Sari la conținut

Ramiki

Ex Staff
  • Număr conținut

    251
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Postări postat de Ramiki

  1. Pe principiul „dacă nu e stricat nu-l repara”, meniul din Sekiro: Shadows Die Twice are exact același aspect cu care ne-am obișnuit din Dark Souls. Totuși, suntem în 2019 și nu pot să nu observ lipsa unor setări, mai ales pe parte de grafică, video.

    jocul este blocat la 60 de FPS-uri, dar măcar nu vorbim de 30... ca-n primul Dark Souls.

    Poate nu e ideal să încep cu relele, dar hei, îmi lasă loc liber să apreciez și mai mult când restul setărilor sunt la locul lor. Includ aici posibilitatea de a alege două butoane diferite de pe tastatură pentru aceeași acțiune și o opțiune pentru a-mi arăta pe ce trebuie să apăs dacă folosesc o tastatură și un mouse. Desigur, aș fi preferat să facă asta automat, dar se putea și mult mai rău. Există jocuri respectabile în care dacă ai un controller conectat, dar nu îl folosești, primești instrucțiuni doar pentru el sau, mai rău, să îți dispară cursorul mouse-ului.

    20190331212249-1_nk5r.640.jpg

    Cu privire la performanță se pare că Sekiro: Shadows Die Twice este un pic... nărăvaș? O postare de pe Steam menționează 4 probleme, fiecare cu câte o serie întreagă de soluții.

    Per total, aș zice Sekiro: Shadows Die Twice este decent pe PC, dar sper să văd un curând un patch sau două.

  2. Colegii de la IGN au publicat un nou clip de gameplay din Control, dezvăluind astfel primele 13 minute din viitorul joc al studioului Remedy Entertainment. Atenţie însă la spoilere!

     

     

    Acţiunea din Control se va desfăşura într-un zgârie-nori gigantic, cunoscut şi ca The Oldest House. În această clădire, ce joacă şi rolul de poartă către alte dimensiuni, îşi are sediul organizaţia guvernamentală strict secretă numită Federal Bureau of Control. Jocul spune povestea lui Jesse Faden, eroină cu un trecut zbuciumat, forţată să intervină atunci când clădirea este invată de Hiss, o forţă străină care corupe totul şi îl ucide pe directorul FBC. Prin circumstanţe misterioase, Jesse devine noul director al organizaţiei şi este înzestrată cu abilităţi supranaturale, cum ar fi telechinezia, pe care trebuie să le folosească în misiunea sa, alături de Service Weapon, un pistol special supranatural, care îşi poate schimba forma după dorinţa utilizatorului, şi pe care doar directorul FBC îl poate folosi.

     

    Remedy Entertainment promite acelaşi gen de acţiune ultraspectaculoasă cu care ne-a obişnuit deja din jocuri precum Max Payne sau Alan Wake, posibilă graţie nivelului ridicat de interactivitate a mediului înconjurător, precum şi decorurilor destructibile.

     

    Control va fi lansat pe 27 august 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Epic Games Store).

     

    Sursa: jocuri.go4it.ro

  3. Dacă te-ai jucat vreodată Wolfenstein, ai reținut probabil că întreaga intrigă a jocului constă în asasinarea de naziști, mai mult sau mai puțin umani. Franciza spune povestea sergentului evreu polonez-american William „B.J.” Blazkowicz care trece printr-o serie de aventuri spectaculoase într-un univers paralel, în care naziștii și puterile Axei au câștigat Al Doilea Război Mondial.

     

    Pentru că referințele naziste și imagistica din spectrul culturii lui Hitler au fost interzise în Germania după încheierea războiului, toate jocurile care recreau scene din război cu zvastica, de exemplu, trebuiau cenzurate. Astfel, ediții speciale ale jocurilor Wolfenstein din trecut s-au lansat în Germania, dar au fost recreate aproape de la zero, pentru a se adapta cenzurii.

