ce pentru intervalul 60 - 100 km/h are nevoie de 7.6 secunde. Skoda a integrat pe Citigo-e iV un acumulator de 60 Ah cu o capacitate de 36.8 kWh montată pe podea care include 168 de celule. Autonomia maximă anunțată de producător este de 265 de kilometri (WLTP), iar acumulatorul poate fi încărcat cu până la stații de încărcare rapidă cu până la 40 kW. Încărcarea până la 80% la un wallbox de 7.2 kW necesită 4 ore și 8 minute. Skoda a anunțat că producția lui Citigo-e iV va începe în a doua jumătate a anului, însă nu a precizat încă data startului pentru precomenzi sau livrări. Sursa: automarket.ro
  20. Audi va lansa în acest an Q3 Sportback, două versiuni sportive pentru Q8 și alte patru SUV-uri, în timp ce A8 ar putea avea versiune electrică, iar TT și R8 vor fi eliminate din gamă și înlocuite cu modele electrice. Audi a găzduit în această săptămână Adunarea Generală Anuală, în care Bram Schot, președintele Consiliului de Administrație, a susținut un amplu discurs în care a anunțat o serie de detalii importante cu privire la gama de modele. Astfel, Audi a confirmat că va lansa 7 SUV-uri noi pe parcursul anului 2019 și a nominalizat deja trei dintre acestea: Q3 Sportback, care va deveni astfel primul SUV Audi cu versiune Sportback, și două versiuni sportive pentru vârful de gamă Q8. De asemenea, viitoarea generație a limuzinei A8 ar putea primi inclusiv o versiune electrică, însă o decizie finală nu a fost luată încă. "Viitoarea generație a lui Audi A8 ar putea fi electrică. Nu s-a luat încă o decizie, dar îmi pot imagina un astfel de model. Ne gândim să revoluționăm clasa de top cu un concept complet nou pentru A8", a declarat Schot. În plus, familia de modele A8 va fi extinsă cu un model derivat "luxos și prestigios", potrivit constructorului german. De asemenea, Audi a confirmat o informație care circulă de mai mult timp în presă internațională: modelele TT și R8 vor fi eliminate din gamă, cu mențiunea că TT va fi înlocuit cu un model electric. "În câțiva ani, vom înlocui TT cu un nou model emoționant în aceeași gamă de preț: un model electric. Avem nevoie de un succesor cu motor cu combustie internă pentru R8? Se potrivește acesta viziunii noastre? Discuțiile ne vor oferi un răspuns la această întrebare", a mai precizat Schot. Nu în ultimul rând, Audi afirmă că va lansa 20 de modele electrice până în anul 2025, dintre care primele trei vor fi dezvoltate pe platforma MEB a Grupului Volkswagen, în timp ce restul vor fi dezvoltate pe platforma PPE împreună cu Porsche. În fine, Audi a anunțat că va începe să vândă mașini online începând din luna iunie, iar primul model comercializat în acest mod va fi o versiune specială de adio pentru TT, care va purta numele Audi TT Quantum Gray Edition. Sursa: automarket.ro
  21. Lewis Hamilton și Valtteri Bottas au dominat antrenamentele de joi de la Monaco, în timp ce Ferrari este încă departe de a emite pretenții la pole position în calificările de sâmbătă. Formula 1 a ajuns la sfârșitul acestei săptămâni pe circuitul de la Monte Carlo, acolo unde sesiunea de calificări de sâmbătă joacă un rol esențial, în contextul în care depășirile sunt foarte dificile. Lewis Hamilton a fost cel mai rapid în ambele sesiuni de antrenamente desfășurate joi, așa cum este tradițional la Monaco. În prima sesiune, pilotul Mercedes a fost cronometrat cu 1:12.106, în timp ce în a doua sesiune și-a îmbunătățit timpul la 1:11.118. În prima sesiune, Max Verstappen a scos în evidență potențialul motorului Honda și a propulsat Red Bull pe locul doi la numai 0.059 secunde de lider, în timp ce Valtteri Bottas a terminat pe locul trei la numai 0.072 secunde de coechipierul său. Finlandezul a rămas la fel de aproape și în a doua