Sari la conținut

Anchetă la o şcoală, după ce o profesoară de limba română a reclamat că a fost lovită şi sechestrată.


Wappy

Postări Recomandate

O profesoară de limba română, care lucrează de opt ani la Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Tătărăscu” din Târgu-Jiu şi de 19 ani în învăţământ, susţine că, în luna februarie, a fost agresată de directoarea adjunctă a instituţiei şi sechestrată în biroul acesteia.

 

Totul ar fi pornit în aceeaşi zi în care dascălul şi-ar fi exprimat nemulţumirea faţă de comportamentului directoarei, în cadrul unei şedinţe la care participa şi un inspector şcolar.

 

„Incidentul cu lovirea şi sechestrarea a avut loc pe 14 februarie. A fost un control de rutină al Inspectoratului, eram eu, domnul inspector şi ambele doamne director, în care doamna director adjunct încerca să mă acuze de ceva, dar a zis că o să-i spună domnului inspector în lipsa mea. Şi atunci am zis că dacă există vreo nemulţumire, haideţi să aud şi eu care este. Atunci mi-am exprimat părerea faţă de doamna director adjunct, Daniela Morie, că are un comportament abuziv faţă de noi, că ne înjură, şi nu doar pe mine. Şi pe celelalte colege. De aici a pornit tot scandalul. Mie mi s-a cerut un proces verbal de la o şedinţă cu părinţii”, a povestit, Felicia Boceanu, profesoara de limba română.

 

Ea susţine că atunci când s-a dus să ducă procesul verbal a fost agresată de directoarea adjunctă.

„Peste două ore, terminasem orele, eu am mers să-l duc la doamna director şi atunci doamna director adjunct m-a văzut şi având biroul comun cu al doamnei director prim, s-a oferit să mă conducă la birou să las acel proces verbal. Doamna director prim era plecată la oră, mi-a deschis uşa, a încuiat-o, am fost lovită, m-a izbit de perete, m-a tras de păr, când s-a năpustit asupra mea, procesul verbal s-a şifonat. M-a împins şi m-am lovit cu mâna de colţul biroului. Nu am bănuit nimic, nu aveam nici telefonul la mine. Uşa era încuiată, a băgat cheile în buzunar. A rămas acolo cu mine încuiată, aproximativ 40 de minute, probabil gândindu-se să mă liniştesc, să nu sun la Poliţie, am stat acolo până când la uşă a apărut doamna director prim, însoţită de o colegă. Doamna director prim a deschis uşa", a mai spus Felicia Boceanu.

 

La scurt timp, cadrul didactic a mers la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi a depus plângere împotriva directoarei adjuncte.

 

În luna mai, profesoara a înregistrat audio întâlnirea cu inspectorul general al ISJ Gorj, Marcela Mrejeru, şi cu cele două directoare, în care şefa inspectoratului i-a cerut să îşi retragă plângerile penale. Ulterior, dascălul susţine că ar fi avut parte de tăierea unor zile din salariu şi de un calificativ „bine”, deşi comisia metodică îi acordase punctaj de 95.5.

 

Imaginea articolului AnchetÄ la o ÅcoalÄ, dupÄ ce o profesoarÄ de limba românÄ a reclamat cÄ a fost lovitÄ Åi sechestratÄ

sursa: mediafax

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.