    În 2018, nemții au revenit asupra deciziei de a cenzura imaginile și referințele la cultura nazistă. Decizia a fost însă luată într-o mod foarte precaut, iar autoritățile din teritoriu vor studia atent fiecare joc joc, înainte de a accepta distribuția sa în teritoriu. În orice caz, viitorul Wolfenstein: Youngblood va fi una dintre excepții.

    Jocul va fi primul din serie care va putea fi jucat în versiunea originală, necenzurată. În același timp, pentru fanii versiunilor cenzurate, fără naziști, va exista și o astfel de iterație a noului Youngblood. Același principiu se va aplica și în cazul titlului VR Wolfenstein: Cyberpilot.

     

    Revenind însă, la Youngblood, titlul se va diferenția de restul francizei nu doar prin disponibilitatea în Germania în varianta imaginată de dezolvatori. În schimb, va fi complet diferit ca mecanică de joc. Acesta va fi în continuare un shooter, dar în locul unui FPS tradițional, va funcționa pe sistem co-op. Jucătorii vor putea să se joace atât singur cu un partener AI sau împreună cu un prieten.

     

    Personajele principale vor fi Jess și Soph, cele două fiice ale lui B.J. Blazkowicz care încearcă să afle ce s-a întâmplat cu tatăl lor în urmă cu 20 de ani, pe vremea evenimentelor din Wolfenstein 2: The New Colossus. Aventurile le vor duce în Franța, unde se vor alătura Rezistenței Franceze cu scopul de a elibera Parisul de ocupanția nazistă.

     

    În cazul în care sperai să te joci în continuare cu Blazkowicz, Bethesda a promis că va exista un al treilea joc ce va continua Wolfenstein 1 și 2. Youngblood este menit ca o pauză de la povestea centrală a francizei. În plus, prin introducerea unor personaje feminine centrale se va alinia la trendul de diversitate foarte popular la această oră în Hollywood și în industria jocurilor video. Ca referință, Naughty Dog a făcut ceva similar cu Uncharted: The Lost Legacy, după lansarea Uncharted 4.

     

    Sursa:playtech.ro

  4. Codemasters a anunţat amânarea noului joc al seriei GRID: astfel, reboot-ul GRID, aşteptat iniţial în septembrie, va mai întârzia aproximativ o lună, fiind programat acum pentru 11 octombrie 2019. După cum a fost promis, cei care optează pentru achiziţia variantei Ultimate Edition vor primi jocul cu trei zile mai devreme, pe 8 octombrie. De asemenea, GRID rămâne unul dintre titlurile “de lansare” ale serviciului Google Stadia, ce va debuta mai târziu în cursul acestui an.

     

    De această dată, producătorii au fost sinceri, recunoscând că motivul amânării nu a fost neapărat timpul suplimentar necesar pentru finisarea jocului, ci faptul că echipa crede foarte mult în noul GRID şi doreşte să-i ofere o “fereastră” mai potrivită pentru lansare, luna septembrie anunţându-se deja foarte aglomerată.

     

    GRID va oferi posibilitatea de a concura în cadrul mai multor discipline ale sportului cu motor, la bordul bolizilor din clasele Touring Cars, Stock Cars, Tuner Cars, GT Cars, Formula J, Prototype şi Group 7 Specials. În total, cei de la Codemasters promit peste 70 de maşini pentru noul GRID, dintre acestea nelipsind modele precum Porsche 911 RSR, Ferrari 488 GTE, Ford GT40 sau Pontiac Firebird.

     

    Întrecerile se vor desfăşura pe circuite reale sau imaginare din ţări precum China, Malaezia (Sepang), Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii (Brands Hatch, Silverstone), Spania, Statele Unite ale Americii (Indianapolis), Cuba sau Australia. Sistemul de damage realist va afecta maşinile (atât cele conduse de jucători, cât şi pe cele controlate de AI) din punct de vedere vizual, cât şi mecanic, urmând să existe şi posibilitatea ca damage-ul produs maşinii să impiedice finalizarea cursei (terminal damage).

