Sari la conținut

Qwix

Veteran
  • Număr conținut

    110
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    1

Qwix a câștigat ziua ultima dată pe Februarie 28 2019

Qwix a avut cel mai apreciat conținut!

1 Urmăritor

Vizitatori Recenți Profil

745 citiri profil

Realizările lui Qwix

Community Regular

Community Regular (8/14)

  • First Post
  • Collaborator
  • Conversation Starter
  • Reacting Well
  • Week One Done

Insigne recente

16

Reputație Comunitate

  1. Cod galben de ploi în mare parte din țară. Harta zonelor afectate Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare cod galben de ploi pentru aproape jumătate din țară, fiind vizate cea mai mare parte a Moldovei, Maramureșul, Crișana și Transilvania. În restul țării este caniculă. Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureș, nordul Crișanei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări temporar puternice ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp. Codul galben este valabil până la ora 23. În același timp, vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade. „Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții în nordul, nord-estul și local în centrul țării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 35...40 l/mp”, spun meteorologii. Pentru ziua de miercuri, meteorologii anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată, mai ales după-amiaza și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est. În Sudul României, miercuri după-amiaza, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.
  2. Lista insulelor din Grecia periculoase în acest concediu. Avertizare MAE Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Grecia că există riscul unor incendii de vegetaţie în mai multe regiuni din Republica Elenă. Pe fondul temperaturilor ridicate şi a intensificării vântului a fost emisă o alertă de gradul 4 (pe o scară de la 1 la 5) pentru următoarele regiuni: Peninsula Attica, Viotia, Korinthia, Achaia, Ileia, Messinia, Lakonia, Argolida, Insula Skyros, Insula Lesvos, Insula Chios. De asemenea, o atenţionare de călătorie a fost dată de MAE pentru cetăţenii români care tranzitează sau călătoresc în Croaţia. Şi în această situaţie, din cauza temperaturilor extreme exista riscul izbucnirii unor incendii de vegetaţie în zona de coastă a ţării, în regiunile Istria, Primorje şi Dalmaţia. Şi în Serbia se anunţă temperaturi peste limita normală. A fost emis un cod roşu de caniculă pentru regiunile Pomoravlje, Serbia de Est şi de Sud-Est, Kosovo şi Metohija, fiind prognozate temperaturi mai mari de 38 de grade Celsius.
  3. „Fermier în România” organizează primul concurs de fotografie inspirată din agricultură „Câmpuri Vizuale” este primul concurs de fotografie inspirat din agricultură și este organizat de fermierinromania.ro. Zeci de fotografi amatori și profesioniști din România se întrec în următoarea perioadă într-un concurs inedit cu o tematică inspirată din frumusețea ascunsă a agriculturii. „Câmpuri vizuale”, competiția aflată la prima ediție, se adresează călătorilor înarmați cu orice aparat foto, care, în drumurile lor prin țară, descoperă și scot la lumină poveștile vizuale care până ieri treceau neobservate. Geometria la scară mare a agriculturii moderne este inspirație, dar și subiect generos pentru cadre fotografice cu valoare estetică nebănuită. Orice fotografie este binevenită, indiferent de valoarea echipamentului foto cu care a fost realizată. Scopul este de a conștientiza iubitorii de frumos că agricultura în România este într-un proces de transformare profundă, care se desprinde rapid de narativele vechi dominate de romanele copilăriei. Competiția propune premii totale în valoare de 3500 de euro și este deschisă până la 15 octombrie 2019, dată la care se încheie și majoritatea campaniilor agricole de vară. Juriul profesionist va acorda marele premiu, în valoare de 2000 de euro, în timp ce premiul de popularitate va fi decis prin vot pe site-ul dedicat proiectului. Înscrierile în concurs se fac prin intermediul paginii web CampuriVizuale.ro, fiecare participant putând trimite maximum cinci lucrări care să respecte cerințele organizatorilor. Regulamentul și condițiile de participare sunt disponibile la adresa Cele mai bune cadre intrate în concurs pot fi văzute inclusiv pe rețelele sociale ale proiectului fotografic. Competiția se bucură de susținerea Aldahra, lider internațional în agribusiness și Agricost SA, cea mai mare fermă tehnologizată din România.