sesiune, când a terminat la numai 0.081 secunde de Hamilton. Între timp, Ferrari nu pare încă pregătită să lupte de la egal la egal cu Mercedes pentru pole position. În prima sesiune, Charles Leclerc și Sebastian Vettel au fost cu peste trei zecimi de secundă mai lenți și au ocupat locurile 4 și 5, în timp ce Vettel a urcat pe locul 3 în a doua sesiune, dar la aproape opt zecimi de Hamilton, iar Leclerc a fost doar al 10-lea. În sesiunea de după-amiază, Verstappen a parcurs doar 10 tururi din cauza unei scurgeri de apă la monopost. Între timp, Renault a anunțat că nu a putut profita de performanțele reale ale motorului în primele curse din acest sezon din cauza unei defecțiuni la bielă, o componentă care face legătura între piston și arborele cotit. Totuși, inginerii au remediat defecțiunea, iar Renault anticipează acum că va putea rula motorul la capacitate maximă începând de la Monaco. Calificările pentru Marele Premiu al statului Monaco sunt programate sâmbătă de la ora 16:00, în timp ce cursa va avea loc duminica la ora 16:10. Monaco: Rezultate Antrenamente 1: Monaco: Rezultate Antrenamente 2: Sursa: automarket.ro
  22. Alfa Romeo se pregătește să lanseze un facelift pentru Stelvio, debutul fiind așteptat în prima jumătate a anului viitor. Primele informații arată că Stelvio facelift va avea un design ușor modificat, faruri full-LED și că va primi motorizări mild-hybrid. Alfa Romeo Stelvio este în prezent cel mai bine vândut model din gama constructorului italian, cu peste 40.000 de unități livrate către clienți în 2018. După premiera mondială din toamna anului 2016, Stelvio este pe punctul să primească un facelift în cursul anului viitor. Potrivit imaginilor spion surprinse în timpul testelor, designul va fi doar ușor modificat, însă Stelvio facelift va primi faruri noi cu tehnologie full-LED. Interiorul va fi și el îmbunătățit, urmând să apară un instrumentar de bord complet digital cu head-up display. Vor fi noutăți și în gama de motorizări, acolo unde Stelvio facelift ar urma să dobândească un sistem de propulsie mild-hybrid la 48 V. Sistemul promite reducerea emisiilor de CO2, dar și mai multă putere pentru SUV-ul italian. Alfa Romeo Stelvio facelit ar urma să primească și o versiune plug-in hybrid, dar undeva în anul 2021. Sursa: automarket.ro
  23. Nissan Leaf a devenit cea mai vândută mașină electrică în România în primele patru luni ale anului cu 53 de unități, la scurt timp după startul programului Rabla Plus, care a generat o creștere cu 52% a numărului de mașini electrice comercializate în țara noastră. Vânzările de mașini electrice au crescut semnificativ în luna aprilie pe piața din România, imediat după startul programului Rabla Plus, prin care clienții primesc un bonus de 45.000 de lei (aproape 10.000 de euro) fără să fie nevoiți să caseze o mașină veche. Principalul câștigător al programului Rabla Plus a fost Nissan Leaf, care a ajuns la 53 de unități comercializate în primele patru luni ale anului, după ce în primele trei luni înregistrase doar 12 comenzi. Astfel, Leaf a devenit cea mai vândută mașină electrică din România în primele patru luni ale anului, în condițiile în care Volkswagen și Smart au obținut doar beneficii modeste de pe urma programului. Volkswagen ocupă locul doi în topul mărcilor cu 43 de unități e-Golf și e-Up, în timp ce Smart completează podiumul cu 40 de unități cu Smart Fortwo și Smart Forfour. Între timp, BMW s-a oprit la pragul de 25 de unități i3 și este urmată de Renault cu 17 unități Zoe, în timp ce Jaguar nu a reușit să mai vândă nicio unitate I-Pace în luna aprilie. În ansamblu, piața de mașini electrice a înregistrat o creștere puternică de 52.1% la nivelul primelor patru luni ale anului, la 184 de unități, după ce în primele trei luni creșterea a fost de numai 5% în așteptarea startului pentru Rabla Plus. Sursa: automarket.ro