     

    Noul GRID va fi lansat pe 11 octombrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

     

    Sursa: jocuri.go4it.ro

  5. Focus Home Interactive şi studioul Deck13 Interactive au publicat o demonstraţie extinsă de gameplay din The Surge 2. O puteţi urmări în clipul de mai jos, comentariul fiind realizat de Adam Hetenyi, conducătorul diviziei de game design din cadrul echipei producătoare de la Deck13 Interactive.

     

     

    The Surge 2 promite să pastreze luptele neiertătoare bazate pe ţintirea membrelor combatanţilor, dar şi sistemul de progresie şi personalizare a personajelor, agăugând însă elemente noi şi finisând formula deja existentă. Acţiunea va avea loc într-un mediu de joc complet nou: un oraş devastat, cu niveluri mult mai întinse şi design mai complex, redat cu ajutorul celei mai recente versiuni a motorului grafic dezvoltat chiar de către echipa de la Deck13. Luptele vor fi mult mai brutale şi mai tactice ca niciodată, sistemul de ţintire a membrelor inamicilor urmând a fi, la rândul său, îmbunătăţit. Vor fi adăugate arme şi abilităţi noi, precum şi implanturi şi drone menite să ofere jucătorului numeroase opţiuni de a-şi dezvolta personajele şi de a le pregăti pentru luptele cu noile tipuri de inamici şi boşi.

     

    The Surge 2 va fi lansat pe 24 septembrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

     

     

    sursa: jocuri.go4it.ro

  6. Electronic Arts şi Respawn Entertainment se pregătesc de lansarea celui de-al doilea sezon pentru Apex Legends, publicând două trailere noi dedicate acestuia. Primul este un trailer cinematic, în timp ce al doilea material video prezintă segmente de gameplay, cu o primă privire aruncată asupra modificările ce vor fi aplicate insulei în acest al doilea sezon al Apex Legends.

     

     

    Astfel, harta va fi modificată în mod semnificativ, cu poduri şi clădiri distruse, elemente noi de vegetaţie adăugate în anumite arii etc. Vor fi introduse, de asemenea, arme şi skin-uri legendare noi, ligi ranked, precum şi noua eroină jucabilă Wattson.

    Apex Legends este un shooter multiplayer de tip Battle Royale, acţiunea fiind plasată în universul Titanfall. În prim plan se află o serie de luptători legendari, fiecare cu propriile abilităţi speciale, care se luptă pentru supremaţie în echipe formate din câte trei jucători.

    Apex Legends poate fi descărcat şi jucat în mod gratuit, prin intermediul PlayStation Store (PlayStation 4), Xbox Live (Xbox One) şi Origin (PC). Al doilea sezon al Apex Legends va debuta pe 2 iulie 2019.

     

     

     

    sursa: jocuri.go4it.ro

  7. Rise of The Tomb Raider, un joc de actiune/aventura clasic in care personajul principal este Lara Croft. Acesta a fost dezvoltat de Crystal Dynamics si publicat de Microsoft Studios si Square Enix.

     

    20160414002402_1.jpg?resize=550,309&qualsssssssssssssssssssssssss

     

    Gameplay

    Cand am intrat in joc prima data am fost pus in fata actiunii din Siberia. Nu prea imi place sa fiu aruncat in mijlocul actiunii, dar este ok. Dupa cateva minute de expeditie pe muntii din Siberia, jocul muta actiunea in prezent, unde afli exact ce trebuie sa faci. De aici incepe aventura.

     

    Jocul are obiceiul sa te mute dintr-o perioada de timp in alta, iar daca nu esti familiarziat cu asta, s-ar putea sa nu mai intelegi nimic. Ba te transpune in viitor, ba in trecut, ba in prezent. Nici nu mai stiam unde sunt dupa ceva vreme.

