Sari la conținut

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit despre alegerea președinților


Pintilie D. @ USP ROMÂNIA

Postări Recomandate

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că alegerea președinților de Consilii Județene prin vot uninominal nu este „neapărat” avantajoasă pentru ALDE, fiind un partid mic, însă lucrurile trebuie privite în interesul funcționării acestor instituții, informează MEDIAFAX.

„Nu există o soluție bună în sensul că este soluția care să convină tuturor. Depinde de fiecare partid cum se poziționează. Unii cred că au mai multe șanse dacă se votează într-un singur tur, alții cred că au mai multe șanse să se voteze în două tururi de scrutine. Nu cred că în funcție de acest vot se va schimba în vreun fel, radical, configurația politică la nivelul Consiliilor Județene. Din punctual nostru de vedere, care suntem un partid mai mic, soluția nu este neapărat avantajoasă pentru noi, dar totul este să privim nu din prisma unui interes propriu al unui partid, ci să vedem cum este mai bine în ineteresul funcționării acestor instituții, care sunt Consiliile Județene și ce e mai bine pentru cetățeni”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu

 

Întrebat dacă alegerea în două tururi nu dau un grad mai mare de reprezentare primarilor și șefilor de CJ, Tăriceanu a răspuns: „Nu aș spune că se dă un grad mai mare de reprezentativitate, numai că alegerea în două tururi permite realizarea unor coaliții de cele mai multe ori de conjuncture care pot fi create pe baze politice, între partide, sau chiar pe baze personale, pentru cei care candidează, care își pot aranja ei o susținere personal”.

El a adăugat că partidul pe care îl conduce a fost consultat pe această temă: „Am fost consultați și nu am emis o părere categorică. Nu există argumente decisive în favoarea sistemului de scrutine în două tururi”.

 

Reacția liderului ALDE vine după ce Executivul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația pentru a reveni la votul uninominal la alegerea președinților de Consilii Județene.

Proiectul de ordonanță de urgență vizează modificarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale și modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, potrivit textului pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

 

Potrivit prevederilor ordonanței, articolul 1, alineatele (2), (4) şi (5) vor fi modificate şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (2) Consiliile locale şi consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

(4) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.

(5) Viceprimarii, precum și vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene", este una dintre modificările propuse”.

În forma în vigoare, articolul 1 prevede la alineatele (2), (4) și (5) următoarele: „(2) Consiliile locale, consiliile judeţene şi primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (4) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.(5) Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale”.

 

  • logo

  76561199027436417.png

 

my tumblr - https://dragosgfxw0rld.tumblr.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.