  4. Un elev premiant din Hunedoara s-a sinucis înainte de BAC. Prietenii spun că a fost „batjocorit până nu a mai putut îndura” Un adolescent de 18 ani, premiant, care tocmai a absolvit clasa a XII-a și se pregătea pentru BAC, a fost găsit spânzurat la marginea oraşului Petrila din județul Hunedoara în seara dinaintea primei probe scrise a examenului. Prietenii spun că nu a mai suportat umilirile la care fusese supus. Când a fost găsit, George Costache purta un tricou cu mesajul „The Walking Dead” (Mortul Umblător). Prietenii lui susțin că George nu l-a îmbrăcat întâmplător, ci pentru că era poreclit „Zombie”. Mai mult, era adesea ironizat și chiar batjocorit pentru că provenea dintr-o familie modestă, relatează gddhd.ro. Tânărul era izolat, dar a fost cunoscut drept un elev conștiincios, premiant. Cea mai apropiată relație o avea cu o adolescentă pe care o cunoscuse online. Fata a transmis un mesaj zguduitor după ce a aflat că George a murit. „Pentru că ai fost batjocorit până n-ai mai putut îndura; ți-au zis ZOMBI. Așa că ai decis sa pui capăt, agățandu-te și lăsând în urmă, în mod ironic, un mesaj pentru cei care te-au rănit. Nici nu pot să îmi imaginez ce ai simțit și îmi pare așa rău că în ultimul timp n-am mai fost așa apropiați. Știu că n-o să vezi niciodată asta, dar e cel mai mic lucru pe care pot să-l fac pentru tine. Să-i încurajez pe alții să fie buni cu cei din jur, ca alt suflet să nu simtă ce ai simțit tu”, este mesajul postat de adolescentă pe pagina de Facebook a lui George. Polițiștii de la Petrila fac cercetări. Potrivit șefului instituției, Cristian Tatra, nu există indicii de comitere a vreunei fapte penale. George Costache absolvise liceul cu o medie de peste 9. Duminică seară a fost găsit spânzurat într-o pădurice de la marginea localității. Ziua și-a petrecut-o cu familia și nu a dat niciun semn că ar fi fost tulburat.
  5. Naval Group a fost declarată câștigătoare a contractului pentru corvetele multifuncționale Asocierea dintre compania franceză Naval Group și Șantierul Naval Constanța a câștigat licitația pentru furnizarea de corvete multifuncționale, potrivit unor surse oficiale. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, spune că anunțul câștigătorului acestui contract va fi anunțat mâine. Ministerul Apărării Naționale a primit oferte, în cadrul acestei licitații, din partea companiei olandeze Damen, a firmei italiene Fincantieri şi a Grupului Naval din Franţa. Licitația a fost întârziată după ce procedura de achiziție a corvetelor multifuncționale a fost suspendată în ianuarie de către Ministerul Apărării Naționale (MapN), după ce Șantierul Naval Constanța (SNC) a acționat în instanță Guvernul și MApN, cerând anularea licitației privind programul de înzestrare cu corvete multifuncționale. Apoi Departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, pentru „suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”. O lună mai târziu, reprezentanții Șantierului Naval Constanța au anunțat că renunță la procesul intentat Guvernului și Ministerului Apărării Naționale, prin care solicitau anularea licitației privind programul de înzestrare cu corvete multifuncţionale. La acel moment, Leș a anunțat că a cerut Direcției Juridice din MApN să identifice pașii legali de urmat. Programul în valoare de 1,6 miliarde de euro (1,85 miliarde de dolari) acoperă achiziţionarea a patru corvete, precum şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand.
  6. Patru clanuri de interlopi români au trimis mii de oameni la furat și cerșit în SUA Mii de români au ajuns ilegal în Statele Unite după ce patru clanuri din Craiova i-ar fi trecut graniţa cu Mexicul. În ultimii cinci ani aproape 4.200 de români au fost prinşi de autorităţile americane în timp ce furau, se prostituau ori cerşeau. Procurorii DIICOT, împreună cu agenţii FBI, au aflat că persoanele ajutate să treacă ilegal graniţa rămâneau datoare membrilor celor patru clanuri. O parte dintre banii încasaţi de interlopi era trimisă în România. Astfel, DIICOT Craiova a capturat peste 250.000 de dolari, într-un transport camuflat, sosit din SUA. Potrivit procurorilor, jumătate din sumă provine din furturi de pe carduri, iar cealaltă jumătate, din cerşit.