     

    Fiind un joc de aventura/actiune, titlul iti ofera un sistem interesant de crafting. Pentru a supravietui in expeditii, trebuie sa culegi diferite obiecte pentru a construi arme, un adapost, sa te hranesti si tot asa. Vei ajunge sa vanezi animale salbatice cu un arc rudimentar.

     

    Aduni plante pentru licori si potiuni, ucizi animale pentru a te imbraca, iar timpul din joc iti ofera si lumina naturala a soarelui, dar si a stelelor de pe cer. Pe timp de noapte, trebuie sa ai grija la animalele salbatice din padure, si tot atunci poti sa vanezi specii mai rare pentru a face rost de un anumit item special.

     

    Luptele se desfasoare intr-un mod foarte inteligent. Poti alege sa te arunci in mijlocul actiunii, sau poti sa alegi modul stealth, preferatul meu. Te poti furisa usor in spatele adversarilor sau al animalelor in caz ca vrei sa le ucizi. Te poti urca prin copaci si poti face asasinate, fiind un joc destul de complex la acest capitol.

     

     

    Aproape de fiecare data trebuie sa faci puzzle-uri pentru a descifra cate un mister sau sa traduci un anumit scris de pe o tablita din joc. Aceste lucruri se intampla aproape la tot pasul, deci un sistem de puzzle repetitiv.

     

    Lara trebuie sa invete pe parcurs anumite tehnici, sa faca puncte pentru a le investi in abilitatile ei, acestea fiind de ajutor pe parcursul aventurii. Imi aduce aminte de FarCry 3 si 4, fiind un sistem aproape identic.

     

    20160414000912_1.jpg?w=371&h=209&quality 20160414001001_1.jpg?w=371&h=209&quality 20160414000954_1.jpg?w=371&h=209&quality

     

    Parere personala

     

    Jocul nu este liniar, mai putin cand vine vorba de puzzle-uri, insa in rest actiunea este la tot pasul. Faptul ca Lara arata mai bine ca niciodata, povestea si actiunea se desfasoara intr-un mod realist, iar personajele iti exprima emotie, te face sa te atasezi de acest joc.

     

    Rise of The Tomb Raider imi place foarte mult, desi as fi vrut ca in timpul misiunilor, sa am mai multa libertate de miscare. Nu ca jocul nu ti-o ofera in aproape 90% din timp, unde ai o harta foarte mare la dispozitie, insa poate vreau sa ma arunc in cap de pe stanca, fix in timpul unei misiunii. Jocul efectiv nu ma lasa sa fac asta. Te mentine pe traiectorie in permanenta, iar dupa ce ai trecut de o anumita parte din misiune, abia atunci poti sa faci ce vrei.

     

    Jocul este foarte bun. Actiunea este la tot pasul, iar daca esti pasionat de mistere, jocul este pentru tine.

     

     

    sursa: arenait

  8. Cyberpunk 2077 a fost, fără urmă de îndoială, vedeta ediţiei E3 din acest, includerea lui Keanu Reeves în joc şi prezenţa actorului pe scena Microsoft reprezentând cele mai memorabile momente din cadrul E3 2019.

     

    Cu această ocazie, cei de la CD Projekt au dezvăluit şi ediţia de colecţie a jocului, ce va include o serie de obiecte colecţionabile: o statuetă înaltă de 25cm ce-l înfăţişează pe protagonistul jocului, carcasa metalică de tip Steelbook, o carte cu artwork-uri şi coperţi cartonate, toate ambalate într-o cutie ce aduce aminte de clădirile din Night City, locul unde se va desfăşura acţiunea din Cyberpunk 2077.