  24. Poliția Rutieră intenționează să propună modificarea Codului Rutier pentru a reglementa circulația trotinetelor electrice, întrucât legea actuală nu face nicio referire la acest tip de vehicule. Pe piața din România încep să-și facă apariția o serie de servicii de închiriere de trotinete electrice, iar printre companiile care și-au anunțat deja intenția de a oferi astfel de variante de mobilitate urbană se numără Bolt, Lime sau Wolf-e. Cu toate acestea, reprezentanții Poliției Rutiere atrag atenția că legislația actuală nu face nicio mențiune cu privire la utilizarea acestor tipuri de vehicule pe drumurile publice, ceea ce înseamnă că trotinetele electrice nu pot fi folosite pe carosabil. "Cu excepția bicicletelor și a vehiculelor trase cu mâna, vehiculele trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate şi să poarte plăcuţe cu număr de înmatriculare sau de înregistrare. Vehiculele exceptate de la obligaţie sunt enumerate limitativ în cadrul legal în vigoare, iar trotineta electrică nu se regăsește printre acestea", afirmă reprezentanții Poliției Rutiere. Anterior, s-a speculat că trotinetele electrice ar putea fi încadrate la categoria mopede, însă Poliția Rutieră afirmă că acest lucru nu este posibil, întrucât nu au niciun loc pe scaun. "Întrucât nu sunt prevăzute cu un loc şezând, nu pot fi supuse omologării şi, prin urmare, nici înregistrării ori înmatriculării. Vehiculele de tipul trotinetelor electrice neprevăzute cu un loc şezând nu se supun omologării şi nu se va elibera niciun document pentru acest tip de vehicul", a mai precizat reprezentantul Poliției Rutier. În acest context, Poliția Rutieră susține că analieaza "oportunitatea" de a propune o modificare a Codului Rutier prin care circulația trotinetelor electrice să fie reglementata. sursa:automarket.ro
  25. Noul Porsche Cayenne Coupe va primi și o versiune plug-in hybrid. Cel mai probabil, sistemul de propulsie va fi preluat de pe varianta Cayenne E-Hybrid, model care oferă 462 CP și o autonomie în modul electric de până la 44 de kilometri. La începutul acestui an, Porsche a prezentat noul Cayenne Coupe. SUV-ul pregătit de constructorul german a debutat pe piață cu două motorizări: varianta de bază este oferită cu motorul pe benzină de 3.0 litri cu 340 CP, iar versiunea Turbo mizează pe serviciile propulsorului V8 de 4.0 litri cu 550 CP. În urmă cu doar câteva zile, Porsche a introdus în gama de motorizări și versiunea Cayenne S Coupe (foto). Aceasta este echipată cu motorul V6 de 2.9 litri de 440 CP. Conform unor informații oferite de unul dintre oficialii Porsche, până la finalul anului curent, Cayenne Coupe va putea fi comandat și într-o versiune cu sistem de propulsie plug-in hybrid. "Vom extinde treptat gama de motorizări disponibilă pe Cayenne Coupe. Pentru anul acesta vom pregăti și o versiune cu sistem hibrid de propulsie", a declarat unul dintre oficialii Porsche în cadrul unui eveniment desfășurat în Austria. Deși reprezentantul constructorului german nu a oferit detalii suplimentare despre viitorul sistem hibrid, există șanse mari ca acesta să fie preluat de pe Cayenne E-Hybrid. În acest caz, sistemul plug-in hybrid este alcătuit dintr-un motor V6 pe benzină de 3.0 litri și un motor electric. În total, Cayenne E-Hybrid oferă 462 CP și 700 Nm. Bateria oferită pe SUV-ul german are o capacitate de 14.1 kWh, iar în cazul lui Cayenne E-Hybrid, energia înmagazinată de acumulator promite o autonomie în modul electric de până la 44 de kilometri. Sursa: automarket.ro
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.