  7. Tânără de 19 ani, găsită înecată în zona plajei din Vama Veche O tânără de 19 ani, din localitatea Vâlcelele, județul Constanța, a fost găsită moartă, luni, în dreptul plajei „La Baldachine” din Vama Veche. Potrivit Poliției Constanța, tânăra a fost găsită luni dimineața de persoane care au venit la plajă și au sesizat Poliția Mangalia, informează Mediafax. Oamenii au spus, la 112, că au observat fata, în dreptul plajei ,,La Baldachine", din stațiunea Vama Veche. Oamenii legii au stabilit că este vorba despre o tânără de 19 ani, din localitatea Vâlcelele, județul Constanța. Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență și a fost depus la morga Spitalului municipiului Mangalia pentru necropsie.
  8. Surpriză uriașă pentru un elev notat cu 4,70 la Evaluare. Cât a primit după contestație Contestațiile depuse la Evaluarea Națională 2019 au venit cu surprize pentru mulți elevi. De departe, cea mai neașteptată modificare a notării după contestație s-a înregstrat în județul Sălaj. Aici, un elev de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou, care a primit 4,70 la matematică, a depus contestație și după recorectare lucrarea lui a fost notată cu 8,30, adică aproape dublu. Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2019 au venit cu note mai slabe decât anul trecut, înainte de contestații, în aproape toate județele. Procentul elevilor cu medii peste 5 a fost, înainte de contestații de 73,12, fiind și cel mai mic din ultimii cinci ani.
  9. Bacalaureat 2019. Subiectele de la proba de limba română Bacalaureat 2019 continuă luni, 1 iulie, cu examenul la limba română, prima probă scrisă a absolvenților clasei a XII-a. Subiectele vor fi publicate pe edu.ro, dar și pe digi24.ro imediat ce acestea vor fi disponibile. Candidații vor afla cum se rezolvă subiectele de la română după ce edu.ro va publica baremul de corectare. Subiecte limba română Bacalaureat 2019, Profilul Real Subiecte limba română Bacalaureat 2019, Profilul Umanist ACTUALIZARE La Subiectul al II-lea, candidații au avut de argumentat perspectiva narativă dintr-un text de Mihail Sadoveanu. Un alt subiect a avut ca cerință realizarea unui text argumentativ despre importanța pregătirii înaintea susținerii unui discurs. Subiectul I punctul A a cuprins 5 cerințe, formulate pe baza unui fragment la prima vedere din „Amintiri de la Junimea din Iași”, de George Panu. ACTUALIZARE Absolvenții de la Real și cei care au terminat licee tehnologice și liceele vocaționale, cu excepția celor de profilul pedagogic, au avut astăzi de conceput un eseu referitor la un text poetic aparținând autorilor George Bacovia sau Lucian Blaga, potrivit edupedu.ro. Cei care au urmat cursurile liceelor cu profil Umanist au avut de realizat un eseu eferitor la un text poetic aparținând autorilor Tudor Arghezi sau Ion Barbu. Absolvenții de clasa a XII-a înscriși la Bacalaureat 2019 au avut la dispoziţie modele de subiecte elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.
  10. Șarpe de 2 metri descoperit într-o casă din Mehedinți. Proprietarii au chemat jandarmii Un șarpe de aproape 2 metri lungime a fost găsit într-o locuință din județul Mehedinți. Speriați, proprietarii au apelat la ajutorul jandarmilor. Șarpele de 2 metri își făcuse culcuș într-o casă din localitatea Corcova. Îngrozit că familia ar putea fi pusă în pericol, proprietarul a sunat la 112. Echipajul de intervenție s-a deplasat la adresa indicată de unde a capturat reptila, care a fost ulterior eliberată în natură. „O altă intervenție de acest gen a avut loc astăzi, tot în urma unui apel prin 112. Jandarmii au fost solicitați să intervină pentru a scoate un șarpe dintr-o mașină parcată în apropierea Școlii Generale Nr. 15 din Drobeta Turnu Severin. Și în acest caz șarpele a fost prins și eliberat în mediul natural”, precizează Jandarmeria într-un mesaj postat pe Facebook.