     

     

    De asemenea, în spatele uşilor închise, cei de la CD Projekt au prezentat o nouă demonstraţie de gameplay din Cyberpunk 2077, un scurt teaser fiind disponibil în următorul clip. Întreaga demonstraţie va fi dezvăluită publicului larg cu ocazia PAX West 2019, convenţie ce va avea loc în perioada 30 august – 2 septembrie 2019.

     

     

    Nu în ultimul rând, producătorii au încheiat un parteneriat cu NVIDIA, versiunea pentru PC a jocului Cyberpunk 2077 urmând să ofere suport pentru tehnologia RTX (ray tracing în timp real).

    Cyberpunk 2077 va fi lansat pe 16 aprilie 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

     

     

    sursa: jocuri.go4it.ro

    • Like 1
  9. Pe scurt, nazi must die!

    Sa omori nazisti nu a fost niciodata mai satisfacator – cel putin asta pare sa fie motto-ul jocului Wolfenstein II- The New Colossus. Din apropiere sau de la distanta, ai cateva modalitati la indemana foarte sangeroase sa iti duci la indeplinirea pasiunea – totul justificat de faptul ca stergi de pe fata pamantului nazisti!

     

    Eroul nostru William J. Blazkowicz  – sau cum ii spun prietenii B.J. or dusmanii Terror Billy revine destul de paradit dupa evenimentele din New Order. Salvat de pretenarii din rezistenta,  jocul incepe cu handicap pentru el –  vedem ca ramane fara o parte din organele interne si introducerea o parcurgem intr-un scaun cu rotile. Si colac peste pupaza viata ii este limitata la 50. Din fericire, nu iti vei petrece foarte mult timp in acest scaun deoarece actiunea jocului va face in asa fel incat sa „sari” din scaunul cu rotile intr-un  exo-body suit mecanic, care fusese utilizat de Caroline, lidera rezistentei. Il vei putea utiliza  deoarece ei nu ii mai este de folos deoarece isi pierde capul. Si asta la propriu, sub barda eroinei negative a jocului Frau Engel.

    Gameplay

    Actiunea jocului este in mare parte similara cu cea din New Orders, fiecare nivel avand cativa comandanti  care trebuie eliminati cat mai in liniste ca sa nu traga alarma. In partea de sus a ecranului vei avea un indicator sau 2 care iti arata distanta unde se afla comandantii sau uber-comandantii. Cat mai in liniste inseamna  sa nu te vada nimeni si sa elimini inamici silently, inclusiv comandantul.  In cazul in care te zareste careva, se porneste alarma, intaririle vor incepe sa curga din toate partile si crede-ma alarma scoate un sunet mega enervant si care nu se opreste pana nu razi comandantul de pe fata pamantului. De principu ar trebui sa poti elimina toti comandantii in liniste dar practica m-a „omorat”. Cam in 50% din cazuri comandantii erau atat de adanc ascunsi in nivel incat mi-a fost imposibil sa  aplic skill-urile de „silent ninja” asupra lor. Bine, banuiala mea este ca designerii jocului au facut asta intentionat, ca sa te oblige cumva sa abordezi jocul cat mai variat si sa dezvolti skill-urile si perk-urile puse la dispozitie cat mai armonios.

     

    Wolf4.jpg

     

    Jocul este un la baza FPS action adventure game dar si cu ceva elemente de RPG. Astfel, daca  dai multe head-shot-uri,  iti va creste damage-ul cand tintesti cu arma, daca omori inamici cu grenade, poti si cari mai multe grenade si tot asa. Pe principiul practica te face mai bun. De asemenea, vei avea ocazia sa faci si niste misiuni secundare primite de la NPC-uri, in urma carora vei putea primi niste imbunatatiri la niste „contraptions” pe care le vei gasi de-a lungul jocului. De exemplu poti sa alegi „Ram shackles”, un fel de armura de umeri care iti va permite sa treci prin diverse usi si sa plonjezi asupra inamicilor ca la fotbal american. Dupa ce ai ales-o, un NPC de pe submarinul folosit drept baza de catre rezisenta te va aborda si iti va cere ajutorul cu o problema – va trebui sa eliberezi accesul la o locatie si o poti realiza cu ajutorul armurii de umeri. Drept rasplata vei putea sa regenerezi armura, la fel ca sanatatea, intr-o limita data.

