Sari la conținut

Si accidentat si amendat. Motivul pentru care oficialii lui Real Madrid au ales sa-l pedepseasca pe galez


Ellement.

Postări Recomandate

Situația lui Gareth Bale la Real Madrid este din ce în ce mai complicată, mai ales după ultima accidentare, suferită în partida cu Real Sociedad, pierdută de galactici cu scorul de 2-0. Galezul nu "scapă" doar accidentat, ci va fi și amendat de clubul de pe Bernabeu.

Amenda impusă de Real Madrid vine ca urmare a încălcării regulamentului de către Gareth Bale. Potrivit El Confidencial, managamentul clubului spaniol îi va penaliza pe galez, asta după ce a plecat cu 10 minute înainte de finalul partidei. 

Gareth Bale, surprins în trafic de paparazzi părăsind stadionul, înainte de fluierul final al partidei Real Madrid - Real Sociedad.
Potrivit regulamentului intern, toți jucătorii lui Real Madrid sunt obligați să rămână alături de colegi inclusiv după fluierul final al partidei. Această inițiativă are rolul de integrare a tuturor jucătorilor, respectiv de a dezvolta spiritul de echipă.

Gareth Bale, fotbalistul "de sticlă"
Gareth Bale a ajuns la un număr incredibil de 22 de accidentări în cei 5 ani și jumătate de când joacă pe Santiago Bernabeu.

Pe 6 ianuarie, în meciul de pe teren propriu, cu Real Sociedad, pierdut cu 0-2, galezul s-a accidentat și a fost înlocuit în minutul 78. A fost a opta accidentare suferită de Bale în același loc, la gambă, de când joacă la Real, iar medicii au anunțat că are nevoie de o pauză de 10-15 zile.

Real Madrid l-a transferat pe Bale în septembrie 2013, de la Tottenham, pentru 101 milioane de euro, cea mai mare sumă de la acel moment plătită pentru un fotbalist.

bale

RETRAS !

                                                                                                                                                                            

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.