Sari la conținut

Real Madrid - Barcelona 0-3 | "Casemiro, cum ar fi fost meciul cu Ronaldo pe teren?". Răspunsul brazilianului


Ellement.

Postări Recomandate

collage ronaldo12

Real a ratat calificarea în finala Cupei, deşi rezultatul din tur, 1-1, era unul promiţător. Plecarea lui Ronaldo revine în actualitate, în condiţiile în care Perez nu a adus vreun înlocuitor.

"Galacticii" au fost umiliţi pe teren propriu de marea rivală, în ciuda faptului că în prima repriză a dominat. Lipsa unui vârf autentic s-a simţit încă o dată, astfel că jurnaliştii iberici au tatonat subiectul, la final.

"Cum ar fi arătat meciul ăsta cu Ronaldo pe teren", au întrebat ziariştii spanioli. Casemiro consideră că Real are suficient de mulţi jucători buni încât plecarea lui CR7 să nu conteze atât de mult.

"Nu putem să mai vorbim despre Cristiano, pentru că el nu mai este aici. Chiar şi aşa, îl avem pe Benzema, care e cel mai bun număr "9" din lume. Luptăm cu jucătorii pe care îi avem. Nu am marcat, dar am luptat din greu şi ne-am creat multe ocazii. Dar, dacă nu fructifici acele oportunităţi, Barcelona te pedepseşte. Exact asta s-a întâmplat", a spus Casemiro, la final.

Real Madrid - Barcelona 0-3 | Vinicius, prestaţie apreciată
Singurul jucător al lui Real care a ieşit pe "plus" după partida de aseară a fost Vinicius. Brazilianul a devenit extrem de consistent în joc şi e unul dintre cei mai constanţi fotbalişti ai formaţiei blanco.

"Să vorbim doar despre el e nedrept. Vinicius e corajos şi nu se teme de nimeni. Nivelul la care joacă e spectaculos, mai ales dacă ţinem cont de vârsta sa", a mai spus închizătorul.

sursa: digisport.ro

  • Like 1

RETRAS !

                                                                                                                                                                            

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu m-am asteptat la acest scor , speram la un 1-0 , 2-1 pentru Real dar au primiy bataie grava in a 2-a repriza. Dupa mine eu consider ca fara Ronaldo nu mai e Real Madrid.

  • Like 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.