     

    Mare parte din actiunea jocului se desfasoara in diverse interioare si in foarte putine momente ai parte de great wide open. Si atunci cand actiunea are loc in exterior tot esti de fapt ingradit de niste pereti pe laturi. Asta cred ca tine de engine-ul jocului, Id Tech 6 care pare sa fie oarecum limitat in randarea de spatii deschise – vezi si Doom (2016) care a cam mers pe acelasi principiu  – spatii inchise, diverse conducte si fara prea multe spatii deschise. De aia nici nu ai un sniper rifle dedicat. Poti sa pui lunete pe unele arme dar nu e acelasi lucru…  De remarcat oricum ca nivelurile sunt minutios facute, cu tot felul de detalii care mai de care mai interesante si care aduc astfel jocul la viata. Detalii nu numai vizuale, dar si auditive sau informative.

     

    Wolf2-768x411.jpg

     

    De exemplu, daca reusesti sa te furisezi cu succes pana aproape de diversi inamici ii poti asculta cum discuta intre ei – in majoritatea cazurilor despre tine, Terror Billy. Ca sa vedeti ca nu au facut o treaba de mantuiala, dusmanii discuta in germana si nu ca in filmele proaste in care o fac intr-o engleza cu accent german. De asemenea, raspandite prin plansi gasesti tot felul de crampeie de informatii raspandite prin ziare, jurnale, insemnari si inregistrari din care iti vei intregi imaginea de ansamblu a lumii si a istoriei ei.

     

    Mi-au placut foarte mult si cut-scene-urile, facute cu engine-ul jocului, in care se pun la cale urmatoarele actiuni importante sau sunt pur si simplu amuzanto-stupide. Astfel betia de ziua lui BJ zici ca este din  „The Hangover” si a doua zi chiar trebuie sa refacem o parte din ce s-a intamplat in seara dinainte, exact ca in film, si sa gasim mana mecanica a lui Fergus. Aceasta aparent are o minte a ei proprie si a disparut in timpul evenimentelor din seara dinainte si nimeni nu stie unde a ajuns. Ar mai fi si o scena de amor inter-rasial foarte interesanta dar cea mai epica dintre toate a fost cea cu un Hitler decrepit si paranoic care face un casting pentru un film despre viata lui Terror Billy, pe care aparent doreste sa il regizeze. Tu participi la acest casting, ca aspirant la propriul tau rol si Hitler va constata ca nu prea te pricepi la actorie :). Cel putin in prima parte…

    tumblr_oyopuoNDjJ1qbm2vgo1_1280.jpg

     

    Deci, in concluzie nazi must die!

    Inamicii nu as putea sa spun ca debordeaza de inteligenta, in multe cazuri pozitionandu-ma intr-o camaruta si asteptandu-i pe nazisti sa se repeada pe usa ca mieii la taiere. Mi-a placut ca ai optiunea sa tintesti diverse parti ale corpului si fie sare armura din ei (pe care ulterior o poti refolosi) sau pierd cate un membru purtator de arma.  Nu pot spune ca am avut parte de lupte memorabile, doar spre sfarsit avand parte de o lupta mai intensa cu 2 mini-sefi uber-soldati.

     

    Sfarsitul jocului desi poate pentru unii ar putea parea anti-climatic mie mi-a placut mult si este suficient de satisfacator. Nu ai nici un uber-boss de infrant, nici gloate de inamici – doar razbunare pura si sangeroasa!

     

    Jocul este destul de liniar, nevand nici o optiune sa te abati de la cursul prestabilit. Exact like old school.

     

    Sursa: it-blog.ro

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.