Sari la conținut

Panică la Barcelona? Ce spune conducerea catalanilor despre prelungirea contractului lui Messi


M0NSTER

Postări Recomandate

Eric Abidal (40 de ani), directorul sportiv al celor de la FC Barcelona, a vorbit despre posibilitatea ca Lionel Messi să-și prelungească înțelegerea cu gruparea de pe Camp Nou, după ce presa din străinătate a scris că acesta ar putea ajunge la Manchester City.

Fostul fundaș francez a fost contrazis de Messi după ce a oferit un interviu despre plecarea lui Ernesto Valverde de la Barcelona, iar presa internațională a interpretat acest lucru ca fiind o ruptură între șefii Barcelonei și Messi, care ar putea pleca liber de contract la finalul sezonului. Abidal spune că nu va fi ușor ca Barcelona să-i prelungească înțelegerea lui Messi.

Abidal: ”Cu un astfel de jucător nu e niciodată ușor”

”Leo a spus că Barca e totul pentru el, că vrea să stea aici. Vorbim despre cel mai bun jucător din lume, a prelungi contractul unui astfel de jucător nu va fi niciodată ușor”, a spus Abidal, potrivit spaniolilor de la AS. Scenariul șocant, ca Lionel Messi să plece de la Barcelona, a pus pe jar marile cluburi din lume. AS a publicat şi numele celor cinci cluburi care îl vor pe starul argentinian. Manchester City, Paris Saint Germain, Manchester United, Juventus şi Inter sunt cluburile care îl vor pe atacantul în vârstă de 32 de ani, potrivit presei spaniole. AS susţine că Messi ar semna cu un nou club pentru un salariu cuprins între 50 şi 85 de milioane de euro pe an.

Jmhhc2g9OTYyOWZmMjExNjljMWU4NjBlNzE2ZDcw

Sursa : digisport

  • Like 1

S512Jv1.gif

 

Server Manager : ARENA.USP.RO

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • M0NSTER a blocat acest topic
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.