  11. Newsweek: Din arhivele ANRM au fost furate contractele privind Roșia Montană și Sterling Zeci de documente secrete de stat, în baza cărora au fost cedate resurse strategice ale României, de miliarde de euro, în anii 90 și după 2000, au fost furate din sediul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, relatează Newsweek.ro. Este vorba despre dosarele Roșia Montană și Sterling. Zecile de acte din proiectele 
Roșia Montană și Sterling au dispărut din sediul Agenției Naționale de Resurse 
Minerale „de pe un raft de la etajul al treilea”, încă în perioada 2015-2017, relatează revista Newsweek în ediția electronică. „Pe un raft dintr-un birou de la etajul al treilea se aflau mai multe documente de la Roșia Montană. Erau documente emise de ANRM. Lângă ele se afla și un dosar care avea legătură cu concesiunea Sterling. Cine a luat documentele de la Roșia Montană a pus mâna și pe acel dosar cu documente de la Sterling. Toate aceste documente erau clasificate. Nu se știe cine le-a luat”, a spus una dintre surse. Mai exact, este vorba despre dosarul licenței de exploatare a aurului de la Roșia Montană (în jur 500 de documente semnate), dar și din cel al unor zăcăminte de hidrocarburi din Marea Neagră. Dispariția acestor documente este cu atât mai importantă cu cât, anul acesta, licența de exploatare a aurului de la Roșia Montană expiră, iar Guvernul Dăncilă trebuie să decidă dacă o prelungește sau nu. Acționarul majoritar al companiei Roșia Montană Gold Corporation,Gabriel Resources, a cerut despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru că nu a primit autorizațiile necesare pentru a demara proiectul minier. Afacerea cu aurul românesc a fost demarată de controversatul afacerist de origine română, Frank Timiș în 1995. Newsweek mai scrie că, la aproape 25 de ani de atunci, cu fostul consilier și șef de securitate al firmelor lui Timiș, Anton Pisarlogu, a ajuns să lucreze în Guvernul României. Premierul Viorica Dăncilă i-a oferit gradul de consilier onorific.
  12. FOTO Şase trenuri blocate din cauza furtunilor. La sosirea în Bucureşti sunt anunţate întârzieri de până la 360 de minute Mai multe trenuri care circulau pe ruta Timişoara - Bucureşti au întârzieri uriaşe din cauza furtunilor. În judeţul Caraş Severin, mai mulţi copaci rupţi de vânt au căzut peste cablurile de alimentare şi peste calea ferată. La sosirea în Bucureşti, un tren de la Arad are întârziere anunţată de 360 de minute, şi un altul - de 201 minute. De asemenea, un tren care vine de la Timişoara are, pe tabelă, o întârziere de 200 de minute. Doi dintre aceştia se află în trenuri care stau, de 10 ore, într-o haltă, deşi ar fi trebuit să ajungă de multă vreme în Timişoara. Până în acest moment, CFR nu a transmis niciun punct de vedere. Reprezentanții ISU Caraș-Severin spun că avariile s-au înregistrat între stațiile Slatina-Timiș și Armeniș, din cauza copacilor căzuți pe firele de contact. „Din informațiile primite, până în acest moment este afectat traficul a 5 trenuri cu aproximativ 700-800 de călători. Se estimează că avariile vor fi remediate până în jurul orei 11:00”, au informat reprezentanții ISU Caraș-Severin. Potrivit acestora, se vor face și manevre de tractare a trenurilor cu locomotive diesel pentru repunerea trenurilor în circulație. Județul Caraș-Severin s-a aflat, joi, sub mai multe avertizări meteo de vreme rea.
  13. Poliţia Română: Scoatem toate radarele pe şosele şi autostrăzi Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, anunţă Poliţia Română. Măsura este luată pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. Polițiștii vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM. Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Poliția precizează că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puține decât în perioada similară a anului trecut). Au murit 118 persoane, cu 32 mai puține decât în perioada similară a anului trecut şi 499 au fost rănite grav (cu 119 mai puține decât în perioada similară a anului trecut).
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui. Also by continuing using this website you agree with the Terms of Use and Privacy Policy.